marți, 31 ianuarie 2012

FBI a redeschis dosarul Jimmy Hoffa(1913-1975)


Marile mistere ale lumii - unde este corpul lui Jimmy Hoffa?

Probabil cel mai important sindicalist din istoria lumii, Jimmy Hoffa e la baza mai multor legende. Nici pana astazi, corpul sau nu a fost gasit.

Liderul sindical Jimmy Hoffa a dispărut fără urmă în după-amiaza zilei de 30 iulie 1975, când a fost văzut, pentru ultima oară, în compania unor căpetenii mafiote. Se presupune că a fost asasinat din cauza unor neînţelegeri cu mafia, dar rămăşiţele sale pământeşti nu au fost descoperite nici astăzi, în această privinţă fiind vehiculate cele mai extravagante scenarii.

Îngropat sub stadion sau în coşciugul lui Elvis Presley
Potrivit uneia din teorii, cadavrul său, încastrat într-un bloc de beton, s-ar afla pe fundul oceanului, în timp ce o alta spune că, dimpotrivă, cadavrul ar fi îngropat sub stadionul unei celebre echipe de fotbal american, din statul New Jersey. În fine, una dintre versiuni susţine că în coşciugul lui Elvis Presley s-ar afla, de fapt, leşul dispărutului!
Acum, puşcăriaşul amintit, astăzi în vârstă de 75 de ani, afirmă că bossul sindical ar fi fost ucis pe terenul unei crescătorii de cai din districtul Oakland, fiind îngropat undeva în acest perimetru. FBI-ul, care, de fapt, nu a închis niciodată dosarul, ţinându-l doar la "păstrare", a redeschis imediat cazul, trimiţând la faţa locului o echipă de agenţi, prevăzuţi cu mijloace moderne de detectare, care să răscolească terenul.

"Ferma visurilor ascunse"
Crescătoria, care are un nume predestinat - "Ferma visurilor ascunse" (mai degrabă se poate vorbi de coşmaruri) -, a aparţinut unuia dintre asociaţii cei mai apropiaţi ai lui Hoffa, Rolland McMaster, care, la un moment dat, s-a certat cu bossul. Iar puşcăriaşul respectiv, Donovan Wells, care ispăşeşte o condamnare de 10 ani pentru trafic de marijuana, a lucrat la crescătorie, fiind persoana cea mai în drept să ştie care este adevărul. Dispariţia lui Hoffa a pasionat opinia publică americană aproape în aceeaşi măsură ca şi împrejurările, nici astăzi lămurite pe deplin, ale asasinării preşedintelui Kennedy. De soarta fostului lider s-a interesat, în repetate rânduri, şi Casa Albă, iar studiourile de la Hollywood au turnat un film cu Jack Nicholson în rolul titular. Ca o notă ironică la subsolul istoriei, în prezent, preşedintele sindicatului şoferilor camioanelor este fiul celui dispărut - James Hoffa                                

Sindicatul este ca bunica vorbeste toata ziua (la tv.) si nu o asculta nimeni

Prin aceasta propozitie era caracterizat  sindicatul inainte de 1989.
Dar acum se vede clar ca asa este si acum, dintii pe care si-i  ascutise in primii ani dupa 1989 i-au fost piliti. Eu am zis sa se faca greva generala  pana pica MAFIA din Romania, dar...
Distrugerea sindicatelor s-a facut cu buna stiinta dupa manualele KGB-iste, mai ales in ultimii 3 ani de catre Basescu.
Puterea sindicatelor s-a vazut in America anilor  1930-70, cand cel mai mare sindicat al camionagiilor si pompierilor din America  cu 1,5 mil. de membrii condus de Jimmy Hoffa (1913-1975), a facut  regulile pe piata muncii si a salariilor in America. Dar cum s-a facut asta?  S-a bazat pe coloana vertebrala de otel a Mafiei Americane. Cine putea organiza mai bine,  infiltra agitatori, pedepsind crunt pe spargatorii de greva si mai ales cel mai important lucru, platind grevele  spontane de lunga durata, ramase de pomina prin violenta si lungimea lor, care a zdruncinat din temelii economia americana.
Hoffa a disparut definitiv in 1975 cand a fost la o intalnire la un restaurant cu  mafia si de atunci si pana acum nu l-a mai vaazut nimeni. Se crede ca  tot in orele urmatoare s-a turnat beton pentru o cladire masiva din Detroit si  se spune ca el a fost pus la temelie. Dupa cum stiti constructiile  aveau ca proprietari  tot MAFIA.
Am vrut sa spun ca  mitingurile in castig, nu se pot baza decat pe forta unor oameni hotarati cu pregatire paramilitara si pe finante. Ca de fapt la baza  disparitiei lui Hoffa a stat tot coruptia si faptul ca pe parcursul activitatii lui ca sef a sindicat  a  dat si a luat mita.
Asa ca sa nu va mirati daca mitingurile de la Bucuresti sunt atat de anemice, mai ales acum cand sunt aceste geruri cumplite. Oamenii  trebuiesc sustinuti mai ales cu bauturi fierbinti. Dar de aici,  de la oameni in varsta bolnavi, vlaguiti de frig si viata grea si pana la a da banda jos de la conducerea tarii este mult.
De aici si tupeul si dispretul presedintelui. E sigur pe el ca este ocrotit de securitate care, nu se indura sa-l dea jos caci,  dupa asta  nu se stie cum se aranjaza jocurile si pot ajunge si ei la mititica. Cand vor fi asigurati ca si dupa schimbarea politica, va fi nevoie de experienta lor  si vor fi la fel de bine remunerati, abia atunci ii vor da un sut in chiur lui Basescu.
Asa ca pentru a scurta coada cainelor  si a nu mai  risipi imprumuturile tarii de ceata de banditi, numai alegerile anticipate ne mai poate scapa. Si sindicatele sa revina la locul lor,  fara a mai latra la tv. pe langa caravana ca acum. Acuma tipa cand batalia este pierduta si  suferintele sunt de neimaginat?
Raman la afirmatia ca Sindicatul din  invatamant este vinovat de degringolada de acum caci,  cand li s-a promis ca a doua zi dupa  alegeri PDL le va mari salariile, amanare pana la 1 aprilie 2009, au tacut si nu au blocat anul scolar. Au pierdut startul. Aveau toate atuurile in maneca.
Eu nu-i pot ierta pentru ca au dat dovada ca sunt oi. Intelectualitatea  trebuie sa fie in fruntea societatii si sa dea  exemplu.






Cateva povestiri oarecum istorice




Controversă istorică  (1)

În năvala lor hunii s-au oprit la râul Tisa, iar regele lor Atila îşi stabileşte capitala la Etzelburg (Cântecul Niebelungilor), în prezent Sânnicolau Mare.
După unele izvoare istorice vechi se spune că teritoriul pe care s-au aşezat nu era locuit de nimeni, hunii fiind primii locuitori.
La nunta lui Atila cu Krimhilda, care a avut loc la Etzelburg, au fost invitaţi foarte mulţi dintre puternicii timpului. Citez dintre ei, aşa cum ne sunt arătaţi în epopeea germană Cântecul Niebelungilor:

,,În ceata cea pestriţă ruşi, greci, poloni erau: ba şi valahi ce sprinteni zburau pe caii lor. Cum călăresc aceştia zău alţii nu veţi vedea!
……………………………………………………………………..
Însuşi el Ramung (ar putea fi Roman) principele ce stăpânea Ţara Valahiei, venea având cu el şapte sute oaste, toţi cavaleri aleşi’’

În unele localităţi din Ardeal şi Banat circulă şi astăzi o străvechea poezioară privind descălecarea lui Atila în aceste teritorii - poezioara care este amintită şi în Cronica Ilustrată de la Viena.

