luni, 28 mai 2012

Ce inseamna a fi roman ????

autor: FrontPress 28.05.2012
Această întrebare nu e destinată maselor populare, tărănimii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viată legată de obiceiurile străbune . Multimile trăiesc românismul. Nu filozofează asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastră ca neam pe acest pământ. Ele au oferit conducătorilor substanta primordială din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istorică. Ele au plăsmuit lumea interioară, de imagini si viziuni, din care s-a făurit apoi cultura noastră natională.
Întrebarea se adresează oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscă să se înstrăineze de ethosul national si să piardă întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astăzi când un număr însemnat de români au fost asvârliti de soartă în mijlocul altor neamuri unde aud o altă limbă si trăiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bună în tară, unde tinerii din scoli si universităti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.
Iată cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorători si merită să fie cercetată.
1. Elementele constitutive ale poporului românesc.
Pentru a întelege ce înseamnă a fi Român, trebuie să ne urcăm la origini pentru a ne reaminti componenta etnică a poporului nostru. Nu există nici un neam pe lume care să descindă dintr-o singură colectivitate, neamestecată si nealterată de alte grupuri sociale. Din aceste întrepătrunderi etnice se naste o nouă sinteză socială si un nou popor îsi face aparitia pe lume.
În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romană, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternică invazie slavă. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului românesc. Dacă ne referim la proportia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înteles că predomină fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizatia romană, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.
Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie să tinem seamă de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiintă colectivă. Ca să întelegem ce înseamnă a fi Român, trebuie să descompunem realitatea lui interioară în fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?
Se stie că Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeană îsi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea cultură greacă nu e altceva decât o variantă a culturii trace. Triburile grecesti care au creat srălucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveste religia Tracilor, ea era atât de sublimă, încât fără exagerare poate fi numită un pre-crestinism. Dar Tracii, înclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare să realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îsi trăiau viata lor singuratică si nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacati. O singură dată s-au asvârlit într-o mare întreprindere istorică, sub Alexandru cel Mare. Si, dacă n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie dacă soarta spatiului răsăritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinsi de puterea romană, s-au apărat vitejeste, dar era prea târziu ca să se mai poată sustrage unui destin implacabil.
Trebuie să cunoastem acum cum se manifestă tracismul în noi. “Românul e născut poet” a exclamat într-un moment de fericită inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zăcăminte spirituale si în acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice că nu e Român care să nu fi fost ispitit de a-si încerca talentul, în olărit , în lemn, cusături în arii sau poezie. Românul e poet chiar si când vorbeste. El inventează mii si mii de feluri de a întretine o conversatie banală. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncusi, care străluceste astăzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Desi trăind în Occident, el a rămas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama că orice influente străine , orice imitatie, nu poate da decât o artă bastardă. Lui Brâncusi, i se poate aplica admirabila formulă a Căpitanului : “O cultură e natională ca origine si internatională ca strălucire”.
Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentă. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea si expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artă. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construită piesă cu piesă în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si lărgea.
Si noi am mostenit ceva din viziunea imperială a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma în spatiul nostru, după conceptia romană. Si e firesc, pentru că în proportie covârsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca să zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. După un Stefan Vodă, vine un Stefănită Vodă si totul se spulberă. Toată istoria noastră nu e decât un lant de încercări avortate de a crea un Stat puternic si durabil.
Fireste că la aceasta a contribuit si situatia geo-politică a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, în calea tuturor răutătilor . Dar nu e mai putin adevărat că înfrângerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale străbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lăudăm cu descendenta romană, dar nu-i urmăm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.
Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fără îndoială amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slavă, care face parte integrantă din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor si sentimente. Azi îti poate jura prietenie si mâine să-ti împlânte cutitul. Cei ce au trăit invazia rusească, au făcut experiente de acest gen, când după duiosii înlăcrimate se merge la crimă.
Structura sufletească a Românului a fost afectată de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îsi schimbă comportamentul si gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufletească. Nu sunt capabili să fie consecventi cu ei însisi, cu propriile lor păreri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu în căutarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordează, târându-i în anarhie si negativism.
Cât de puternică e abaterea slavă în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toti suntem încercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.
2. Destin national
Aceste caracteristici, acest mănunchi de forte spirituale au dat nastere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectrală. Dar poporul românesc nu se identifică cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouă, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slavă ; reprezentând totusi o formulă comunitară nouă, distinctă de elementele rasiale care au intrat în componenta noastră. Suntem Români si cu aparitia noastră în spatiul sud-estic începe o nouă aventură istorică. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitătile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.
