luni, 30 aprilie 2012

Controverse

Controverse legate de estetica si simbolistica statuii Imparatului Traian din Bucuresti

autor: FrontPress 30.04.2012

Primarul General, Sorin Oprescu, a participat, duminică, la dezvelirea statuii împăratului Traian a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de municipalitate pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).
Realizarea statuii împaratului Traian s-a încheiat la iniţiativa Primăriei Capitalei şi la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu, iar amplasarea acesteia pe Calea Victoriei face parte dintr-o operaţiune amplă de amenajare a spaţiilor publice, din cadrul programului “Calea Victoriei-traseu cultural”, informează municipalitatea.
Primarul general a arătat că prezentarea simbolică a împăratului Traian, cu elementele artistice elocvente ale simbolurilor dacice, pe care maestrul Vasile Gorduz a realizat-o, este o împlinire a proiectului pe care l-a început în urmă cu doi ani, pornind de la Piaţa Roma. Edilul şef a adăugat că alte elemente de design urban şi monumental vor împodobi în următoarea perioadă zona Centrului istoric.
La rândul său, academicianul Răzvan Theodorescu a arătat importanţa simbolisticii monumentului împăratului Traian, care realizează “întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român”. “Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre. Metafora aceasta îl reprezintă pe cel mai longeviv împărat roman, pe cel mai iubit împărat roman, pe Optimus Princeps, care înseamnă «fruntaşul cel mai bun»”, a declarat Răzvan Theodorescu.
Ce face Muzeul Naţional de Istorie cu “cadoul” Primăriei
Statuia “Traian” a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de Primăria Capitalei pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, e subiectul unei dispute între cele două instituţii, directorul muzeului, Ernest Oberländer Târnoveanu, declarând, în 11 aprilie, că lucrarea “nu va sta multă vreme” acolo.
Deşi a fost montată pe treptele muzeului încă din noiembrie anul trecut, statuia a fost acoperită cu folie şi nu a fost vernisată până duminică.
Directorul MNIR, Ernest Oberländer Târnoveanu, afirma că este “un cadou” de la Primărie, care “nu va sta multă vreme”, fără a preciza însă ce intenţionează să facă în acest sens. El preciza, însă, că statuia a fost instalată legal în faţa muzeului, cu toate avizele necesare, inclusiv al Comisiei Monumentelor de For Public a Ministerului Culturii.
Pe de altă parte, directorul MNIR aprecia că “sculptura este controversată”. “Unii o consideră monstruoasă, alţii, ridicolă”, spunea Târnoveanu, adăugând că “este foarte greu să îi aduci pe toţi la un numitor comun când vine vorba de arta contemporană”. El afirma că statuia – realizată de sculptorul Vasile Gorduz – îl reprezintă pe împăratul Traian cu o lupoaică, ce face trimitere şi la stindardul dacic, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român.
Mihai Oroveanu: “Cred că oamenii ăştia l-ar refuza şi pe Brâncuşi”
La rândul său, Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) şi preşedintele Comisiei Monumentelor de For Public, declara, precizând că îşi exprimă părerea personală, că statuia lui Vasile Gorduz “este o lucrare foarte frumoasă şi stă acolo foarte bine”.
Oroveanu asusţinea că statuia de la MNIR face parte dintr-un tiraj de trei lucrări realizate de artist, din care un exemplar se află la Sevilla, iar celălalt la Roma, în faţa Accademia di Romania. “Mi se pare un lucru pozitiv că se găseşte una şi la Bucureşti”, declara Oroveanu, confirmând la rândul său că a auzit “oameni care s-au manifestat împotriva ei”. “Este o lucrare foarte modernă, a unuia dintre cei mai buni sculptori ai noştri, de un profesionalism impecabil. (…) Cred că oamenii ăştia l-ar refuza şi pe Brâncuşi în zilele noastre”, sublinia Oroveanu, apreciind că în România nu există, în general, un exerciţiu în a aprecia sculptura de calitate, dovadă stând mai multe lucrări din spaţiul public.
Vasile Gorduz (1931 – 2008) a fost un cunoscut sculptor român şi profesor universitar la catedra de sculptură a Universitaţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
Monumentul lui Gorduz cântăreşte 500 de kilograme
Monumentul lui Gorduz are o înălţime de 2,15 metri, transpus în material definitiv bronz, îl reprezintă pe împaratul Traian, simbol al latinităţii poporului român, în postura impunătoare, stând în picioare şi ţinând în braţe Lupoaica Romei – element reprezentativ. Masa totală a lucrării e de aproximativ 500 de kilograme. Costul lucrarii a fost de 200.000 de lei (TVA inclus).
Artistul plastic Vasile Gorduz (1931-2008) a fost absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Statuia lui Traian, amplasată pe malul Guadalquivirului, la Sevillia şi cea a lui Eminescu, amplasată într-o piaţă din Montreal, sunt lucrări ale lui Gorduz. De pe Gandul