Vine Atila în Ardeal,
Călărind galop pe cal,
Pân’a dat de-o apă mare,
Bună pentru scăldătoare.
După baie sus pe mal,
P… haine, p… cal.

Cine-i primul în Ardeal?

(folclor)


Diktat-ul de la Viena.  (2)

În timpul celui de al doilea război mondial, precum şi în anii care l-au precedat şi urmat, trăia în Timişoara marele poet Franyo Zoltan. Deşi ungur de naţionalitate a fost foarte citit şi iubit de locuitorii oraşului, l-aş putea denumi poetul cetăţii. Dar nu vreau să vă vorbesc acum despre activitatea lui literară sau politica, ci cu totul altceva face obiectul scurtei mele istorioare.
În centrul oraşului, pe aşa numitul Corso, exista şi există şi acum, statuia lui Romulus şi Remus împreună cu lupoaica. Aceasta - copie a celei din Roma - a fost dăruită oraşului nostru de către Primăria Romei, pe timpul ducelui Mussolinni. Timişorenii au ridicat statuia pe o splendidă coloană antică.

În 30 august 1940, zi în care s-a semnat Dictatul de la Viena, în Timişoara a avut loc o mare manifestaţie populară spontană împotriva samavolniciei acestui act. Fără deosebire de naţionalitate, clasă socială sau culoare politică, mulţi locuitori ai oraşului s-au strâns pe Corso - în jurul statuii - pentru a-şi arăta nemulţumirea. Toată lumea vocifera, manifestând-şi într-o formă sau alta indignarea.
La un moment dat cineva tot încerca să se facă auzit. Era Franyo Zoltan urcat pe soclul coloanei statuii, încercând să acopere zgomotul mulţimii recitând următoarele versuri (pe care îmi permit să le transcriu în graiul nostru bănăţenesc):

Duce! Duce!
Ia-ţ căţaua şî ţ-o fuce.


Masa Poganilor  (3)

În Lugoj, până în apropierea celui de al doilea război mondial, lângă răscrucea drumului spre Făget sau Caransebeş, exista un vechi han – cunoscut sub numele de Birtul Poştei. Aici în decursul timpului se schimbau caii diligenţelor poştale sau putea fi găzduit oricare drumeţ ce ar fi voit să înnopteze sau să rămână o vreme în Lugoj.
Încă de înaintea primului război mondial proprietarul hanului era un oarecare Samson, ţăran bogat şi gospodar din părţile Făgetului. Hangiul care nu avea o mână, a luat de nevastă o femeie foarte harnică din Lugoj, care să-i fie şi de ajutor.
Hanul chiar dacă, în timp, îşi schimbase destinaţia, era în plină înflorire. Acum înnoptau aici ţăranii care veneau cu bucate şi animale la piaţă, iar în saloanele luxoase îşi petreceau serile numai lumea bună şi elegantă a oraşului.
Totuşi undeva mai retras exista permanent rezervată o masă. I se spunea de localnici Masa Poganilor. La această masă îşi petrecea uneori serile şi nopţile toţi oamenii marcanţi ai politicii şi culturii din Lugoj. Se mai întâmpla ca la această masă să se oprească câte un tânăr student mai sărac, nu era nici o supărare - consumaţia lui era plătită de Samson.
Dintre cei care s-au perindat pe aici în lungul timpului încerc să enumăr: Mocioni, Coriolan şi Tiberiu Brediceanu, Traian Vuia, Hazi şi Filaret Barbu, Ion Vidu, Traian Grozăvescu, Victor Vlad de la Marina, Tata Oancea, Gheorghe Gârda şi mulţi alţii. Întâlnirile lor se transformau în adevărate serate sau nopţi politico-muzical-literare. Glasurile celor de aici se făceau auzite în tot Banatul.
Domnul avocat Coriolan Brediceanu, primul deputat român în Dieta de la Viena, mergea de fiecare dată în capitala imperiului îmbrăcat numai în portul ţărănesc din Banat.
Îmi permit să citez câteva versuri din aceea epocă:

Nu-i mai om ca bănăţan,
Bănăţan ca logojan,
Logojan ca Bredicean.

Acest obicei de a se îmbrăca a fost preluat după un secol de domnul Vasile Lupu, deputat de Bucovina - altă provincie care în lungul istoriei a avut capitala la Viena.            



George Pomuţ, general roman erou al Statelor Unite  (4)

George Pomuţ este pe drept unul dintre cei mai pe nedrept neştiuţi oameni din vestul ţării. Născut la 1818 la Gyula într-o familie de români, absolvent al Facultăţii de Drept din Budapesta, Pomuţ s-a înrolat în trupele revoluţionarului maghiar Kossuth Lajos, încă din primele zile ale anului 1848. Ca toţi ardelenii, spera că, odată cu ungurii, îşi vor câştiga şi românii  libertatea.
Tânărul sublocotenent a fost imediat remarcat pentru curaj în luptă şi devotament faţă de soldaţi.
-  Nimeni n-a fost mai bun la suflet decât mereu glumeţul Ghiţă, care se pricepea la toate, însenina pe cel întristat şi era plăcut tuturor, spunea despre el un comisar al guvernului maghiar.
Odată cu înfrângerea revoluţiei, însă, Pomuţ avea de ales: ori să ajungă în închisorile austriecilor, ori să părăsească ţara. Aşa a pornit spre America, singurul tărâm al libertăţii.
Când a ajuns peste Ocean, în 1850, împreună cu câţiva apropiaţi ai lui Kossuth, Pomuţ avea 32 de ani.
După două luni a mers cu busola în mână ca să aleagă locul potrivit pentru întemeierea unei colonii, până în Iowa.

In 1861, când a început Războiul Civil din America, s-a înrolat căpitan în Regimentul 15, sub comanda colonelului Reid. După trei ani, remarcându-se în lupte, a ajuns colonel, ca mai apoi Senatul american să-i ofere titlul de general, ca recunoaştere a meritelor sale militare.

După încă un an, pentru că îl aprecia drept  ,,echilibrat, cinstit, cult şi stăpânit de idei generoase, vorbind şi scriind în opt limbi’’, preşedintele Johnson l-a numit consul la Sankt Petersburg, însărcinat să rezolve problemele cetăţenilor americani prezenţi în Rusia. George Pomuţ avea 49 de ani, iar funcţia era cea mai mare dregătorie câştigată de un român în afara ţării. Următorul preşedinte, Ulysses Grant, avea să-l păstreze în funcţie încă două mandate, iar la 1874, preşedintele Rutherford Hayes l-a înaintat în cea mai mare demnitate după cele deţinute de însuşi şeful Casei Albe şi cel al şefului diplomaţiei americane: românul George Pomuţ devenea consulul general al SUA în Rusia, având ca prerogative promovarea intereselor politice, economice, administrative şi juridice americane.
Cutezător şi vizionar, a dat marea lovitură reluând tratativele pentru cumpărarea Alaskăi, întrerupte în timpul Războiului de Secesiune. Rezultatul a fost excepţional: cu numai 7,2 milioane de dolari, Pomuţ a adăugat Americii un nou stat, cel mai bogat în zăcăminte de petrol, gaze şi minereuri.

Cariera lui Pomuţ s-a sfârşit în 1878, când a fost înlocuit de preşedintele William Edwards, un sudist care scosese la pensie toţi veteranii Războiului de Secesiune. Ca preţuire, însă, fostul preşedinte Grant l-a vizitat la Sankt Petersburg şi i-a dăruit o ţigară de foi învelită în steagul ,,Stars and Stripes’’.
Primul general româno-american a murit în condiţii misterioase în 1882, la 64 de ani. Unii contemporani spuneau că de congestie pulmonară, alţii că ar fi fost asasinat. A fost îngropat în Cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg, în zona destinată săracilor. Numeroşi generali şi congresmeni au protestat până au obţinut exhumarea sa şi înmormântarea în partea protestantă a cimitirului, cu un monument de piatră la căpătâi.

Din 1931, Pomuţ e celebrat anual cu ocazia Memorial Day, în rând cu părinţii fondatori ai naţiunii americane, iar în 1944 Marina SUA a botezat cu numele său o navă de război. Încă dinainte de acea vreme, congresmenii din Iowa au cerut şi repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti în America, dar proiectul s-a împlinit numai pe jumătate. Generalul care a cumpărat Alaska a rămas îngropat la Sankt Petersburg, în Cimitirul Naţional Militar Arlington fiind ridicat doar un monument în cinstirea lui. Un omagiu încă neîncheiat pentru o personalitate legendară şi unul din ultimii eroi romantici...

La 15 august 2004 se ridică la Gyula, Bihorul unguresc, bustul din bronz al lui George Pomuţ - bust sfinţit la Biserica Înălţarea Domnului din Mehala, un prosper cartier timişorean. Bustul a fost realizat in 2002, de către artistul plastic Nicolae Adam, si turnat la Turnatoria Credira, din Timişoara. Pentru realizarea acestuia si-au adus contribuţia preşedintele fondator al fundaţiei ,,George Pomuţ’’, preotul Stelian-Grigore Borza, si alţi câţiva oameni cu suflet mare.


Femeia în roşu  (5)

Oraşul Chicago al anilor '30 era sub teroare. Al Capone si John Dillinger, marii gangsteri ai vremii, îl împărţiseră în zone de influenţă.
La un moment dat Dillinger este închis, pentru jafuri şi crime, la Fortăreaţa Crown Point. De aici evadează cu maşina comandantului închisorii, ispravă în urma căreia este declarat inamicul public numărul unu al Americii.
 
Pentru a nu fi recunoscut, John Dillinger recurge la o operaţie estetică şi îşi găseşte găzduire acasă la prietena lui Ana Sage, fostă Cumpănaş, originară din satul Lunga, comuna Comloşul Mare, judeţul Timiş-Torontal, România  
Aceasta însă propune un târg agenţilor FBI, pentru a-l preda pe gangster, contra unei mari sume de bani şi a promisiunii de a nu fi extrădată în România. 

Dillinger cade răpus de focurile poliţiştilor, in seara zilei de 22 iulie 1934, în faţa cinematografului Biograph din Chicago, având lângă el pe Ana Sage, îmbrăcată într-o rochie portocalie, care, în lumina redusă a serii, părea roşie.
Dar autorităţile americane nu s-au ţinut de cuvânt. Din cei 50 de mii de dolari, ea a primit doar 10 mii, după care a fost expulzată.

Înşelată de americani, Ana se întoarce la Timişoara, unde a locuit la diferite adrese până în dimineaţa zilei de 25 aprilie 1947, când este găsită moartă în apartamentul ei. Nu s-au găsit semne de sufocare, strangulare sau violenţă, dar s-a vorbit mult că Ana Sage fostă Cumpănaş ar fi murit de spaimă.
A fost înmormântată în cimitirul din Calea Buziaşului cu o cruce simplă de lemn şi în scurtă vreme dată uitării.


Metroul din Moskova (6)


Construcţia metroului moscovit a început în anul 1930 şi a fost inaugurat 15 mai 1935. De atunci, reţeaua de metrou s-a tot extins, ajungând astăzi la peste 250 km lungime. Numărul de pasageri transportaţi zilnic îl situează pe primul loc din lume………… 
Vechile lui staţii sunt de o impresionantă frumuseţe. Stalin vrând să demonstreze lumii întregi ce se poate construi  sub conducerea sa.
Staţiile sunt decorate, asemeni unor palate, cu marmură de diferite culori, adusă de la mari distanţe, mozaicuri în stil bizantin, însă cu teme socialiste, pietre semipreţioase, statuete din bronz şi candelabre.
La inaugurarea primului tronson al metroului a fost invita si Stalin. A privit totul cu multă plăcere şi satisfacţie, dar întâmplarea face ca una din scările rulante să se defecteze. El a urcat pe jos dându-i ordin lui Beria, să îl convoace la el pe şeful de şantier, a doua zi la ora 10.
Beria – şeful NKVD, cea mai temută organizaţie stalinistă, a trimis toţi subalternii să îl caute, pentru a-l aduce la Kremlin pe cel convocat. Fix la ora 10, condus de Beria intră în biroul lui Stalin. Acesta spre surprinderea lui Beria s-a ridicat în picioare a strâns mâna şefului de şantier, întâmpinându-l cu următoarele cuvinte: tovarăşe inginer, dumneata ai realizat o lucrare grandioasă, unică de acest fel în lume. A început să se caute prin buzunare, unde de obicei avea multe decoraţii şi medalii, dar negăsind, duce mana la buzunarul de la piept, de scoate un masiv ceas de buzunar din aur, pe care i-l oferă spunându-i: te rog să îl păstrezi din partea mea, cu rugămintea de a mai realiza în viitor şi alte construcţii asemănătoare, cât despre defecţiunea ivită ieri, te rog să mă crezi că o consider normală şi am convingerea ca a fost imediat remediată, iar de astăzi  metroul va funcţiona perfect.
Stalin a avut dreptate şi în timpul celui de al doilea război mondial, când Moscova era încercuită de armatele hitleriste, metroul a funcţionat fără întrerupere.   

Globetrotter (7)

În una din călătoriile sale pe jos prin lume, Badea Cârţan a ajuns şi la Paris, chiar la deschiderea celui mai mare magazin din Europa, acelor timpuri – Galeriile La Fayette.
Ca tot curiosul a intrat şi el înăuntru, unde un vânzător anunţa cu o voce foarte ridicată, ca dacă cineva dintre clienţi nu găseşte vreun articol, magazinul îi va oferi, a doua zi, acest articol în aşa cantitate, încât până la sfârşitul vieţii, nu va mai fi nevoit să îl cumpere.
S-a apropiat şi cu o voce liniştită a cerut o pereche de opinci.
- Ce sunt astea? A întrebat vânzătorul şi a chemat directorul magazinului.
I-a arătat directorului opincile cu care era încălţat.
A fost chemat imediat un cizmar pentru măsură şi model, iar a doua zi lui Badea Cârţan, i s-au oferit vreo douăzeci sau treizeci de perechi de opinci pentru a-i ajunge pentru tot restul călătoriei, ba şi mai mult.
Dar asta nu a fost totul. Odată cu înmânarea acestor opinci, magazinul a scos în vânzare şi nişte încălţăminte uşoare de dama, cu un model asemănător, sub numele de opincuţe. Aceste încălţăminte au avut un succes aşa de mare, încât de atunci opincuţele nu lipsesc din nici un magazin de încălţăminte de damă.  


Altă întâmplare din viaţa lui Badea Cârţan (8)

În vremea când românii din Ardeal erau supuşii Imperiului Austro-Ungar nu se bucurau de nici un fel de drepturi politice sau culturale. Ciobanul nostru din Cârţişoara, judeţul Sibiu,  cunoscut sub numele de Badea Cârţan a folosit cea mai eficientă armă - cartea.
Badea Cârţan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească şi cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munţii, numai din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărţi româneşti.
A ajuns de mai multe ori la Bucureşti şi a cunoscut mulţi oameni de cultură, de la care a învăţat istoria românilor şi mai ales originea latină (romană) a poporului român. Înţelegând că românii au luat naştere în urma amestecului dintre daci şi romani.
Aşa s-a născut în el dorinţa de vedea cu proprii săi ochi momentele care erau mărturii ale istoriei poporului român şi  Badea Cârţan s-a hotărât să plece pe jos la Roma. Ajuns acolo, Badea Cârţan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian.
„Cum era singur şi a nimănui, cum se făcuse seară, s-a aşezat pe trotuar şi s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineaţa, trecătorii, poliţiştii, ziariştii, au avut o revelaţie: un ţăran, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârţan a făcut senzaţie la Roma, a fost invitat în mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia ale vremii, fiind primit cu simpatie şi prietenie.

http://trandafirulr.blogspot.com/

Batalia CARNATILOR

12 decembrie 1939, Tolvajarvi: Batalia CARNATILOR

autor: FrontPress 31.01.2012
Grupate sub denumirea generică de Războiul de Iarnă, cumplitele încleştări dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda din cadrul celui de-al doilea Război Mondial ascund în derularea faptelor un episod extrem de interesant prin ineditul, hilarul şi spectaculozitatea sa. Cunoscută în rândul cercetătorilor şi amatorilor pasionaţi de istorie sub denumirea de ”Bătălia Cârnaţilor”, confruntarea din Tolvajarvi a fost începutul sfârşitului pentru agresiunea U.R.S.S. împotriva Finlandei.
Detaliile care fac diferenţa
Evenimentele care aveau să preceadă asaltul de la Tolvajarvi (jarvi înseamnă lac în finlandeză) au fost puternic influenţate de strategia militară a ambelor forţe, precum şi de factorii de ordin uman.
Numărul mare de trupe şi echipament militar sovietic cu care Armata Roşie împânzise cele câteva drumuri din regiunea Ladoga-Karelia era perceput ca o ameninţare extremă de către forţele finlandeze, în special cele grupate în perimetrul Sujarvi. Terenul era deosebit de dificil şi impracticabil chiar în timpul verii, cu atât mai mult în aspra iarnă arctică.
Agresiunea militară a sovieticilor contra finlandezilor a fost considerată de Liga Naţiunilor drept un atac brutal şi total nejustificat, care încălca toate prevederile şi legile internaţionale. Conflictul a fost de la bun început unul disproporţionat, trupele sovietice trimise de Stalin să cucerească Finlanda fiind de patru ori mai numeroase decât forţele de apărare pe care se puteau baza autorităţile de la Helsinki.
Proporţia s-a păstrat cumva şi în zorii bătăliei de la Tolvajarvi. Trupele sovietice, comandate de generalul Beliaev, erau alcătuite din 20.000 oameni şi echipate cu 45 de tancuri şi 150 tunuri de câmp. În faţa tăvălugului sovietic, colonelul Paavo Talvela dispunea în acel moment de doar 4.000 de soldaţi grupaţi în regimentul Ostasto Rasanen.
Cu toate acestea, finlandezii aveau să obţină o victorie de mari proporţii; de fapt, deznodământul Bătăliei Cârnaţilor avea să fie hotărâtor pentru soarta Războiului de Iarnă. Factorii care au facilitat neaşteptata victorie a finlandezilor au constat într-o mult mai bună cunoaştere a terenului, o adaptare mult mai serioasă la condiţiile de iarnă severă (armamentul şi echipamentul finlandez erau net superioare calitativ celor folosite de sovietici) şi, nu în ultimul rând, ofiţeri mult mai bine pregătiţi.
Înainte de invazia Finlandei, Armata Roşie căzuse pradă paranoiei lui Stalin, care vedea pe atunci comploturi peste tot. În anii de dinaintea invaziei, forţele armate sovietice fuseseră puternic epurate, mulţi ofiţeri şi maiştri militari fiind executaţi sau trimişi în gulaguri. Epurarea provocase dispariţia a peste 30.000 de ofiţeri de carieră, în locul lor fiind numiţi politruci zeloşi, dar incompetenţi din punct de vedere strategico-militar.
În schimb, comandantul forţelor armate finlandeze, mareşalul Carl Gustaf Emil Mannerheim, şi-a demonstrat pe deplin geniul militar şi inspiraţia salvatoare delegându-i, pentru a conduce ostilităţile, pe doi dintre cei mai capabili ofiţeri finlandezi: colonelul Paavo Talvela şi locotenent-colonelul Aaro Pajari.
Sub conducerea celor doi strategi de marcă, finlandezii plănuiau încercuirea diviziilor sovietice şi derutarea lor prin două atacuri de mică anvergură, de-a lungul lacurilor îngheţate Hirvasjarvi şi Tolvajarvi. Iniţial, atacul din nord, de lângă Hirvasjarvi, urma să înceapă la ora 8 dimineaţa, iar cel din Tolvajarvi trebuia să izbucnească doar dacă primul ar fi avut rezultatele scontate de finlandezi.
Planul a fost modificat în ultimă instanţă, ambele atacuri supriză începând de la ora 8:00. Sovieticii cuceriseră deja regiunea Suojarvi şi, dacă nu erau opriţi aici, cucerirea Finlandei ar fi fost mai mult decât probabilă. Atacul din nord a fost condus de Aaro Pajari, care beneficia de o trupă de doar 100 de oameni, printre ei fiind şi bucătari de campanie, medici şi preoţi militari. Atacul a fost însă respins de sovietici.
Makkarakeitto: supa cu cârnaţi care a înclinat soarta bătăliei
Atacurile sovietice din zilele de 10, respectiv 11 decembrie 1939, fuseseră cu greu respinse de finlandezi. Cu toate acestea, strategii Talvela şi Pajari erau hotărâţi să stopeze invazia cu orice preţ, folosind orice tertip şi orice măsură eficientă în această direcţie.
După ce aflaseră informaţii cu privire la situaţia şi efectivele inamicilor finlandezi, politrucii lui Stalin exultau. Pentru ei, cucerirea Finlandei părea a fi o chestiune de detaliu, iar apărarea finlandeză, o biată forţă capabilă doar de atacuri sporadice de gherilă. Aveau să se înşele amarnic. Încrezător, generalul Beliaev a mobilizat Divizia 139, care concretiza grosul efectivelor sale, într-un atac surpriză, la adăpostul căruia a încercat să infiltreze trupe în spatele liniilor finlandeze – caz în care drumul lui Beliaev spre Helsinki ar fi fost aproape fără obstacole.
Doar că estimările sale nu erau deloc realiste. Trupele sale, deşi mult mai numeroase, nu cunoşteau toate detaliile terenului pe care urmau să-l străbată în încercarea lor de a încercui rezistenţa finlandeză. Acest lucru le-a provocat întârzieri considerabile, care le-au permis finlandezilor să-i observe şi să ia măsuri din timp.
Colonelul Paavo Talvela
Dar cel mai important factor a fost unul extrem de imperios, care nu poate fi ignorat de nicio armată, nici pe timp de război: foamea!
Prost organizată şi improvizată cu te miri ce, aprovizionarea Armatei Roşii în timpul invaziei Finlandei era extrem de precară, cu rezultate dezastruoase pentru moralul, disciplina de front şi condiţia fizică a soldaţilor sovietici. Istoria a apucat să consemneze cazuri de canibalism la care s-au dedat aceştia pe perioada cumplitei ierni arctice, când gerul, foamea şi nevoia de calorii împing pe oricine la fapte abominabile.
În timp ce carnea de cal, măgar sau chiar vreun câine nenorocos întâlnit de sovietici, ajunseseră delicatese de care aveau parte doar ofiţerii şi politrucii, soldaţii de rând, subnutriţi şi demotivaţi, îşi astâmpărau cumplita foame cu orice le cădea în mâini.
În încercarea lor de a captura trupele finlandeze din Tolvajarvi, sovieticii au reuşit cu greu să străbată pădurile îngheţate, trecând dincolo de linia frontului, la doar 5 kilometri de ţinta lor. Într-un efort supra-omenesc, soldaţii Armatei Roşii reuşiseră, într-un final, să ajungă în spatele finlandezilor. Doar că aveau să cadă într-o capcană fatală. Sesizând desfăşurarea faptelor, Aaro Pajari a ticluit un plan pe cât de incredibil , pe atât de eficient.
Locotenent-colonelul Aaro Pajari
Informat despre lipsa de provizii a sovieticilor şi ravagiile foametei în rândul acestora, locotenent-colonelul Pajari a ordonat trupelor sale să-şi desfăşoare tabăra şi să pregătească masa, ca şi cum ar fi urmat să mănânce copios. Bucătarii au primit ordin să gătească o cantitate uriaşă de makkarakeitto, o delicioasă şi consistentă supă cu cârnaţi, specialitate a gastronomiei finlandezei, foarte apreciată în anotimpul rece.
La apropierea sovieticilor, finlandezii s-au făcut că abandonează în grabă tabăra, dar s-au regrupat în pădure, aşteptând momentul potrivit pentru un contraatac decisiv.
Acesta nu avea să întârzie. La vederea marmitelor militare pline de supă cu cârnaţi, soldaţii sovietici au rămas complet surzi la ordinele comandanţilor care-i zoreau să urmărească trupele finlandeze prin pădure. Pe timp de iarnă, foamea este mai puternică decât orice. (Chiar şi decât ordinele politrucilor sau spectrul unui sfârşit în gulagurile siberiene.) Refuzând să asculte ordinele superiorilor, soldaţii s-au repezit asupra corturilor finlandeze unde au început să manânce supa fierbinte cu cârnaţi.
Sătui şi epuizaţi, soldaţii Armatei Roşii au adormit apoi în jurul sobelor din corturi. Nici ameninţările cu moarte sau deportarea, urlate furios de comandanţi, nu-şi mai făceau efectul. Rezultatul avea să le fie tuturor fatal. Atacul sovietic care ar fi putut decide soarta Finlandei a fost înfrânt de o supă cu cârnaţi…
Conştient de situaţia din tabără, Aaro Pajari şi-a regrupat oamenii şi a ordonat un violent atac la baionetă. Cu stomacurile pline până în pragul indigestei, pe jumătate toropiţi şi adormiţi de căldură, soldaţii sovietici au fost ucişi aproape în totalitate. Au murit sătui – un lux pe care nu şi-l permiteau majoritatea cetăţenilor şi soldaţilor sovietici din acele vremuri.
Epilog şi consecinţe
Bătălia Cârnaţilor, cum avea să-i ramână numele, a însemnat enorm pentru moralul tuturor finlandezilor, combatanţi sau nu. Oamenii lui Pajari au descoperit, ulterior, sute de planuri şi documente militare sovietice (spre exemplu, a fost capturată întreaga arhivă a regimentului 609 al Armatei Roşii).
Pe baza planurilor de război sovietice, finlandezii au aflat că Divizia 139 nu avea cunoştinţă de prezenţa în regiune a Diviziei finlandeze JR 16, factor decisiv pentru pregătirea viitoarelor strategii militare ale Helsinki-ului.
Victoria a fost primul mare succes al finlandezilor în Războiul de Iarnă. Ameninţarea care plana sub forma diviziilor sovietice din Corpul de Armată IV fusese neutralizată, iar Divizia 139 fusese puternic lovită, fiind ulterior distrusă complet de finlandezi în timpul luptelor de lângă Aglajarvi. Divizia 139 a înregistrat aproape 5.000 de morţi, alţi 5.000 răniţi, 59 de vehicule blindate distruse sau capturate, două tunuri, 60 mitraliere grele şi 20 de tancuri.
În contrast, forţele finlandeze comandate de colonelul Talvela au avut 100 morţi şi circa 250 răniţi. Când sovieticii au semnat, în cele din urmă, acordul de pace din anul 1940, au reuşit să smulgă aproximativ 10% din teritoriul Finlandei, Mai exact, părţi din provinciile Salla şi Karelia, care aparţin în prezent Rusiei. Astăzi, satul Tolvajarvi aparţine de asemenea Rusiei, fiind rebotezat Tolvayarvi.
Linia de apărare “Mannerheim”
Deşi aparent învinsă şi cu unele pierderi teritoriale în faţa colosului sovietic, Finlanda a reuşit să supravieţuiască ca ţară, evitând soarta de a ajunge republică sovietică, cum s-a întâmplat cu vecinele ei din sud, statele baltice.
Iar un episod hotărâtor în povestea războiului de apărare dus de finlandezi este cel al “Bătăliei Cârnaţilor”! De pe Descopera

luni, 30 ianuarie 2012

Regele Mihai locul INTAI

Regele Mihai, pe locul INTAI in topul increderii romanilor

autor: FrontPress 30.01.2012
Zilele de proteste l-au făcut pe Regele Mihai lider în clasamentul personalităţilor în care populaţia are încredere. Băsescu s-a prăbuşit la cea mai scăzută cotă de când este preşedinte. Regele Mihai a urcat spectaculos în preferinţele românilor, ajungând pe primul loc, conform rezultatelor din luna ianuarie ale sondajului realizat de IMAS pentru ziarul Adevărul. Regele a ajuns la o cotă de încredere de 36,6%, urmat pe podium de preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, cu 25,4%, şi de şeful social-democraţilor, Victor Ponta, cu 22,5%. 
Ascensiunea Regelui Mihai
Pentru Traian Băsescu, situaţia este dezastruoasă, preşedintele României fiind la cea mai scăzută cotă de când ocupă fotoliul de la Cotroceni, 8,6%. Premierul Emil Boc stă şi mai prost, doar 7,3% dintre respondenţi afirmând că au destul de multă sau foarte multă încredere în şeful Guvernului.
Regele Mihai şi-a început ascensiunea în sondaje după discursul susţinut la 25 octombrie în faţa Parlamentului. În decembrie 2011, fostul suveran se situa la o cotă de încredere de 25,7%, iar, în mai puţin de o lună, pe fondul protestelor de stradă, a urcat cu zece procente. Ceilalţi membri ai familiei regale se situează, de asemenea, pe poziţii bune la capitolul încredere.
Traian Băsescu, minim istoric
Preşedintele a început să piardă masiv în sondaje în prima parte a anului 2011, ajungând în luna iunie la un minim de 8,8%, după ce a anunţat reducerea salariilor şi a pensiilor. Ulterior s-a stabilizat în jur de 9-10%, pentru ca, în ultimele luni ale lui 2011, să înregistreze o uşoară ascensiune până la 13%. Intervenţia telefonică prin care a intrat într-un dialog polemic cu doctorul Raed Arafat şi protestele publice care au urmat l-au făcut pe preşedintele Băsescu să piardă aproape cinci procente şi să ajungă la un minim istoric.
Locul patru la încredere: C.V. Tudor
Pe locul patru la capitolul „Încredere în personalităţile publice (aprecieri pozitive)” în „Barometrul Adevărul” se află preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, urmat în clasament de preşedintele Senatului, Vasile Blaga (PDL). De altfel, recent revenit în prim-planul politic, odată cu preluarea funcţiei deţinute anterior de Mircea Geoană, fostul secretar general al PDL este democrat-liberalul cu cea mai mare cotă de încredere, ocupând locul cinci în ierarhia IMAS, devansându-l clar pe şeful partidului, premierul Emil Boc, aflat pe locul opt (7,30%).
Dacă pe şase se află şeful statului (8,60%), pe locul şapte este europarlamentarul PDL Theodor Stolojan (8,20%). Pe locul nouă apare vicepremierul Marko Bela (UDMR) cu 4,20%, în timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prim-vicepreşedinte PDL, are cea mai scăzută cotă de încredere, de 3,2%.
De altfel, în afară de Regele Mihai, care a avut o ascensiune surprinzătoare, şi preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, a înregistrat o creştere, comparativ cu luna trecută, când avea 19,60% în acelaşi sondaj. În luna ianuarie a acestui an, Ponta a sărit la 22,50%. Partenerul său, liberalul Crin Antonescu a scăzut faţă de luna decembrie a anului trecut, când avea 27,10%, ajungând, în ianuarie 2011, la 25,4%.
Protestele, decisive pentru clasament
Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 11-17 ianuarie, cuprinzând şi zilele cele mai fierbinţi ale protestelor de stradă. Volumul eşantionului este de 1.039 de persoane, iar eroarea maximă de plus, minus, 3%.
Băsescu: Protestele sunt fireşti
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Palatul Cotroceni că, dacă va fi întrebat la summitul informal al Consiliului European despre protestele din stradă din România, va spune că acestea sunt „fireşti”, în condiţiile în care „românii au plătit costul austerităţii”, pe care trebuie să-l plătească şi politicienii. „Le voi spune că sunt proteste fireşti, generate de măsurile luate de România. Românii au plătit costul austerităţii, rămâne să-l plătească şi politicienii”, a afirmat Băsescu, chestionat în legătură cu protestele care l-au costat greu la capitolul „încredere”. De Valentina Deleanu, Ion M. Ioniţă – Adevarul

duminică, 29 ianuarie 2012

Blonda e bruneta !!!

Blonda e Bruneta !!!
Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7), decedat în martie 2009 si înhumat pe şest la Ghencea de fii-sa. Şoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (NeaMitică), originar din Pietrosu.

 Într-o zi, acesta a făcut o cursa lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (născută in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena,Gabriela.  Partea 1 

Aici zace Leana centurista

Bătălia politică, faza pe epitafuri: „Aici zace Leana centurista dân Pleşcoiville şi Băsel cel Beţivel”


Senatoarea PSD Lia Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook mai multe caricaturi avându-l în prim-plan pe Traian Băsescu, de cele mai multe ori în tandem cu Elena Udrea. Ultima postare se referă tot la cei doi, numai că nu este tocmai o caricatură. Traian Băsescu şi Elena Udrea sunt înfăţişaţi, alături, ca doi soţi răposaţi, într-o fotografie de „Cimitir vesel”, încastrată într-un soclu cu o cruce din marmură şi cu următorul epitaf sub fotografie: „Aici zace Leana centurista dân Pleşcoiville şi Băsel cel Beţivel, Piratul chior. Ea zace cu cracii-n sus, el zace mort dă beat. „De când sunteţi aici ne simţim în siguranţă şi trăim bineee!”. Poporul român”.
Lia Olguţa Vasilescu a avertizat în comentariul la imaginea postată: „Nu citi mesajul!”. (R.V.)

vineri, 27 ianuarie 2012

Anchetarea jandarmilor

Amnesty International cere Romaniei sa ANCHETEZE acuzatiile privind actiunile JANDARMILOR

autor: FrontPress 27.01.2012
Amnesty International cere autorităţilor române să demareze o anchetă promptă, independentă, completă şi eficientă în legătură cu acuzaţiile de folosire excesivă a forţei de către jadarmi în timpul dispersării participanţilor la protestele din Bucureşti, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Într-o scrisoare adresată ministrului român de Interne, Constantin Traian Igaş, Inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Agelică Costel Gavrilă, şi procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, organizaţia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la aceste acuzaţii şi le-a cerut autorităţilor să aducă în faţa justiţiei pe oricine s-a făcut responsabili de încălcarea drepturilor omului.
Deşi, potrivit legilor internaţionale privind drepturile omului, fiecare persoană are dreptul să participe la reuniuni legale şi paşnice, pot fi impuse unele restricţii în exercitarea acestor drepturi în interesul securităţii naţionale sau siguranţei publice, al ordinii publice, al protejării sănătăţii publice sau morale sau al protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.
Amnesty International nu contestă dreptul autorităţilor române de a acţiona în acord cu legea pentru a impune astfel de restricţii şi recunoaşte că poliţia are obligaţia de a garanta siguranţa şi securitatea, se arată în comunicatul remis Mediafax. Totuşi, acţiunea poliţiei în timpul demonstraţiilor trebuie desfăşurată în concordanţă cu legislaţia şi standardele internaţionale, inclusiv datoria de a acţiona cu moderaţie, proporţional cu gravitatea ofensei şi cu obiectivul legitim fixat, de a minimiza prejudiciile şi de a respecta şi proteja viaţa umană.
Potrivit unei declaraţii emise la 20 ianuarie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, au fost înregistrate patru plângeri penale împotriva jandarmilor implicaţi în asigurarea ordinii publice în timpul demonstraţiilor.
Amnesty International cere procurorului general să se asigure că vor fi demarate anchete prompte, independente, complete şi eficiente în privinţa plângerilor înregistrate, precum şi a altor cazuri de acuzaţii de folosire excesivă a forţei de către poliţie.
Amnesty International le cere, de asemenea, autorităţilor române să se asigure că, în contextul continuării protestelor din Bucureşti, acţiunile poliţiei din timpul demonstraţiilor respectă permanent obligaţiile ce decurg din legislaţia internaţională privind drepturile omului şi standardele internaţionale stabilite pentru astfel de situaţii, inclusiv Principiile de bază ale ONU privind folosirea forţei şi a armelor de foc de către cei responsabili de aplicarea legii.
Protestele din Piaţa Universităţii au fost marcate, în 14 şi 15 ianuarie, de scene de violenţă. Sâmbătă 14 ianuarie, manifestanţii au ocupat strada, ceea ce a determinat intervenţia în forţă a jandarmilor, culminând cu evacuarea pieţei, la miezul nopţii. O zi mai târziu, violenţele au fost şi mai intense, în principal între Universitate şi Piaţa Unirii, unde manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi sticle spre jandarmi, au dat foc mai multor obiecte şi au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane şi tunuri cu apă.
După trei zile în care protestul din Piaţa Universităţii s-a desfăşurat fără incidente, joi 19 ianuarie, câţiva manifestanţi violenţi au atacat cu pietre, bucăţi de gard şi sticle forţele de ordine aflate în zonă. Jandarmii au “măturat” bulevardul Magheru, reuşind ca în mai puţin de o oră să îi ridice pe manifestanţii care au provocat violenţe. Peste 100 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie din Capitală, dintre care 14 au fost identificate ca fiind membri ai galeriilor Dinamo, Steaua, Rapid şi Petrolul Ploieşti, a anunţat şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise.
Procurorii au înregistrat patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele din centrul Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti, a anunţat Ministerul Public. De pe Mediafax

Prostitutia Primariei in fata tiganiilor dezaxati sexual.

Lui Volosevici ii pute Ploiestiul

   
Nu vreau sa uit sa pun in continuare problema tiganilor.  Desfasurarea evenimentelor politice si acum   vitregia naturii m-au impiedicat sa tin ritmul sustinut al   PROSTITUTIEI PRIMARIEI  IN FATA TIGANILOR.
Intr-o preoblema serioasa  iti da nr. de ordine si nu  iti vine randul decat dupa un an sau mai mult, poate ca intre timp poti sa mori. Dar tiganii, pesti si dezaxati sexuali, sunt luati in seama chiar din secunda  actiunii de angajatii primariei.
Toti dezaxatii sexuali baneficiaza  de tot sprijinul din partea primariei. Si in cererea de a fi platiti chiar daca,  nu ai apelat cu nimic la primarie in ultima suta de ani, ai contribuit la  voluntariatul asupra orasului, nu  ti-a  facut nici un fel de rabat nu la  beneficii, ci a ignorat dreptul tau,  de a supravietui.  Sacrificiile facute pentru a castrarea  din propriul buzunar  a animalelor  fara stapan, omorati apoi pentru distractia  scurgerilor orasului de orice fel, care ne-au  denigrat orasul constituind gunoaiele  si scurgerile puturoase, ale  acestui  oras cosmopolit. Stiu ce spun despre orasul nostru cosmopolit caci, am scris mai multe articole si m-am documentat citind lucrarile istoricilor locului(ex.N.D.Debie), inspirate de manuscrise originale . Sarmul orasului a fost stricat  dupa dezrobirea tiganilor  din  Barcanesti proprietatea  Barcaneascai urmasa lui Ianachi Moruzi care impreuna cu familia Caragea au acaparat orasul in 1775, aducand cu ei de la Iasi si tiganii robi.Tiganii robi, dupa dezrobire la mijlocul sec.XIX_lea, au emigrat spre Ploiesti si numai Mrs. Antonescu i-a stopat dar pentru scurt timp, infiintand un cartier doar pentru ei, la marginea orasului, Mimiu. Dar dupa revolutia noastra(asazisa) tiganii nu au mai putut fi opriti si ei se comporta ca niste adevarati rasisti fata de romani. Li s-a urcat democratia la cap, trebuie forta si chiar violenta data jos si tot nu pot fi opriti. Sunt curajosi, multi, uniti, si-si striga drepturile  lor si numai ale lor in detrimentul romanilor care au ajuns slugile lor, in frunte cu Primarul si organele  de Jandarmerie si Politie care le stiu de frica.  Si la lefurile lor mici, nici nu se merita sa se implice.
  Cel mai revoltator este ocrotirea tuturor dezaxatilor sexuali care prolifereaza sub umbrela ocrotitoare a Primariei. Oare de ce ?  Au si ei apucaturi de pedofilie si orice fel de prostitutie? Si ca sa-ti inchida  ochii si gura, te ameninta cu amenzi, una dupa alta si  tribunalul prin gura dezaxatilor?
 Am scris despre asta ca, primarul PDL de aici din oras  nu poate fi abordat si nu primeste in audienta. Dar  totul pentru pervesii  de la marginea orasului, se rezolva cu promptitudine la secunda.
Poti ca de nervi sa-ti pui poalele in cap in fata primariei, dar tot nu impresioneaza pe nimeni si tot nu reusesti  sa atragi atentia primarului PDL. 
Mentionez ca scursorile orasului  provenite din centuristele a cel putin 2 generatii de la marginea orasului, bolnavi venerici,  au beneficiat de  locuinte sociale, pe care apoi le-au cumparat pe nimic si de  pensii de handicapati mintali ei neavand nici o boala, ba chiar  reusind sa faca scoala pentru motivul ca  profesorii nu  aveau elevi si isi pierdeau slujba.
Am scris asta ca pe o ciorna, sa nu uit. Dar  am sa pun  situatia inacceptabila la primariei,  cu primar PDL-ist pe larg si mai pe sleau. Un nesimtit ca toti  din acest partid PDL, o javra si o jigodie ordinara. Filozoful Liiceanu a spus la revolutie ca, avem voie sa huiduim. Pot ?????? HUOOOOOOO !!!!




joi, 26 ianuarie 2012

"Unire ! Infratire !!!!!

Tismaneanu vrea sa-l inchida pe Radu Gyr, chiar mort, a treia oara. Fostii detinuti politic le amintesc lui Volodea, Luca si cu Boc pentru ce a fost incarcerat ministrul Culturii din perioada legionara: “Nu trageti! Unire! Infratire!”

Saptamana trecuta am informat aici cum Raymond Luca, acelasi tovaras nascut in URSS care l-a “obligat” pe presedintele Traian Basescu sa-i “demartirizeze” pe eroii Grupului Trosca macelariti de KGB in 1989, il obliga acum, prin manuta lui Tismaneanu si argumentatia Institutului sau sa-i recondamne pe fostii detinuti politic cu zeci de ani de inchisoare, a doua sau chiar a treia oara, pentru “participare la rebeliunea legionara”. Initiativa membrilor Retelei neo-kominternului ar trebui sa fie de ras tinand cont ca se bazeaza pe o condamnare a dictaturii lui Antonescu, altfel blamat si holocaustizat pentru actele sale contra evreilor. Deci, pana la urma, trebuie sa intelegem ca Tismaneanu il sustine pe Antonescu?! Da, pentru ca, de fapt, dupa cum am mai scris si publicat (documente sunt garla) asa zisa “rebeliune legionara” a fost realizata de catre comunisti prin agentii NKVD care au fost mana in mana cu cei ai dictaturii antonesciene. Deci, practic, Tismaneanu si ai lui, Luca si cu Boc, respecta ordinul primit si dat de la Moscova atunci de alde Ana, Luca si cu Dej. Initiativa legislativa plasata de Tismaneanu prin nascutul in URSS Raymond Luca tinteste pedepsirea legionarilor chiar si dupa moarte, fara drept de apel, pentru ca urmareste atat eliminarea posibilitatii supravietuitorilor temnitelor de a solicita vreo despagubire pentru zeci de ani de inchisoare dar si pe aceea de a li se sterge cazierul judiciar de “dusmani ai poporului”, ope legis. Va amintiti ca saracul badia Ion Gavrila Ogoranu, “temutul” si blandul batran legionar, a murit de inima rea, urmat la foarte putin timp de sotia sa, Ana, pentru ca nu a putut sa obtina un amarat de credit bancar. Si dupa 50 de ani figura cu o condamnare penala care nu ii permitea acest lucru. Scrisoarea trimisa de badia si sotia sa ministrului Justitiei de la acea vreme, tovarasa Monica Macovei, a ramas fara raspuns.
Astazi, cei doi neo-kominernisti insotiti de al treilea semnatar “ca primaru’”, Volodea, Luca si cu Boc, sustin ca motivul pentru care a fost intemnitat Radu Gyr (foto), fost ministru al Culturii in perioada legionara, cel care a infiintat primul Teatru Evreiesc de Stat din lume (existent si azi dar, din pacate, fara o placa pentru ctitorul sau), este intemeiat. Fostii detinuti politic le amintesc intr-un Comunicat (vezi mai jos) pentru ce a fost inchis Radu Gyr – poet, dramaturg, jurnalist, conferentiar, doctor, laureat al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru literatură şi Academiei Române – dupa asa-zisa “rebeliune legionara”. Pentru ca, de la balconul Teatrului National din Calea Victoriei a incercat sa blocheze actiunile agentilor NKVD imbracati in legionari strigand: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”. Dupa ce a fost condamnat, alaturi de alte mii de tineri legionari marele poet roman s-a oferit sa mearga in prima linie a frontului de Rasarit, cu URSS, tara de bastina a lui Vladimir Ilici Tismaneanu si Raymond Luca Dej, de unde s-a intors ranit, doar pentru a fi, apoi, din nou, inchis si chinuit bestial in temnitele comuniste. Viata neinfrantului luptator pentru Romania Radu Gyr a strans, pentru Dumnezeu si neamul sau, 20 de ani de temnita. Tismaneanu si ai lui vor sa-l inchida, chiar mort, pentru a treia oara.
Ce va urma? Daca acest proiect de lege va trece si de Parlament si de semnatura de primar a lui Basescu, toti cei condamnati pentru “rebeliunea legionara”, cum este Radu Gyr, poate cel mai mare poet roman al secolului trecut, ar putea fi eliminati, din nou, din viata publica – manuale, cultura – pe considerentul ca “au sustinut cu violenta o ideologie extremista, xenofoba”, etc. Infiintand primul Teatru Evreiesc din lume?!
Radu Gyr la proces: “Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădu-i-o, Dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine, o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atît mai intens sufăr azi, cînd o văd însîngerată de moarte…” Si: “Că-nvins nu eşti atunci cînd sîngeri, nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s; adevăratele înfrîngeri sînt renunţările la vis…”
COMUNICAT
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti a luat cunostinta de interventia deputatului liberal RAYMOND LUCA cu privire la dorinta domniei sale de a imparti, pe cei care au suferit detentie politica, in buni si rai, in unii care binemerita reparatii morale de la Statul Roman si in cei ce nu merita aceste reparatii morale.
Amintim domnului RAYMOND LUCA ca atat regimul Antonescu cat si cel comunist au dat sentinte politice nedrepte si abuzive. Spre exemplu, poetul Radu Gyr a fost condamnat in anul 1941 pentru “rebeliune” numai fiindca a tinut un discurs din balconul Teatrului National invitind la calm si impacare. Iata chiar cuvintele lui RADU GYR, consemnate in actele justitiei militare de atunci: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”
Pentru acest discurs, RADU GYR a fost condamnat pentru “rebeliune” la 12 ani inchisoare.
Domnule RAYMOND LUCA, astazi se stie exact cine a provocat dezordinele de atunci. S-a gasit protocolul incheiat intre Servicul Special (Secret) de Informatii (SSI) si conducerea Partidului Comunist din Romania, partid care si-a luat obligatia de a produce in acele zile dezordini, jafuri si tot felul de nelegiuiri pentru ca ele sa fie puse pe seama legionarilor, motivindu-l astfel pe Antonescu sa porneasca arestarile.
Lucrurile acestea se stiu nu numai la noi in tara, ci si in strainatate, fiindca documentele au ajuns in posesia serviciilor americane.
Dupa dl RAYMOND LUCA, RADU GYR si urmasii lui n-au drept la reparatii morale.
Ne doare ca din sanul partidelor istorice, cu ai caror membri am stat in inchisori, se ridica unul ca RAYMOND LUCA. Samanta discordiei pe care acest domn o arunca acum in randul fostilor detinuti politici nu prinde rod. Fostii detinuti politici raman uniti, solidari cu RADU GYR si cu toti cei ce au fost victime ale regimurilor totalitare din Romania.
FEDERATIA ROMANA A FOSTILOR DETINUTI POLITICI LUPTATORI ANTICOMUNISTI
Presedinte, Constantin Iulian
Secretar, Gheorghe Jijie
Bucuresti, 11 martie 2011
DOCUMENTARE:


O filmare de la desfasurarea dezbaterii din Parlament AICI
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: , , ,

ARMATA ar trebui sa administreze tara ?

Alexandru Gheorghe: “Am propus ca ARMATA sa preia timp de o luna administrarea tarii”

autor: FrontPress 26.01.2012
Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat, la terminarea programului de lucru, că nu a fost în niciun fel sancționat deocamdată de către conducerea unității din Câmpia Turzii. De asemenea, acesta a arătat că soluția pe care a propus-o, miercuri, pentru aplanarea conflictelor a fost respinsă de către superiori.
Locotenentul a declarat că nu a luat „nici măcar minima sancțiune, nici măcar un avertisment”. „Primul lucru pe care superiorii trebuiau să îl facă, pentru a-și permite să spună la TV că eu sunt cercetat de un consiliu de judecată ei, ar fi fost să mă avertizeze, să îmi dea un avertisment ca primă sancțiune. Dacă eu desconsideram avertismentul, ar fi urmat pasul doi: mustrare verbală sau scrisă. Însă cei care mă pot sancționa cu mustrare trebuie să urmeze o procedură”, a explicat ofițerul.
Potrivit militarului, primul pas ar fi trebuit să fie avertismentul, pasul doi propunerea în scris a comandantului unității pentru trimiterea în fața consiliului de onoare. „Acel consiliu decide dacă se impune în continuare sancționarea mea. Dacă în continuare aș fi încălcat regulamentul militar, atunci aș fi ajuns abia la consiliul de judecată. Asta, dacă membrii consiliului de onoare ar fi luat această decizie”, a mai spus militarul. „Cadrul militar este trimis în fața consiliului de judecată doar dacă a săvârșit abateri grave și repetate, care au afectat grav imaginea Armatei din România sau interesul Armatei. Acest lucru se face doar după ce militarul a fost trecut prin consiliul de onoare”, a adăugat Alexandru Gheorghe.
Alegeri libere supravegheate de Armată
Cererea formulată ieri, pe care militarul a declarat că dorește să o prezinte întregii țări, nu făcea referire la persoana lui. „A fost o solicitare verbală adresată forurilor superioare. Este viziunea mea despre cum s-ar putea detensiona situația în cazul meu și situația socială din România”, a spus ofițerul.
Am propus ca Armatei să-i fie încredințată pe durata de o lună administrarea acestei țări. Armata să-și ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere și democratice, supravegheate de presa română liberă“, a declarat tânărul. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democrația. „Superiorii m-au întrebat: bun, și ce invocăm? Le-am spus că situația de urgență. Dacă acum, când oamenii sunt în stradă, nu se poate invoca asta, nu știu ce să mai spun“, a mai arătat locotenentul.
Pe buletinele de vot, Alexandru Gheorghe a propus să apară toate partidele politice. „În plus, pe lângă partide, am propus să fie trecută și monarhia constituțională, cu armata alături, ca garant al democrației, cum scrie și în Constituție“, a explicat Alexandru Gheorghe. În opinia sa, nu s-ar fi produs niciun fel de dezechilibru social.
Militarul a reclamat că a fost forțat să semneze, ieri și azi, anumite documente ilegale, printre care un ordin al comandantului prin care el urma să fie trimis în fața consiliului de judecată. „Am comunicat că ordinul este vădit nelegal și am dreptul să nu îl execut. Nu l-am semnat. În ordin se spunea că nu am păstrat eschidistanța politică. Dar așa ceva nu este adevărat”, a mai spus ofițerul.
„Azi, au venit la mine cu o citație. Nu știu de când există oameni care dintr-o dată se transformă în procurori militari. Eram citat în unitatea militară, să dau explicații despre o declarație pe care nu o dădusem. M-am simțit jignit. Să fie lege, dar pentru toți”, a încheiat militarul. De Monika Krajnik – Adevarul