Un popor nu este, ci devine o notiune dinamică. E o afirmare permanentă a eului său în luptă cu alte colectivităti. O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trăi fără a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-si concentrează energiile spre un tel precis, abdică de la misiunea ei si va fi cutropită de alte natiuni. Robia în care geme poporul român astăzi este rezultatul incapacitătii clasei conducătoare dintre cele două războaie de a formula si urmări cu tenacitate o politică de salvare natională în functie de primejdia din răsărit. Poporul român trebuie să trăiască într-o permanentă stare de mobilizare pentru a-si apăra granita Nistrului.
Fiecărui popor i-a fost hărăzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în această lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducători , mereu chestionat, pentru a da răspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert că în împrejurările actuale, destinul national comandă tuturor Românilor din tară si din exil să-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiază în alte preocupări , motivând nu stiu ce superiorităti intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.
3.Taina românismului
Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflăcărare ? Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmoză, de întrepătrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca să explorăm fiinta neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastră vor apărea mii de morminte care ard si ard cu o flacără care urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimtitor la această priveliste de groază, afară de acei care si-au construit o filozofie strict egoistă a vietii si refuză să ia act de tragedia neamului ?
Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si răspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la polul sud.
Românismul integral cere ca să ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepărtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimă : în ideile care au călăuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.
Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creatiile populare, când ne avântăm în domeniul artei si literaturii
4.Unde se găseste Românul adevărat ?
Românul adevărat se găseste la intersectia celor trei axe ale românismului : geografia natională, istoria natională si cultura natională. Privelistea spatiului locuit de Români, privelistea timpului însemnat de isprăvile lor si privelistea domeniului său spiritual îsi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevărat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realităti : românismul.
Cine poate să îmbrătiseze arhitectura diferentiată a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi numărati pe degete în istoria si cultura noastră : Bălcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brăileanu, Nae Ionescu si încă câtiva.
Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodată să se ridice la viziunea integrală a românismului. El n-a înteles niciodată importanta Basarabiei ca piesă esentială în dispozitivul de apărare al tării. De aici si nefericita lui interventie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brătianu iubea pasionat pământul si cunostea istoria României, dar era amputat de viziunea spirituală a neamului. Asa se face că pe cât de strălucit a fost în cursul războiului de unitate natională, pe atât de lamentabil s-a comportat după război, neacordând atentia cuvenită noilor aspiratii nationale.
Străinii pot deveni Români numai în măsura în care îsi asimilează coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetătenire un străin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioară, care nu-l transformă automat în Român. După cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepărtare de focarul românismului până a se înstrăina complet. În acest caz, desi el e Român de sânge, desi poartă un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevărat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrăinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.
Comunistii nu sunt Români. Mă refer la corifeii comunisti, la acei initiati în secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea natională. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat într-o masă informă, pe care să o poată guverna cu usurintă fortele secrete ale acestei miscări.
5.Ce este Miscarea Legionară ?
Este o uriasă încercare de a crea un mare tip de Român care să rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume. Destinul national îsi găseste întruchiparea supremă în cultură. Dar cultura e o floare gingasă care nu se dezvoltă decât în conditii de securitate, pace si bună-stare. Iată functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.
Când un popor suferă vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheamă comunistii cultură românească, nu mai e cultură, ci ceea ce a rămas din vechea cultură si vechea capacitate creatoare a poporului nostru după ce au fost infiltrate prin nenumărate site marxist-leniniste. Adevărata cultură românească lâncezeste prin închisori.
Fără istorie nu există cultură. Ca să ne afirmăm , în deplină libertate creatoare, trebuie mai întâi să existăm ca entitate independentă, stăpâni pe destinul nostru. Corneliu Codreanu a avut intuitia centrală a sufletului românesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care îl sufocă : vanitate, inconsecventă si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitătii el a urmărit să trezească din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altădată , si apoi cu această superioritate de forte să domine anarhia slavă. A reusit în această întreprindere uriasă, dar n-a putut să-si desăvârsească opera, fiind ucis de dusmani.
Căpitanul a avut si geniala inspiratie ca în această mare scoală de refacere a sufletului românesc, să asocieze si învătătura crestină. Într-adevăr, romanitatea noastră era prea slabă ca să sustină cupola Miscării. Dar adăugând ordinii romane ordinea crestină a vietii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinală a doctrinii crestine, produce efecte salutare si în viata Statului, fiind elementul de armonie si închegare între cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplină sui-generis, lipsită de constrângeri externe, bazată pe consimtământ si adeziune voluntară.
Disciplina izvorâtă din bucuria de a servi o cauză mai înaltă. Timpul e actiune din perspectiva românismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Să combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :
- al vanitătii – ambitia creatoare de valori nationale ;
- al inconsecventei – eroismul de durată ;
- al superficialitătii în gând si actiune – seriozitate si simtul monumentalului. De Horia Sima – Tara si Exilul – ian.-feb. 1971
«

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu