miercuri, 30 aprilie 2014

Scandal rasist

Scandal “RASIST” in baschetul american si amenzi de milioane de dolari

autor: FrontPress 01.05.2014
NBA kkkUn “scandal rasist” a zguduit zilele trecute societatea americană, în jocul declaraţiilor fiind atras chiar preşedintele Barack Obama. Subiectul principal este patronul unei echipe de baschet, care a fost înregistrat în timp ce făcea mai multe remarci defăimătoare la adresa minorităţilor rasiale.
Proprietarul echipei de baschet Los Angeles Clippers, Donald Sterling, a fost suspendat pe viaţă de către conducerea Asociaţiei Naţionale de Baschet (NBA) şi amendat cu 2,5 milioane de dolari, după mai multe afirmaţii controversate.
Conducătorul NBA, Adam Silver, a anunţat, după încheierea unei anchete, că Sterling a fost suspendat pe viaţă şi a primit amenda maximă, 2,5 milioane de dolari.
Site-ul TMZ, specializat în viaţa celebrităţilor, a lansat cazul Sterling, după ce a publicat o discuţie de zece minute între un bărbat, prezentat ca Donald Sterling, şi o femeie de circa 20 de ani, identificată ca V. Stiviano, fosta iubită a magnatului american.
Donald Sterling, în vârstă de 80 de ani, i-a reproşat fostei sale iubite că a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care apărea alături de Magic Johnson, fost star al Los Angeles Lakers, aminteşte Mediafax. “Pe contul tău de Instagram de rahat nu trebuie să te arăţi alături de negri”, i-a spus el femeii, care i-a reamintit lui Sterling că la rîndul ei este de origine mexicană şi afroamericană.
“Te poţi culca cu negri, poţi să-i aduci la tine, poţi face ce vrei cu ei, dar măcar nu le face publicitate şi să nu-i aduci la meciurile mele”, spunea Donald Sterling în acea înregistrare.
134833_clippers_AXG_Site-ul TMZ mai susţine că relaţia dintre Sterling şi V. Stiviano are mai bine de trei ani, timp în care miliardarul i-ar fi oferit amantei sale un Ferrari, două Bentley-uri şi un Range Rover. Însă, potrivit staff-ului de la ”Staples Center”, certurile dintre cei doi au escaladat în ultima vreme, deşi soţia lui Sterling, Shirley, era de acord cu relaţia extraconjugală a miliardarului.
Vizat direct de afirmaţiile cu tentă rasială, Magic Johnson a anunţat pe contul său de Twitter că nu va mai asista la vreun meci al echipei L.A. Clippers, “atât timp cât Sterling va fi preşedinte”. “El nu mai are dreptul de a fi proprietar în NBA. Îl consideram un prieten. Să facă astfel de comentarii despre mine, despre negrii americani şi alte minorităţi este inacceptabil în societatea noastră şi în campionatul nostru”, a subliniat celebrul jucător de baschet american.
Şi preşedintele SUA, Barack Obama, s-a exprimat în acest caz. “Când persoane ignorante se laudă cu ignoranţa lor, nu poţi face mare lucru decât să le laşi să vorbească”, a spus Obama, evocând afirmaţii “extrem de ofensatoare” şi rasiste.
Peste trei sfertudi din jucătorii profesionişti de baschet din SUA sunt sportivi de culoare. Profilul rasial al sportivilor din NBA s-a schimbat radical în ultimele decade: de la 93 la sută jucători albi în 1957 la 78 la sută negri în prezent. Sursa: FrontPress.ro
147797_600

Crucificari

Islamistii din Siria au inceput sa CRUCIFICE prizonierii de razboi

autor: FrontPress 30.04.2014
1Teroriştii islamişti din Siria au executat mai mulţi prizonieri în nord-estul ţării, doi dintre aceşti fiind crucificaţi. Acesta este doar cel mai recent act de barbarie care a şocat opinia publică internaţională, nefiind un caz singular. 
Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL), o grupare teroristă afiliată Al-Qaeda şi care activează în Siria, a anunţat că a executat în total 7 persoane, acuzate că ar fi atacat cu grenade un militant al grupării din localitatea Raqqa. Doi dintre bărbaţi au fost crucificaţi în public într-o intersecţie, pozele fiind publicate marţi pe internet.
Unul dintre cei crucificaţi apare fotografiat cu un carton înfăşurat în jurul corpului pe care scrie în arabă “acet om a luptat contra musulmanilor şi a aruncat grenade în acest loc”.
Conform observatorilor internaţionali, cazul nu este o premieră. În 16 aprilie, membrii SIIL au mai executat un bărbat acuzat de furt prin aceeaşi metodă.
Din cauza brutalităţii lor, teroriştii de la SIIL au atras nu numai furia armatei loiale preşedintelui Bashar al Assad, dar şi ura altor rebeli mai moderaţi, care au anunţat că vor lupta şi ei împotriva lor.
Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 130.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011, dintre care mai mult de 11.000 copii.
Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro

marți, 29 aprilie 2014

Gigolo


Steagul secuiesc

Steagul secuiesc din centrul orasului Sf.Gheorghe va trebui INDEPARTAT

autor: FrontPress 29.04.2014
secuiescPotrivit deciziei definitive a Curţii de Apel Braşov, steagul secuiesc arborat în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe va trebui să fie îndepărtat, informează Rador care citează presa locală de limbă maghiară.
Curtea de Apel Braşov a respins săptămâna trecută contestaţia depusă de primarul UDMR Arpad Antal împotriva deciziei în primă instanţă.
Edilul a declarat corespondentului Mediafax că nu a primit încă motivarea instanţei şi doar după ce o va primi, se va decide în privinţa paşilor următori. „În acest moment, pot doar să vă spun că greşesc cei care cred că astfel, cu decizii administrative, se poate şterge dragostea şi angajamentul secuilor faţă de pământul natal, faţă de simboluri”, a subliniat primarul UDMR.
Steagul secuiesc de mari dimensiuni a fost arborat în Parcul Elisabeta în 4 iunie anul trecut de Partidul Civic Maghiar (PCM) în cadrul unei ceremonii de comemorare a Tratatului de la Trianon, care a consfinţit la sfârşitul Primului Război Mondial unirea Ardealului şi Banatului cu România.
În faţa acestei provocări separatiste, Forumul Civic al Românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş a depus o plângere la prefectul judeţului Covasna. Procesul a fost intentat de fostul prefect Dumitru Marinescu, care a fost schimbat din funcţie cu o lună în urmă.
Potrivit portalului Maszol.ro, în cazul unui alt steag secuiesc, Tribunalul Covasna a decis definitiv ca primarul Ozunului să nu fie amendat pentru că a îndepărtat cu întârziere drapelul secuiesc de pe clădirea primăriei. Sursa: FrontPress.ro



O bolta

Japonia-Germania: O bolta intre Orient si Occident

autor: FrontPress 29.04.2014
remusAceastă idee mi-a încolţit în minte încă de când am păşit prima dată în Japonia. Mă aflu aici de ceva timp, pentru a pune piatra de temelie primei reprezentanţe a firmei mele în Asia şi nu aveam cum să nu încerc să raportez ceea ce constatam, la datele pe care le am deja. Vechi aliaţi, motoare economice a două emisfere, este imposibil să nu încerci trasarea anumitor paralele între Japonia şi Germania.
Nu mă încearcă o atitudine prea romanţată faţă de japonezi. Şi ei uită uneori să cureţe murdăria după câinii, pe care îi scot la plimbare, şi ei exagerează în unele privinţe şi sunt mult prea reţinuţi în altele. Se pot vedea nenumărate influenţe americane în viaţa de zi cu zi, aşa cum se poate constata şi o anumită superficialitate, la care nu m-aş fi aşteptat (firme scrise cu greşeli grave de ortografie, deşi un “spell-check” ar fi la îndemâna oricui).
Dar, de fapt, asta înseamnă un popor, suma virtuţilor şi slăbiciunilor sale.
Ce mi-a plăcut, şi poate factorul determinant, pentru care am preferat Japonia Chinei, este atitudinea faţă de muncă, şi faptul că ei nu văd în muncă o corvoadă, ci o împlinire. Una dintre imaginile cele mai comune din Japonia, sunt indivizii, care dirijează traficul în jurul şantierelor (chiar şi la cele mici, de peticire a trotuarelor), în jurul parcărilor pentru biciclete sau la intrarea şi ieşirea din gări. Există semne de circulaţie, există o semnalizare corespunzătoare a şantierelor şi parcărilor, iar şoferii japonezi circulă în general destul de încet şi atent. Şi atunci, de ce să mai arunci bani, pentru a plăti uneori două persoane, pentru dirijarea traficului în jurul unei lucrări de reparare a trotuarelor? Răspunsul este evident dacă schimbăm paradigma, dacă înţelegem că munca reprezintă împlinirea, şi nu salariul. În Europa, cei doi nu ar fi fost angajaţi pentru a dirija traficul în jurul micii lucrări. Ei ar fi fost şomeri sau asistaţi social. S-ar fi îndobitocit acasă, stând în faţa televizorului şi ar fi dus o existenţă strict parazitară. Japonezii preferă să le dea de muncă. Ei nu câştigă mult (puţin, raportat la ceilalţi conaţionali), dar sunt membrii productivi ai societăţii. Fac ceva, şi pot să fie mândrii de asta. Iar aceste joburi sunt peste tot, micile slujbe, care îţi oferă satisfacţia de a-ţi câştiga pâinea.
Germania, aşa cum o facem şi noi într-o anumită măsură, încurajează parazitismul. Asigură venituri, mai ales familiilor cu mulţi copii, care sunt aproape identice cu cele generate de un salariu. Şi dacă nu vezi în muncă o împlinire, ce sens are să munceşti?
Tot în această categorie se înscrie şi atitudinea faţă de plus-valoarea generată. Japonia este foarte conservatoare. Este închisă din multe puncte de vedere, iar un străin, care nu are un plan foarte clar şi resursele necesare pentru a-şi finanţa existenţa şi mai ales dezvoltarea aici, este îndepărtat foarte repede de pe insule.
Germania primeşte cu braţele deschise mai ales persoanele ce vin din zone sărace, defavorizate, cu familii numeroase, fără prea multe planuri de viitor, în afară de a se aşeza pe teritoriul german. Rezultatul nu este numai o creştere a presiunii asupra bugetului social şi a contribuabililor, ci şi distribuţia plus-valorii create de generaţiile anterioare, către persoane, ce nu au nici în clin nici în mânecă cu ea.
Pe scurt, una dintre motivaţiile în muncă ale japonezilor este că generează plus-valoare pentru copiii lor, în timp ce populaţia Germaniei generează plus valoare în mare măsură pentru binele imigranţilor africani şi al celor din spaţiul turc.
O altă diferenţă fundamentală este că japonezii au reuşit să îşi prelucreze trecutul şi să păşească mai departe. Au pierdut un război, care le-a decimat populaţia. Au moştenit, la fel ca şi nemţii, o ţară distrusă, arsă, şi au reuşit să o ridice într-un timp extrem de scurt.
Dar ei nu simt nevoia de a persecuta pe nimeni. Privirea este orientată spre viitor, iar libertatea de exprimare este asigurată.
În Germania, în schimb, cred că dorinţa de a persecuta este genetică. Acum vreo 80 de ani, oameni erau smulşi din sânul familiei, aruncaţi în lagăre sau executaţi pentru vederile lor politice, erau supuşi la agresiuni fizice şi poliţia se prefăcea că anchetează cazurile. În anul 2014, candidaţii naţionalişti pentru Parlamentul European sunt atacaţi în casele lor, alături de copiii lor cu cocktail-uri Molotov, dispozitive explozive cu vopsea, bunurile le sunt distruse, întâlnirile de partid le sunt interzise, sunt persecutaţi la locurile de muncă, tot pentru vederile lor politice.
Se pare că Germania pur şi simplu nu poate funcţiona, dacă nu îi dă un bocanc în gură celui, care exprimă o opinie diferită de cea a majorităţii. În Japonia nu este cazul.
Pentru a închide acest arc în spaţiu şi a rezuma diferenţele esenţiale, din punctul meu de vedere, în Germania, dacă vii cu mâna întinsă ţi se dă, iar dacă vii să dezvolţi, să creezi, să generezi plus-valoare, eşti pus imediat la plată. În Japonia, dacă vii cu mâna întinsă, ţi se arată uşa (ca o mică paranteză, nu am văzut până acum NICIUN cerşetor aici). Dacă vii să creezi, să dezvolţi afaceri sau idei, eşti primit cu braţele deschise şi susţinut.
Poate ar trebui să ne căutăm câteodată modele şi mai departe, poate ar trebui să ne mai deschidem câteodată ochii şi să ne punem întrebarea: “Ce ne dorim cu adevărat, pentru noi şi copiii noştri?” Şi poate ar fi cazul să şi facem paşii necesari. De Remus Rădoiu

luni, 28 aprilie 2014

:))


Petre Liciu (1871-1912)



Actorul Petre Liciu – Drumeţul care a urcat muntele


Am părăsit pentru un timp lumea Artiştilor aproape uitaţi. Am încercat în articole anterioare să devoalez pentru voi destine de mari actori (Maria Ciucurescu, Sorana Ţopa, Agepsina Macri-Eftimiu, Leny Caler sau Nora Piacentini ), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al vremii – al Teatrului Naţional din Bucureşti: Petre Liciu.


