luni, 31 octombrie 2011

UNESCO a recunoscut Palestina de azi 31 octombrie 2011

UNESCO a recunoscut Palestina ca stat membru cu drepturi depline

Palestinienii au devenit astăzi membri cu drepturi depline la UNESCO, după un vot la Paris al statelor membre ale organizaţiei care aparţine ONU. Decizia riscă să provoace o criză gravă la nivelul Naţiunilor Unite, prin oprirea imediată a finanţării palestinienilor de către Statele Unite.
În cadrul Conferineţei generale a UNESCO de la Paris, statele membre au votat în favoarea acceptării Palestinei ca membru cu drepturi depline al agenţiei ONU pentru cultură. Consiliul executiv al UNESCO a adoptat la 5 octombrie o recomandare în acest sens.
Majoritate simplă pentru palestinieni
Pentru statutul de membru plin al palestinienilor (până acum doar observatori) au votat 40 de state din 58. Patru ţări au votat împotrivă, printre acestea fiind Statele Unite. Alte 14 state s-au abţinut. Printre acestea se află Franţa, Spania şi România.
România a votat împotriva
Deşi ţara noastră a recunoscut oficial statul Palestina în timpul erei Ceauşescu, a votat împotrivă când a venit vorba ca aceasta să devină membră UNESCO cu drepturi depline. A urmat astfel poziţia SUA, care ceruseră tuturor statelor să voteze împotrivă şi au ameninţat chiar cu blocarea finanţării UNESCO.
Ministrul palestinian de Externe, Ryiad al-Malki, a declarat că acceptarea Palestinei ca stat cu drepturi depline al UNESCO este un pas înainte spre obţinerea aceluiaşi statut în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
UNESCO riscă să rămână fără cele 70 de milioane de dolari de la americani
Aderarea Plaestinei la UNESCO riscă să provoace o criză gravă, prin oprirea imediată a finanţării agenţiei ONU de către Statele Unite. Asta ar însemna că organizaţia ar pierde 22% din buget, reprezentând circa 70 de milioane de dolari, începând încă din 2011.
Două legi americane de la începutul anilor ’90 interzic finanţarea oricărei agenţii speciale a ONU care îi acceptă pe palestinieni ca stat membru cu drepturi depline. Casa Albă a calificat „prematur” şi „contraproductiv” votul în favoarea admiterii „Palestinei” în cadrul UNESCO.
Israelul tună şi fulgeră
,,Este o acţiune unilaterală a palestinienilor, care nu aduce nicio schimbare concretă, dar care anulează şansele pentru un acord de pace în Orient”, a declarat ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman. „Această decizie nu va transforma Autoritatea Palestiniană într-un stat ci adaugă obstacole care nu sunt necesare în cale reluării negocierilor între israelieni şi palestinieni”, a adăugat oficialul de la Ierusalim.
Sursa: Adevărul
http://blog.nouadreapta.org/

Familia subversiva

autor: FrontPress 31.10.2011
Dacă mi-ar păsa mai mult de noțiuni depășite precum dihotomia stânga-dreapta, aș folosi alt cuvânt în titlu decât ”subversivă”, pentru că prea e molfăit de cei care iau numele libertății în deșert și își scriu articolele rouge caviar de pe ultimul model de iPhone. Nu-mi place treaba asta, așa că-mi aleg orice cuvinte vreau.
Ideea pornește de la o carte: The Subversive Family, de Ferdinand Mount. Nenea ăsta e un baronet conservator englez (da, am un fetiș pentru baroni și baroneți, vine de la știm-noi-cine, călărețul de tigri) care abordează familia dintr-o perspectivă interesantă. În zilele noastre, toți incriminează căsătoria drept o instituție coercitivă, oprimatoare, plină de obligații și de reguli stricte, care trebuie respectate, că de nu…
Că de nu…nimic. Pentru că, din punctul lui de vedere, familia nu e asta, ci taman invers. E opoziția la orice e impus, la normă, la dogmă, la conformism. E alegerea, din toată lumea de pe lume, a unei persoane cu care creezi intimitate. Iar intimitatea asta, zice Mount, e cea mai periculoasă pentru orice societate care încearcă să te înregimenteze și să te controleze, pentru că nimeni nu poate intra cu adevărat în mințile și-n discuțiile a doi oameni care împart un pat, o casă, o dragoste.
Și dacă stau bine să mă gândesc, chiar așa e. Nu e o integrare în societate, ci o fugă din ea. Nu e o ucidere a individualismului și a libertății, ci o celebrare a lor. Nu e zidul unei închisori, ci o fortăreață de apărare. E granița dintre în lume și acasă, unde nimic nedorit nu poate pătrunde.
Îmi place ideea asta de familie-cetățuie și libertate în același timp. Poate pentru că prețuiesc libertatea, dar nu în sensul ultramodern de însingurare și independență, poate pentru că mi-e dragă familia, undeva dincolo de interpretarea greșită de supunere, dar și de ideea modernă de egalitate totală – familia ca unitate, completare, brigadă de luptă.
Nu apăr familia, pentru că nu e nimic în pericol. Nu ies în stradă să strig cât e de bună și să aduc aminte de ea. Cred că fac mai mult militantism mergând cu stimatul domn de mână la supermarket, la concert sau la conferință, mereu cu zâmbete și sclipiri în ochi, decât țipând pe drumuri că ce bună e familia. Împotriva tuturor zvonurilor alarmiste, oameni continuă să locuiască împreună, să își împartă lucrurile, să facă copii și să îmbătrânească unul lângă altul. Surprinzător.
Mă bucur de nu mai pot când văd familii potrivite, de oameni care, pe lângă că se iubesc, sunt prieteni și au aceleași valori. Mă supăr teribil când aud de la vreun camarad că nevasta nu-l lasă la nimic din ce-i place, începând de la o bere inofensivă până la un pic de politică.
Să mai zic o dată? Sunt convinsă că familia e o formă de rezistență . Unii dintre noi nu suntem chemați nici să devenim sfinți, nici eroi. Unii suntem chemați să iubim un om, să împărtășim cu el idei, să facem copii și să-i creștem așa cum ni se pare nouă că trebuie. Iar asta e teribil de bine. De Birtkenau
«

Sa dam dovada de demnitate si intelegere.