«

2 comentarii:

  1. Doamnelor si Domnilor Jurnalisti,

    Romania,o tara in care omul este mai specialist decit specialistul!!!
    Asist cu stupoare,cum dupa 22 de ani de la asa-zisa revolutie,cind am crezut ca s-a facut lumina in sufletele si-n mintile noastre,raminem inchisi in aceiasi fortareata a inculturii si a mediocritatii.
    Domnilor jurnalisti de cind aveti impresia,ca aveti competenta si calificarea necesara sa vorbiti despre o opera de arta???Oare nu credeti ca v-ati intrecut atributiuniile sau poate ca in spatele acestor mediocritati scrise ,se afla intradevar un mediocru cu M mare.Un artist sau poate un critic la fel de mic si mediocru precum judecatiile de valoare pe care le emiteti printre aceste rinduri?!?
    Sa-mi fie cu iertare afirmatiile,dar trecind peste manifestariile simplilor oameni(de la care nu am pretentii,recunosc),mi se pare inadmisibil ca un ziar de notorietatea dumneavoastra ,sa nu se informeze, sau macar sa publice in paralel si parerea unui specialist in domeniu,care ar putea sa va faca sa intelegeti si sa ''vedeti'',atit tema si compozitia,cit si procesul de realizare al unui monument din bronz.
    Cit despre amplasare...,de ce sa nu stea in fata Muzeului de Istorie???
    Domnul Director al Muzeului sa nu uite ca reprezinta o institutie publica,ori nationala, si pina una alta nu au amplasat-o in fata casei sau a gradinii sale personale!!!
    Domnilor,suntem asa de mici si asa de orbi, incit nu am reusit in 22de ani,decit sa distrugem in Bucuresti ,sute sau poate mii de cladiri de patrimoniu,cu sculpturi,stucaturi si ornamente de o rara frumusete si nimeni nu a ripostat sau a comentat in vreun fel.
    Cum nu ne-a interesat de altfel ,nici de reabilitarea imaginii poetului national,despre care citim aceleasi aberatii prin manualele de limba romana...dar vorba poetului - ''e usor a scrie versuri,cind nimic nu ai a spune...".
    Sculptorul Vasile Gorduz i-a daruit o statuie;dumneavoastra cu ce v-ati indeletnicit pina acum...??? Poate ati trudit ,si v-ati spetit cu astfel de articole infantile si defaimatoare,si ati uitat totusi ,ca ETERNITATEA este pentru creatori, domnilor jurnalisti!!!
    Si pina una alta sa va aduceti aminte, ARTA si CULTURA, au fost cele ce au impins omenirea spre culmile civilizatiei,cu sau fara ''ajutorul'' dumneavoastra.

    Cu sinceritate,IRINA FLORESCU
    -pictor,membru UAP

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru comentariu. Parerile sunt impartite. O zi plina de sens, Odorica

    RăspundețiȘtergere