Cred ca a venit vremea discursurilor politicienilor si nu numai cu inflorituri. Pentru a fi intelesi de tot norodul trebuiesc folosite fraze scurte fara divagatii, care saustrag atentia celor casre trebuie nu numai sa auda cit de culti si eruditi sint vorbitorii , dar sa inteleaga esenta. Trebuie spus in  cuvinte putine, clare, taioase. In aceste momente grele pentru noi  vorbele trebuiesc inteleser de toti nu numai de o anumita elita mai mult sau mai putin  intelectuala. Fara intelegerea  maselor largi nu vom putea sa le cerem ajutorul. Oamenii nu se vor alatura celor sclivisiti cu  cunostinte  despre istoria lumii, ei vor pe cineva care sa le vorbeasca ce se va intimpla cu ei acum nu ce se va in timpla la nivel mondial in tot secolul XXI.
Mai perspicace sunt tiganii, care s-au agatat de ugerul democratiei si  sug pina la ultima picatura de democratie. De aceea in Romania se vorbeste de discriminarea lor si nu de discriminarea romanilor.

duminică, 30 octombrie 2011

Nu vrem romani

Mesaj socant in campania electorala din Spania: Nu vrem romani

O filiala a Partidului Popular din orasul Badalona, din provincia Catalunia, Spania, a distribuit mii de fluturasi cu mesaje xenofobe, indreptate impotriva romanilor, mai ales a celor din etnia rroma, dar si impotriva altor comunitati care locuiesc in aceasta tara. “Nu vrem romani”, e mesajul care apare pe aproape 25.000 de pliante, informeaza publicatia spaniola 20 minutos.
Pe aceste materiale se vorbeste de “nesiguranta si murdaria” zonei si apar fotografii cu grupuri de romani.

Liderul PP din localitate, Xavier Garcia Albiol, acuza faptul ca “grupurile de tigani romani care s-au instalat in Badalona au facut-o numai pentru a face acte de delincventa”.
Cu titlul “Cartierul tau este sigur?”, flyerele au facut referire la “nesiguranta si murdaria” zonei, si au prezentat fotografii cu mai multe grupuri de romani. In partea din fata apare sigla Partidului Popular, iar pe verso apare fotografia presedintelui Pardidului Popular din Badalona, Xavi Garcia Albiol impreuna cu declaratia sa: “Sunt la o distanta de doi consilieri pentru a castiga alegerile locale. Daca in 2011 am sa fiu primar, va asigur ca: vom putea sa iesim in cartier in siguranta, fara sa fim hartuiti sau jefuiti. Oricine traieste in Badalona trebuie sa se adapteze la normele si obiceiurile noastre”.

Ce spune consulatul roman intr-un caz similar Consulatul roman la Barcelona a reactionat la un caz similar de distribuire de pliante anti-romani, in localitatea Ciutat Vell.
Conform comunicatului publicat in pagina oficiala a Ambasadei Romaniei in Spania , Consulatul General al Romaniei la Barcelona a sesizat autoritatile spaniole locale in legatura cu distribuirea de catre Partidul Popular a unor pamflete xenofobe la adresa romanilor si a altor comunitati straine distribuite in Ciutat Vell (Barcelona).
Pamfletele au fost introduse in casutele postale si ilustreaza delimitarea zonelor de metrou din Barcelona in care ar actiona hotii de buzunare romani, marocani si sudamericani.
“In sesizarea facuta catre autoritatile spaniole – Guvernul Cataluniei (Departamentul pentru imigratie, primaria Barcelonei si conducerea filialei locale a Partidului Popular – au fost condamnate cu fermitate orice forme de discriminare, solicitandu-se oprirea difuzarii pamfletelor, si separarea temelor electorale de problematica privind comunitatea romana din Spania”, a transmis consulatul.
Conducerea Partidului Popular nu aproba
Vicesecretarul organizatiei PP din Madrid, Ana Mato, a declarat ca centrul nu aproba campania filialei din Badalona si nu impartaseste mesajul anti-romani, dar ca imigratia trebuie reglementata mai strict.
Partidul Popular e foarte aproape de a castiga alegerile parlamentare din noiembrie in Spania, avand 15% mai mult in sondaje in fata urmatorului clasat, Partidul Socialist.

sursa: ziare.com

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Tinara disparuta

Tânără din localitatea Vulcan, dispărută

serban elena 2
În data de 26.10.2011,ora 11.00, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată de un localnic de 17 ani cu privire la faptul că prietena lui, Șerban Elena Alexandra, 15 ani nu a ajuns la  liceul din municipiu unde învață. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că minora a plecat în dimineața respectivă, la ora 07.30, de la domiciliul din comuna Vulcan, nu a mai ajuns la liceu și nu s-a mai înors acasă de atunci. Minora, care are 165 cm înălțime, 50 kg greutate, părul vopsit blond deschis și ochii verzi, era îmbrăcată în momentul dispariției cu blugi de culoare neagră cu dungi mov, geacă gri și teneși mov. Atașăm și o fotografie a minorei. Persoanele care pot da relații cu privire la acest caz sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau, telefonic, prin serviciul gratuit 112. Relateaza IPJ Brasov într-un comunicat.


Cheia de Adrian Paunescu ( 20 iul.1943- 5 nov.2010), un an de la moartea sa

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa...
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern.

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si... basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ...
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa..

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
"Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura
uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata."

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie.... jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia "fa",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si... zicind cum zic batranii... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti amintirea... "AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!"

Origini..

vineri, 28 octombrie 2011

Poporul roman, bunul samaritean


Abia acum am inteles pe deplin, de ce ne spune mereu  Boc si Basescu, ca s-au luat masurile cele mai bune, cu taierea salariilor si impozitareea pensiilor. Daca nu era asa ce faceam acum? Mai eram noi "bunul samaritean " pentru Grecia ? Mai ajutam noi bogatasii tarii, cu pensii si salarii de peste 800 de lei, pe greci?
 Vedeti ce  inseamna sa ai conducatori misto la cap, adica dusi cu capul ?
 Daca am luat masurile cele mai bune, suntem bogatasi si am sarit imediat in ajutor grecilor cu 2000 de euro pe luna, noi  cei cu 200 de euro pe luna.
Dar acest calcul nu este pentru  tot poporul, cel de la opinca, pentru ca oricit i-ai explica, nu va intelege, cum bogatasul roman cu 200 euro pe luna, ajuta sarantocul de grec cu 2000 de euro pe luna. Pentru asta avem conducatori luminati, dar si ei ce sa faca, daca noi nu pricepem nimic? Sa ne lasam condusi de ei, spre culmile cele mai inalte ale dezastrului. Sic !!! 
http://singurafelina.blogspot.com/

Ce ne-a tras-o Grecia !

Ce ne-a tras-o Grecia!

autor: FrontPress 28.10.2011
Cel mai bun prieten al meu s-a întors zilele trecute din Germania şi mi-a spus că a fost uimit să vadă în marile oraşe germane, pe tarabe, ziare cu poza Regelui Mihai I pe prima pagină şi ştiri pozitive despre România, după ce ani de zile, deşi a bătut Europa şi lumea în larg, a citit în presa internaţională numai despre hoţii şi cerşetorii români (de fapt ţigani). Din punct de vedere al politicii externe, România ar trebui să folosească Casa Regală pentru o mai bună poziţionare pe plan politic şi economic în UE.
Din păcate, guvernanţii noştri încă nu au învăţat real-politicul şi se prăfuiesc într-un politicianism provincial şi dâmboviţean. Cel mai bun exemplu de tragere pe sfoară a Europei şi a europenilor sunt grecii. Ei au reuşit la ultimul consiliu european să obţină ştergerea datoriei în valoare de 100 miliarde de euro, la jumătate din ce aveau de plătit. Guvernul Papandreu a jucat genial teatru: ne-a băgat în sperieţi cu mitinguri anarhiste, cu lacrimogene şi incendii de stradă bine regizate de serviciile lor secrete, ca un avertisment ce ar păţi Grecia şi apoi Europa dacă ţara lor va da faliment. Şi păcăleala a ţinut la liderii europeni. Decât o Grecie în faliment căzută în braţele regizate ale anarhisto-comuniştilor Europa a gândit că e mai bine să le iertăm grecilor datoriile.
La urma urmei datoria grecilor o vor plăti contribuabilii din celelalte ţări europene, inclusiv românii. România dă la bugetul UE mai mulţi bani decât încasează. Aşa că din tăierile de salarii româneşti şi din producţia românească se vor duce banii în buzunarele grecoteilor care se vor distra pe plajele din Halkidiki pregătind cockteiluri Molotov pentru viitoare mitinguri anarhiste, numai bune de păcălit Europa. La urma urmei Papandreu, după ultimul consiliu european, jubila de fericire şi a mulţumit poporului grec pentru farsa cu mitingurile anarhiste de la Atena, pentru care, iată ei, au fost iertaţi de datorii. Să nu uităm că jumătate din datoria Greciei nu mergea cum s-a crezut în investiţii şi dezvoltare, ci în cumpărare de armanent francez şi german pentru un viitor, posibil, război cu Turcia. Culmea cinismului la grecii ăştia!!!
Şi în anii 90, Polonia, pentru că avea un papă polonez la Roma şi că a subminat prin sindicatul Solidaritatea comunismul, a fost iertată complet de datorii. Astăzi, Polonia îşi permite, după ce nu a plătit niciun cent datorie, să ne dea lecţii de dezvoltare economică.
În politica internaţională orice pârghie dacă e folosită corect de preşedinte, premier sau ministru de externe poate aduce beneficii în favoarea poporului român. Ar fi timpul ca liderii politici români să nu se mai creadă inutil buricul universului şi să mai ia notiţe de la greci sau polonezi despre cum se şterg datoriile. Până atunci, românii le plătesc grecilor un trai în huzur pe insulele lor pitoreşti, unde stau la tavernă într-o mână cu o sticlă de Metaxa şi în alta cu un cockteil Molotov. De Ionuţ Ţene - Napoca News
«

Istoria banilor

O istorie a banilor, de la colţii de câine la conturile virtuale

autor: FrontPress 
“Cu buzunarul plin de bani, eşti înţelept, frumos şi mai şi cânţi bine”, spune un vechi proverb evreiesc. Este, poate, una din cele mai sugestive înfăţişări ale importanţei acordate banului, importanţă care se reflectă în lunga sa evoluţie.
De la troc la sterling – o călătorie în timp pe buzunarul altora
Practic, istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entităţi fiind greu de separat. Acest lucru este confirmat chiar de o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale al Statelor Unite. “Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. «Înţeleg istoria banilor. De îndată ce am câţiva, repede devin istorie», a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu”, declara, în 2002, Alan Greenspan.
Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face astăzi istorie, cineva, în zorii omenirii, s-a gândit să modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii “bani” ai omenirii, din păcate greu de mânuit şi perisabili. Între anii 3000 şi 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astăzi, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produse agricole şi materiale preţioase. Câteva sute de ani mai târziu, în Babilon, Codul lui Hamurapi legifera activităţile bancare.
Ceva mai la est, în China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoiclte s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului XX.
Încă din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638-558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.
Alte monede ciudate? Monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate – înşirate pe o prăjină – de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau cărate monedele cu valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone. Un amănunt: insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind adusă aici cu plutele, de la distanţe impresionante. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă – una de 1,3 metri.
Alte forme neobişnuite de bani sunt colţii de câine, folosiţi în insulele Solomon din Pacific; brăţările, folosite în Coasta de Fildeş; clopoţeii de bronz (Zimbabwe) sau cuţitele (China).
Cine ar fi putut să semnaleze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor Lidiei, colonie grecească din Asia mică: aceştia nu numai că nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele. Primele monede au apărut în 640-630 î.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii şi din argint, combinate în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., opera în Asia Mică.
Tot din acea perioadă, monedele şi-au făcut apariţia în China, având formă rotundă şi fiind realizate din metal; nu încorporau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţii costisitoare, spune Glyn Davis în lucrarea sa “Istoria banilor”.
Cetăţile greceşti Atena şi Corint au început să bată monedă proprie în 575-570 î.Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia.
Apariţia monedelor duce inevitabil la ceea ce, peste secole, în presa financiară se va numi “success stories”; prima astfel de poveste a fost cea a sclavului atenian Pasion, care în anii 394-371 î.Hr., a devenit cel mai înstărit şi faimos bancher grec, recâştigându-şi, totodată, libertatea.
În timp ce Pasion îşi dezvoltă… pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi al Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi de gâşte asupra atacurilor galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărei nume derivă cuvântul money.
Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia, cu 335 de ani înainte de Hristos, dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, ca de pildă morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţi care implicau riscuri sporite, bunăoară transportul naval, o dobândă de 30% era cu totul normală.
Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle şi prăzile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.
Pe măsura trecerii timpului, sistemul financiar mondial – pentru că putem vorbi deja despre aşa ceva – se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii se confruntă, în timpul celui de-al doilea Război Punic (dintre Roma şi Cartagina), cu inflaţia generată de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, în vreme ce insula grecească Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.
Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur şi argint, metale mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Octavian August (33 î.Hr. – 14 d.Hr.) a reformat atât sistemul monetar, cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.
În toată această perioadă, la greci, cele mai folosite unităţi monetare erau halcousul (confecţionat din aramă, el echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu patru drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, ambele din aramă, denarii din argint şi aureus-ii din aur.
Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemul monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 d. Hr., conţinutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% – consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a încercat să contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le-a ridicat valoarea de două ori şi jumătate. O iniţiativă fără prea mare succes, pentru că inflaţia a rămas o problemă şi pentru Diocleţian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost învins de forţele pieţei, chiar dacă a instituit controlul preţurilor şi al dobânzilor, motiv pentru care, în cele din urmă, a abdicat. Pe de altă parte, însă, tot Diocleţian a introdus de această dată cu succes, primul sistem de buget anual.
Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, deşi, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”. Mai trebuie remarcat şi faptul că în anul 306, împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, care a fost produsă ulterior, fără a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani.
O măsură a inflaţiei acelor timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 d.Hr., preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme, iar în 324, urcase de şase ori. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari a ajuns să coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decât pentru scopuri comerciale.
Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie – în special cele bătute pe timpul domniei lui Constatin cel Mare: milliarense, siliqua şi solidus -, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane, şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, iar statele germane au adoptat pfeningul, care în Anglia a devenit penny. Împăratul bizantin Alexis I Comnenul, în cadrul marii reforme monetare din anii 1092 – 1093, a emis perperul. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328.
În secolul XII, statele germanice au emis piese noi, aşa-numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII, în Anglia a apărut sterlingul, o monedă din argint, în Austria – creiţarul (cu o cruce, kreutz, pe revers) iar la Florenţa – florinul, realizat din aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul puternic pentru sistemul bancar european.
Moneda rea şi moneda buna
În jurul anului 900, în China au apărut banii de hârtie, iar în 960, emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149).
Banii de hârtie au fost folosiţi şi de Imperiul Mongol, care, după 1230, includea şi China, În următoarea sută de ani, hârtia a devenit ban în India, Japonia şi Persia. După anul 1400, putem vorbi deja de hiperinflaţie – o bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 de monede ajunge să valoreze doar trei.
Europenii au aflat despre banii de hârtie de la Marco Polo care, între 1275 şi 1292, a trăit în China. În 1355, Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu, a publicat De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde a făcut conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370, Oresme a devenit consilier al regelui Charles V al Franţei.
Din 1400, au începu să apară băncile, la Barcelona şi Genova, în timp ce la Florenţa a fost legalizată modificarea dobânzilor.
Anul 1440 a însemnat inventarea tiparului, fapt datorat lui Gutenberg. Pentru a putea fi folosită la producerea banilor, tiparniţa a fost modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.
Cincisprezece ani mai târziu, chinezii au renunţat la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare să fi stat inflaţia.
Pentru europeni, a urmat perioada marilor descoperiri geografice - Americile, drumul spre India – iar dezvoltarea comercială aferentă lor a fost cât se poate de benefică pentru evoluţia sistemului financiar.
În Anglia, regina Elisabeta I a început, la 1560, reforma monetară menită să cureţe sistemul de numeroasele tipuri de monede care circulau atunci. Acţiunea s-a derulat sub supravegherea lui Thomas Gresham, care a devenit celebru atât printr-o lege (“Moneda rea alungă din circulaţie moneda bună”), câr şi prin faptul că a întemeiat bursa londoneză – Royal Exchange.
Au apărut tot mai multe bănci (Amsterdam, Bank of Middleburg, Hamburg Girobank, Bank of Nuremberg), dar şi companii importante – London East India, Dutch East India, Dutch West India, perioada fiind, în general, una de efervescenţă şi permiţând aurarilor britanici să evolueze în bancheri. De altfel, certificatele de depozit emise de aceştia au căpătat, dup 1600, putere de circulaţie, fiind acceptate şi recunoscute în tranzacţiile comerciale.
Poate un anacronism (pentru acea vreme) sau poate nu: tutunul a devenit monedă în Virginia. Tot în coloniile americane a mai avut loc o premieră: în 1690, Massachusetts Bay a emis în mod oficial bani de hârtie, folosiţi pentru plata soldaţilor care efectuaseră o expediţie în Quebec.
În 1694 şi 1695, au fost fondate Bank of England, respectiv Bank of Scotland. La 1698, monedele mai reprezentau doar puţin peste jumătate din banii aflaţi în circulaţie în Anglia, restul fiind hârtii de valoare.
Au loc şi falimente spectaculoase: Darien Company în Scoţia (a cărei cădere a grăbit unirea Scoţiei cu Anglia la 1707), Mississippi Company şi South Sea Company – două companii care au încercat să speculeze bogăţiile Americii şi ale Indiilor, dar au eşuat.
Benjamin Franklin nu s-a mulţumit să dea lumii paratrăsnetul. În 1729 a scris Modest Enquiry into the Nature and Necessity of a Paper Currency, operă care i-a asigurat un contract cu Pennsylvania Land Bank pentru o emisiune de hârtii de valoare. Mai târziu, însă, Franklin nu a convins parlamentul britanic să le permită americanilor să folosească banii de hârtie.
Franklin şi-a găsit un susţinător în persoana lui Adam Smith, care, în Averea naţiunilor (1776), vorbeşte despre beneficiile banilor de hârtie. Şi nu numai ale acestora, ci şi ale unui sistem bazat pe o economie de piaţă.
Pe Noul Continent începeau deja revoluţia industrială şi nebunia capitalismului modern: căi ferate, maşini cu aburi, fabrici şi nori de fum, revoluţie americană, crize bancare, dezvoltări fără precedent şi eşecuri răsunătoare, inflaţie şi dispute economice şi politice, totul pe fondul sonor al clinchetului banilor. În perioada 1860 – 1921, numărul băncilor americane a crescut de 19 ori, ajungând la 30.000. Economistul John Kenneth Galbraith a rezumat secole de dezvoltare monetară în câteva cuvinte: “Banii sunt o creaţie unică. Sunt egali cu dragostea, fiind cea mai mare sursă de bucurie pentru om. Şi sunt egali cu moartea, prin grijile pe care le iscă”.
Banii la români
Primele monede au apărut pe teritoriul României la malul Mării Negre, în cetăţile greceşti. Au circulat atunci drahme de bronz ori argint, stateri de aur şi tetradrahme de argint. Geto-dacii au imitat monedele greceşti, dar tehnicile de batere a acestora erau primitive.
În secolul II după Hristos, cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul al XIV-lea. După anul 1000, au început să apară şi monede locale – dinari, ducaţi, taleri de argint şi şilingi de bronz în Ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova, ducaţi de aur, taleri, dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În Ţările Române au circulat şi monede străine: dinarul de argint, asprul de argint, grosul de argint, ducatul de aur, florinul de aur, dinarul unguresc de argint, altîn-zlotul turcesc de aur, leul olandez de argint, ducatul olandez de aur, talerii olandezi de argint, testonul de argint, piastrul turcesc de argint, mahmudeaua de aur, icosarul de aur, ducatul unguresc de aur, ducatul austriac de aur.
Leul a devenit monedă naţională odată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835/1.000 argint fin, iar restul aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani (fabricate din aramă), 50 de bani (argint), 1 şi 2 lei (argint) şi 20 de lei (aur). Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie atât monede de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel. La 27 februarie 1880, guvernul I. C. Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia (1850). Prin Legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur şi argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877, s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.
La 27 octombrie 1890 sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau o valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia.
Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1.000 de lei în 1881; acestora le-au urmat banii de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnotele de 20, 100 şi 1.000 de lei, între 1904 şi 1906; 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910; 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917; bancnote de 1, 2 şi 5 lei în 1917.
După primul Război Mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare, prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.
În 1935 a fost emisă moneda de 250 de lei din argint, în 1937 cea de 50 de lei din nichel, iar în 1938 – moneda de 100 de lei din nichel. Între anii 1920 – 1931, au fost puse în circulaţie bancnote cu valori cuprinse între 1 şi 5.000 de lei, iar în perioada 1939 – 1944, statul român a emis noi monede din argint, zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.
În 1941, au apărut bancnotele de 500 şi 2.000 de lei, iar între anii 1944 – 1948 au fost bătute monedele de 500 de lei de argint, 2.000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu.
După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1958 procesul culminând cu dizolvarea şi trecea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945 – 1947, au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor (1950).
O altă bancnotă de 1.000 de lei a fost pusă în circulaţie în 1950 de către Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar în 1952, Ministerul Finanţelor a emis bancnotele de la unu până la 100 de lei. În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România a lansat bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.
EURO – naşterea unei monede
Moneda europeană a fost lansată la începutul anului 1999, dar a fost pusă în circulaţie la începutul anului 2002. Producerea bancnotelor a început în iulie 1999, procesul implicând 15 imprimerii, aflate pe teritoriile tuturor celor 12 state afiliate atunci la zona euro: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.
Imprimeriile au tipărit 14,89 miliarde de bancnote şi au bătut 52 de miliarde de monede, folosind 250.000 de tone de metal.
Spre deosebire de bancnotele euro, pe care sunt desenate poduri şi ferestre imaginare ce evocă un continent abstract, reversurile versiunilor naţionale ale monedelor euro creionează cele 25 de secole de istorie a Bătrânului Continent. În 1996, Uniunea Europeană a decis ca – spre deosebire de cele şapte bancnote euro, identice pentru toate ţările – monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de eurocenţi şi de 1 şi 2 euro să aibă “feţe naţionale”. Grecia a ales pentru unitate o cucuvea – în fapt, reproducerea celei gravate în secolul V î.Hr. pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume, drahma, Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic care şi-a împrumutat numele continentului: tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.
Italia şi-a adus pe monedă cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi “Proporţiile ideale ale corpului uman” de Leonardo da Vinci, la “Naşterea lui Venus” de Botticelli.
În acelaşi registru, Austria a reţinut în metal monumente ale Vienei (Catedrala Sfântul Ştefan, Belvedere), iar Spania faţada catedralei Santiago de Compostela şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului “Don Quijote de la Mancha”.
Alte ţări au ales să îşi afişeze altfel suveranitatea: cele trei ţări Benelux şi-au reprezentat monarhii pe toate monedele: regina Beatrix a Olandei, regele Albert II al Belgiei şi Marele Duce Henri de Luxembourg.
Suveranul spaniol Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice din perioada 1975-1981, este prezent pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să pună în lumină secolul al XII-lea (cel al independenţei), cu sigiliile regale de la 1134 (primul an din istoria sa), 1142 şi 1144.
Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne, iar Irlanda nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la “datoria ecologică”, reproducând cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica-cucului. Pentru a întreţine continuitatea cu monedele lor naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reluat motivele deja binecunoscute: ramura de stejar, semănătoarea şi leul heraldic.
Austria a făcut alegerea cea mai simbolică, deşi în detrimentul notorietăţii: monedele de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.
Ce urmează?
De la scoici şi colţi de câine, la bani virtuali şi conturi bancare accesibile prin intermediul unui card de de plastic, e drum, nu glumă – o evoluţie formidabilă, parcursă în doar 3000-4000 de ani. Ce vine la rând?
În prezent, vorbim deja despre posibilitatea de a ne lipsi chiar şi de cardul din plastic: încet-încet, îşi face apariţia plata prin intermediul “portofelului electronic” incorporat în telefonului mobil. Banii devin tot mai puţin palpabili, tot mai departe de material, dar îşi păstrează aceeaşi importanţă pe care au dobândit-o pe vremea când erau obiecte şi nu doar numere abstracte. De Stanescu Mihaela – Descopera
« | Home | »
 


joi, 27 octombrie 2011

Un catel simpatic si o javra ordinara !


http://primejdiaalbacorvin.blogspot.com/

Bancile " IARTA " Grecia de 100 miliarde euro

Bancile “iarta” Grecia de o parte a datoriilor doar pentru a fi recapitalizate de restul statelor UE

autor: FrontPress 
Capacitatea financiară a fondului de urgenţă va fi crescută la 1.000 de miliarde de euro, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy la încheierea unui summit european la Bruxelles în noaptea de miercuri spre joi, potrivit Mediafax. Suma ar putea fi completata de tarile emergente, precum China. El a salutat după 10 ore de negocieri şi faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) se află “în spatele deciziilor care au fost luate”, după declaraţiile de miercuri ale viitorului preşedinte al institutului monetar, italianul Mario Draghi.
Datoria Greciei va fi redusă cu 100 de miliarde de euro doar pentru ca băncile să fie recapitalizate din alte surse
Datoria greacă va fi redusă cu 100 de miliarde de euro graţie “renunţării” de către bănci la aproximativ 50 la sută din creanţele lor, a mai spus Sarkozy. “Creditorii privaţi vor face un efort voluntar de 50 la sută”, ceea ce va permite Greciei să evite intrarea în incapacitate de plată, a explicat preşedintele francez. Cancelarul german Angela “Merkel şi cu mine am discutat cu reprezentanţii bancherilor, nu pentru a negocia, ci pentru a-i informa despre deciziile celor 17″ membri ai zonei euro. “Ei înşişi au reflectat şi au fost de acord”, a mai declarat Sarkozy.
Conform România Liberă, valoarea “pierderii” băncilor era ultimul mare punct de blocaj în negocierile pentru finalizarea unui plan de răspuns al zonei euro la riscul de propagare a crizei datoriilor.
Afirmaţiile preşedintelui francez au fost doar o perdea de fum. În faţa presei el a adoptat pentru opinia publică o poziţie de forţă faţă de bancheri. În realitate însă băncile urmează să-şi recupereze “datoriile iertate” ale Greciei de la restul statelor membre ale UE. Acordul final include practic consolidarea Fondului European pentru Stabilitate Financiară şi un program de recapitalizare a băncilor pentru a le permite acestora să îşi amortizeze pierderile din datoria greacă.
“S-a stabilit ca băncile să fie obligate, până pe 30 iunie 2012, să aibă o pondere de 9% de capital de cea mai bună calitate. (…) Băncile trebuie să adune capitalul în primul rând din surse private şi, doar dacă nu va fi posibil, pot solicita sprijinul guvernelor statelor. Iar dacă guvernele nu vor putea oferi sprijin fără a crea riscuri sistemice pentru zona euro, Fondul European pentru Stabilitate Financiară poate oferi împrumuturi pentru recapitalizare”, precizează Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European.
“Am căzut de acord asupra recapitalizării băncilor, care trebuie să fie unul dintre obiectivele noastre principale“, a precizat premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, în cadrul unei conferinţe de presă la sfârşitul summitului şefilor de stat şi de guvern din UE, transmite Agerpres.
Donald Tusk a mai subliniat importanţa întâlnirii tuturor liderilor din UE pentru a discuta asupra unor chestiuni care, deşi privesc aparent criza din zona euro, au urmări asupra întregii Uniuni. “Orice acţiune luată pentru a întări integrarea Eurogrupului nu ar trebui să submineze Uniunea Europeană în ansamblul ei”, a mai declarat premierul polonez.
“Reguli de aur” bugetare. Ţările din zona euro au spus “adio” autonomiei financiare
Printre măsurile prevăzute pentru consolidarea disciplinei bugetare comune a Uniunii monetare figurează “adoptarea, în fiecare stat, a unor reguli privind un buget echilibrat, care să transpună Pactul de stabilitate şi creştere în legislaţie, de preferinţă la nivel constituţional sau echivalent, până la sfârşitul anului 2012″, afirmă textul adoptat la încheierea summitului de la Bruxelles. Aceste măsuri vizează deocamdată doar statele care au adoptat moneda euro.
Franţa şi Germania preconizau, la jumătatea lunii august, ca toate ţările din zona euro să adopte o regulă care să impună, prin Constituţie, limite ale datoriilor şi deficitului, scrie România Liberă. Germania dispune de un astfel de proiect încă din 2009. Spania a adoptat o astfel de reglementare în septembrie, dar încercările Franţei în această direcţie au fost blocate de opoziţie, care consideră că o astfel de măsură reprezintă “o capcană politică”. În Italia, Guvernul a aprobat în septembrie un proiect de includere a “regulii de aur” în legislaţie, însă acesta mai trebuie adoptat şi de Parlament, într-un proces de durată. În afara zonei euro, Elveţia dispune de o astfel de reglementare, în timp ce Marea Britanie a aplicat principiul între 1997 şi 2007. Sursa: FrontPress.ro
«

miercuri, 26 octombrie 2011

BASESCU iar LA BRUXELLES

BANI, CAT MAI MULTI BANI ! MERCENARUL ROMAN

BASESCU pleaca iar la Bruxelles unde nu-l baga nimeni in seama  




Dupa intalnirea de pomana cu Barosso, BASESCU a plecat iar la Bruxelles , ocazie cu care ne-a tinut iar un discurs plin de neclaritati si ambiguitati, specific unui om cu dezabilitati mintale, scapat de curand din balamuc.Ne-a rotit prin toate tarile Europei, ne-a vrajit cu situatia bancilor, cum pleaca ele cu capitalul din Romania si ne lasa cu ochii in soare, cum de vina este tot Grecia, dar si alte tari pe care le cam doare in cur de Basescu.Romania este pe butuci, este de vanzare, dar cine sa ne cumpere? Nici ieftin nu ne ia nimeni deoarece nu mai facem nici 2 bani, o tara cu 22 de milioane de locuri de veci, de morti de foame, de sarantoci, nu mai intereseaza pe nimeni.
 http://mercenarul.weblog.ro/

Razvratire Adrian Porojnicu versuri

Razvratire

de Marius-Adrian Porojnicu


Doamne, de-as avea puterea
-Fie doar si pentr’ o noapte-
As reinventa ‘nvierea,
Unui biet popor pe moarte !

Mi-as urla spre cer trairea
Celor care dau din maini
S’ as alimenta speranta,
Inmultind cosul cu paini !

As lega, mana de mana,
Hora muntilor Carpati,
Ca speranta renascuta,
Sa uneasca frati cu frati,

As trimite’n Purgatoriu,
Sigiland, pe vesnicie,
Tot ce e aleatoriu
Si mintit cu viclenie !
http://stareanatiunii.com/

marți, 25 octombrie 2011

Bilant provizoriu, dupa discursul Regelui Mihai 1 in Parlamnentul Romaniei

Foto : Politia Romana.

Acum incerc sa  fac bilantul zilei de ieri, o zi foarte importanta pentru noi toti. Zic importanta pentru ca   aceasta zi, a dat exemplul demnitatii poporului nostru  expres, prin prezenta Rergelui Mihai 1 in Parlamentul Romaniei.  Dar unde au fost scursorile intelectualitatii romanesti? Cei 2  derbedei batrani, fosti  port drapel al inteligentei romanesti(asa credeam eu  atunci cand imediat dupa revolutie ne spuneau ca am castigat dreptul sa huiduim). Acum sper ca  putem sa huiduim aceste 2 prostituate intelectuale in slujba  vatafului nemilos, care ii ameninta ca le ia banii si se duce dracului traiul  bun, calatoriile cu elicopterul si alte  fructele ale  prostitutiei pe banii nostrii.
Dar la o televiziune de nisa,  era invitat insusi violatorul nostru nr.1 domnul V. care ne spunea  si critica discursul  Regelui Mihai 1 si  spunea ca Pres. Romaniei ales, avea treburi mult mai importante, ca domnul Baroso  avea programata intilnirea cu BASESCU(SIC! ca a fost o gaselnita ) si  nu putea lipsi ca, dl. Baroso avea 110 ani si daca nu-l mai prindea in viata? Si acest domn, Baroso  era integru si  am uitat tot ce s-a scris de rau despre el. Eu credeam ca domnul V. ne va spune,  cum trebuie sa ne ferim de violatori dar....
Si domnul  CTP  a vorbit despre bla...bla...bla...
Acesta este doar inceputul masinariei de denigratori a istoriei noastre, care care vor sa ne convinga ca am fost mereu un popor de oi, care nu am avut nici un fel de demnitate si morala, ca acestea se gasesc numai la  banditii vremii care, ne spun sus si tare ca, suntem un popor de mana a doua. Un popor de mana a doua este un popor care, are conducatori de mana a 7-a . Un sef de stat nu are voie sa-si denigreze poporul, pentru ca  ii inlantuieste  nazuintele si ramane la stadiul ca sunt prostii lumii.
Acest eveniment, implinirea a 90 de ani de la nasterea Regelui MIHAI  1, discursul regal scurt si la obiect din Parlamentul Romaniei, impreuna cu ziua armatei 25 oct. dedicata lui  la eliberarea Careiului, a ridicat doar un colt al istoriei noastre, de care trebuie sa fim mandri. Acum trebuie sa   revendicam aceasta istorie cu curaj, pentru a arata ca  nu am fost  prostituatele Europei si  a marilor clanuri financiare internationale intotdeauna. In aceasta situatie ne-a adus puslamalele de dupa  1989. Sa nu uitam ca Romania in timpul razboiului il imprumuta pe Hitler( 18 miliarde euro, bani nici acum inapoiati), ca leul era recunoscut peste tot pe glob, ca 1 leu = 1 leu aur, cu valoarea aceasta si in Noua Zeelanda. Dar acum leul nostru ???  Un  leu  chelit ca de raie.
Dar cind ne vom trezii ??????
Institutiile statului, trebuie sa inteleaga si sa aiba incredere ca aceasta situatie din tara noastra, este trecatoare si va veni curand vremea cu ajutorul lor, sa  scape de  aceasta atitudine de "Labus maidanez", cu cizma infractorului ales,  pe grumazul lor.
Acestea au fost doar cateva din primele ganduri ale mele,  influentata de primele atitudini referitoate la discursul scurt al Regelui Mihai in  Parlamentul Romaniei, la implinirea a 90 de ani de viata.  LA MULTI ANI MAJESTATE !

Julius Evola - Metafizica Sexului (click pe blogul nationalisti.ro/)


Click pe imagine pentru a descarca/vizualiza intreaga carte in format .pdf

Discursul regelui Mihai 1 in Parlamentul Romaniei

Discursul Majestatii Sale Regelui Mihai I in fata Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei
  • Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
  • Sunt mai bine de saizeci de ani de cand m-am adresat ultima oara natiunii romane de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie si cu speranta invitatia reprezentantilor legitimi ai poporului.
  • Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertatile noastre, in toate razboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru.
  • Ultimii douazeci de ani au adus democratie, libertati si un inceput de prosperitate. Oamenii calatoresc, isi implinesc visele si incearca sa-si consolideze familia si viata, spre binele generatiilor viitoare. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii.
  • Mersul Romaniei europene de astazi are ca fundament existenta Parlamentului. Drumul nostru ireversibil catre Uniunea Europeana si NATO nu ar fi fost posibil fara actiunea, intru libertate si democratie, a Legislativului romanesc de dupa anul 1989.
  • Dar politica este o sabie cu doua taisuri. Ea garanteaza democratia si libertatile, daca este practicata in respectul legii si al institutiilor. Politica poate insa aduce prejudicii cetateanului, daca este aplicata in dispretul eticii, personalizand puterea si nesocotind rostul primordial al institutiilor Statului.
  • Multe domenii din viata romaneasca, gospodarite competent si liber, au reusit sa mearga mai departe, in ciuda crizei economice: micii intreprinzatori si companiile mijlocii, tinerii si profesorii din universitati, licee si scoli, cei din agricultura.
  • Incearca sa-si faca datoria oamenii de arta, militarii, diplomatii si functionarii publici, desi sunt puternic incercati de lipsa banilor si descurajati institutional. Isi fac datoria fata de tara institutii precum Academia Romana si Banca Nationala, desi vremurile de astazi nu au respectul cuvenit fata de ierarhia valorilor din societatea romanesca.
  • Sunt mahnit ca, dupa doua decenii de revenire la democratie, oamenii batrani si cei bolnavi sunt nevoiti sa treaca prin situatii injositoare.
  • Romania are nevoie de infrastructura. Autostrazile, porturile si aeroporturile moderne sunt parte din forta noastra, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Scoala este si va fi o piatra de temelie a societatii.
  • Regina si cu mine, alaturi de Familia noastra, vom continua sa facem ceea ce am facut intotdeauna: vom sustine interesele fundamentale ale Romaniei, continuitatea si traditiile tarii noastre.
  • Nu m-as putea adresa natiunii fara a vorbi despre Familia Regala si despre importanta ei in viata tarii. Coroana regala nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unica a independentei, suveranitatii si unitatii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, in continuitatea lui istorica, si a Natiunii, in devenirea ei. Coroana a consolidat Romania prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie.
  • Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
  • Institutiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci si de etica, simt al datoriei. Iubirea de tara si competenta sunt criteriile principale ale vietii publice. Aveti incredere in democratie, in rostul institutiilor si in regulile lor!
  • Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos.
  • In anul 1989, in ajutorul Romaniei s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adaugat sacrificiului tinerilor de a inlatura o tiranie cu efect distrugator asupra fiintei natiunii. A sosit momentul, dupa douazeci de ani, sa avem un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agatarea de putere si bunul plac nu au ce cauta in institutiile romanesti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
  • Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul. Uniti intre noi si cu vecinii si fratii nostri, sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati.
  • Am servit natiunea romana de-a lungul unei vieti lungi si pline de evenimente, unele fericite si multe nefericite. Dupa 84 de ani de cand am devenit Rege, pot spune fara ezitare natiunii romane: Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie, sunt identitatea si demnitatea. Elita romaneasca are aici o mare raspundere.
  • Democratia trebuie sa imbogateasca arta carmuirii, nu sa o saraceasca. Romania, ca si toate tarile din Europa, are nevoie de carmuitori respectati si priceputi.
  • Nu trebuie niciodata uitati romanii si pamanturile romanesti care ne-au fost luate, ca urmare a impartirilor Europei in sfere de influenta. Este dreptul lor sa decida daca vor sa traiasca in tara noastra sau daca vor sa ramana separati.
  • Europa de astazi este un continent in care popoarele si pamanturile nu se schimba ca rezultat al deciziilor politicienilor. Juramantul meu a fost facut si continua sa fie valabil pentru toti romanii. Ei sunt toti parte a natiunii noastre si asa vor ramane totdeauna.
  • Sta doar in puterea noastra sa facem tara statornica, prospera si admirata in lume.
  • Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri.
  • Asa sa ne ajute Dumnezeu!
 

luni, 24 octombrie 2011

25 OCTOMBRIE "ZIUA ARMATEI" (reluare 2009 am ras cand am citit ce am scris:)))

duminică, 25 octombrie 2009


25 octombrie "Ziua Armatei"


25 octombrie - Ziua Armatei Române şi Ziua Regelui Mihai

Eliberarea ultimei palme de pamint romanesc.

Dar dupa eliberarea teritoriului romanesc, am mers alaturi de armata rusa pina in Muntii Tatra, acolo am ramas caci, nici americanii, nici rusi, nu voiau sa imparta victoria cuceriririi Berlinului cu noi. Noi(cu tot tributul de singe), trebuia sa raminem tara invinsa si sa platim despagubiri uriase si pe termen lung rusilor. Asa se scrie istoria care si ea este o mare, c...
(2009-10-25 03:23:08)
36 vizualizari
La 25 octombrie 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazda de pamant romanesc aflata sub ocupatia hortista, incununand astfel lupta si jertfa zecilor de mii de combatanti pentru eliberarea Ardealului, lupta inceputa in Carpatii Orientali, chiar in noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat intreg teritoriul de 43.492 kmp, ocupat prin Dictatul criminal de la Viena, refacandu-se in partea de Vest adevaratele hotare de stat ale Romaniei.
Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena.


25 octombrie, Ziua Armatei.
Intre anii 1982-1997(cand am lucrat ca laboranta in armata), de ziua armatei nu-mi aduc aminte, desi stau foarte bine cu memoria, sa se fi dat sume semnificative drept prima. Nu erau bani(ca si acum), se ajunsese la fundul sacului. Tin minte ca intr-un an din primii ani 1980, cind s-a primit ordinul, sa nu se dea prime mai mici de 5oo de lei, s-a dat la o singura colega 5oo de lei si s-a impartit la toate cite eram in total, 5 persoane, cite o suta de lei de fiecare. Asta era si atunci ca si acum, lipsa de bani si minciuna.
Cele mai fericite erau cadrele militare, oricit de prosti ar fi fost ei.:))))
Parca ii vad, aliniati ca niste catei care asteapta un stimulent, poate catelul lui Pavlov. Veseli si fericiti(in curtea unitatii), cind erau inaintati in grad(de catre cadre de la Min .Apararii veniti special de la Bucuresti), dar nu numai cu o stringere de mina, ci si cu sume consistente drept prima si marirea salariului in mod corespunzator(toate cadrele militare, de la plutonier in sus, luau prime consistente). Doar armata la revolutie a fost un organ de baza in mana lui Ceausescu, care nu avea incredere in Securitarte(si avea dreptate). V-am mai povestit cum a intimpinat (cu vitejie, in pijama revolutia, armata romana).Am sa reiau in articolele, in zilele cind se vor implini 20 de ani de la revolutia rasuflata, in care am fost pacaliti crunt, cum nu meritam.
Amintiri din armata si revolutia rasuflata a unei salariate insignifiante, dar cu un umor amar.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

duminică, 23 octombrie 2011

Despre natura umana


Autor: Paul Santa-ND Baltimore
Majoritatea oamenilor sunt motivati in actiunile lor de doua forte puternice, anume: instincte si prejudecati. Din aceasta categorie se desprind cei inteligenti si ambitiosi, care, prin manipulare, mita si conspiratie devin politicieni. Intrucat sunt eminamente materialisti, acesti politicieni sunt incapabili de lucruri bune. Ei sunt permanent obsedati de bani si bunuri materiale, niciodata nu au indeajuns, isi petrec viata ducand o permanenta conspiratie impotriva populatiei.
A doua categorie este formata din persoane dotate cu o imaginatie și intuitie de exceptie. Acesti oameni,care formeaza o minoritate, sunt motivati in principal de patrunderea adevarului. O data ce descopera calea adevarului, o urmeaza neabatut si ei devin lideri, “de facto”.
Este evident faptul ca intre aceste doua categorii de oameni a existat si exista, un conflict permanent si ireconciliabil. Adevaratul lider, omul providential, reuseste de cele mai multe ori sa-si impuna vointa si sa readuca societatea pe fagasul normal. Acest lucru se produce prin propagarea adevarului de la lider catre masele populare.
La un moment dat, masele devin constiente de realitate pentru ca liderul, prin discursul, sau reuseste sa transmita oamenilor obisnuiti intuitia sa. In acel moment, ca prin miracol, oamenii devin constienti de adevar in aceeasi masura in care liderul cunoaste adevarul. Se produce astfel o fuziune indestructibila intre lider si mase.
http://blog.nouadreapta.org/

Tiganii, adevarata istorie Bai tigane-ti arde satul! P** mea ma mut ın altul!

tigan   
     Postez aici o scrisoare trimisă Parlamentului României, în urmă cu aproape 1 an jumătate, de Ioan Abrudan, din Cluj. Solicitarea unui român disperat nu a avut efect. Nu s-a luat nicio măsură şi românii, maghiarii, germanii, turcii, tătarii, bulgarii, ruşii, lipovenii şi toate naţionalităţile care trăiesc cinstit pe aceste meleaguri trebuie să ia ei atitudine pentru că această confuzie voită “român-rom” îi afectează şi pe ei, ca şi pe toţi locuitorii civilizaţi din această ţară, adică pe cetăţenii români.
    Din nefericire, lucrurile au evoluat de atunci şi până acum, dar nu în bine. Fărădelegile comise de ţigani pe tot continentul s-au înmulţit. Italienii şi ungurii deja au trecut la măsuri radicale. Aici nu este vorba de rasism, dar cred că suntem de acord că această etnie pe unde a ajuns a pârjolit totul în jur, a speriat lumea, a murdărit, a distrus, a pângărit, a furat, a violat şi a ucis. Ţiganii trebuie stopaţi, iar statul are obligaţia să mă apere, pe mine, plătitorul de impozite din care se plăteşte inclusiv ajutoarele sociale pentru aceasă rasă parazită şi potrivnică civilizaţiei.
   Eu, ca cetăţean român (deci nu ca etnic român, ca cetăţean român!) mă simt jignit pentru că sunt asociat cu nişte sălbatici.
  Citiţi scrisoarea de mai jos,  care conţine şi o scurtă istorie a ţiganilor, şi veţi afla multe lucruri interesante. Şi multe răspunsuri la întrebarea pe care ne-o punem: “de ce?” !
 tigani
 ”Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati :
In ultimul timp tema principala a stirilor a fost legata de reactia ostila  împotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.
Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor
stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman.
Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se îintrepatrund termenii “romeno” si “rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri.
Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens
invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse
scandeaza: “tiganii, tiganii”, referindu-se la romani. Rezultatul pe
termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele
europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.
Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna “de neatins”. Prima atestare a tiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii
intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de egipteni” (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.
    Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: “Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
“Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa
grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au
apartinut niciodata acestei secte.
Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
“Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).
   Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de  exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70 PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de
securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).
     Imediat dupa ’90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la
Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii sociale “sanatoase” tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci
pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al tiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de tigani.
    Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un tigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit.                                                  2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.(Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).
    Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul
populatiei de tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.
   Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept tigani, ci romani.
  Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de “rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma “romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din Romania?
    Agresiunea lexicala rom/roma/roman – romani/romani-romanies /romanians – romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii
si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex
dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri
ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei – sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul “DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna “om”.
   Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies” . S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice.
   In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta
din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului “tigan” in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.
   Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe,
semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre
prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de
autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in
toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, si nu obligatorii.
   Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care
este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de
autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul.
   In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.
   In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al
12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman. Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.
   In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor  Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor.
    Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase
demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o
limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax,
exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum
vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah. Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna
   Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au
nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa
lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan
peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.”
Articol publicat in Ziarul de Cluj de catre Ioan ABRUDAN la 29 noiembrie 2007
http://rahoveanu.wordpress.com/