Teatrul National din Bucuresti
Deşi s-a născut în familia unui magistrat (la 19 martie 1871 în Focşani) Petre Liciu s-a îndrăgostit de mic de lumea teatrului. La zece ani juca pentru prietenii familiei pe <<Herşcul Boccegiul>> sau pe <<Herr von Kalikenberg>>. La treisprezece ani juca pe o scenă construită in curtea părintească de la Iaşi, împreună cu o “trupă” de colegi-actori înfiinţată de el. Mulţi dintre tovărăşii de scenă de atunci ai lui Petre Liciu, au ajuns mai pe apoi actori pe marile scene din Bucureşti sau din Iaşi ( Petre Sturza, Vlad Kuzinnski, Penel, State Dragomir).

Totul părea doar o joacă sau o pasiune de adolescenţa. In tot acest timp Petre Liciu a urmat drumul impus de părinti către o viitoare carieră în magistratură. Să nu uităm că sfârşitul secolului al XIX-lea era încă o vreme în care meseria de actor nu era considerata una “onorabilă”.

Dar pasiunea nu era doar una a vârstei: în timpul în care studia dreptul la Universitatea din Iaşi, Petre Liciu s-a înscris în paralel, fără ştirea părinţilor, la cursurile de teatru susţinute de profesorul Galino la Conservatorul din Iaşi. Când tatăl său a aflat , l-a angajat în funcţia de copist la Tribunalul din Iaşi – tocmai pentru a nu mai avea timp pentru cursurile de teatru. 

Teatrul National din Bucuresti


E nevoit să renunţe la Conservatorul din Iaşi. Dar marea dragoste pentru teatru a rămas în sufletul lui.In anul1890 Petre Liciu demisioneaza de la Tribunal şi renuntă la “tihna traiului de acasa”. Pleacă la Bucureşti şi se înscrie la cursurile de teatru ale Conservatorului din capitală – unde îi are profesori pe St. Velescu si pe marele Grigore Manolescu – idolul său. 

Incepând din anul 1892 – pe când abia terminase anul 2 – a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti – unde joacă în roluri mici mai întâi, apoi un rol principal (Tonton din piesa <<Microbii Bucureştilor>>). Joacă apoi în roluri principale: Zorileanu în <<Vânătorii de zestre>>, Thibaut în << Cupa fermecată>> sau Camille Desmoulins în <<Rabagas>>. 

In acest din urmă rol este remarcat de marele om politic al vremii Tache Ionescu – ministru al instrucţiunii publice în acel timp – care la sfârşitul unei reprezentaţii urcă pe scenă, îl felicită şi îi acordă o bursă pentru continuarea studiilor de teatru la Paris – pentru 3 ani. Ca urmare în anul 1894 tânărul actor pleacă să işi continue studiile dramatice în capitala Franţei – dar revine peste doar doi ani: “n-a mai putut rezista dorului de ţară şi râvnei de a juca mai curând teatru în limba românească”.

Teatrul National din Bucuresti Teatrul National din Bucuresti
Pe scenele româneşti, se impune prin puterea talentului său, devenind unul dintre cei mai importanţi actori ai vremii, fiind poate cel mai apreciat actor de comedie. “Jocul său era simplu şi inteligent. Nu se dădea întreg de la primele momente când intra pe scenă. Cu cât însă înainta în miezul piesei, te fermeca, te răpea, te duceai cu el. Sub acest val de simplicitatea a jocului său se ascundea un studiu minuţios până în cele mai subtile amănunte. Calitatea de căpetenie a talentului lui Petre Liciu era o putere de caracterizare uimitoare” – spunea despre marele actor dramaturgul Zaharia Bârsan. Şi tot el: “Petre Liciu a fost dumeţul care a urcat muntele şi l’a urcat cu trudă pâna sus în seninul albastru”.

Amintesc dintre rolurile jucate de Petre Liciu doar: Moise din <<Lipitorile satului>>, Caţavencu din <<O scrisoare pierdută>>, Phileas Fogg din <<Ocolul pământului în 80 de zile>>, Adolf Dubois din <<Bărbaţii Leontinei>> sau Rică Venturiano din <<O noapte furtunoasă>>.

O carieră fulminantă dar încheiată mult prea devreme: Petre Liciu a încetat din viață la doar 41 de ani (1 aprilie 1912) în urma unei operații la rinichi și a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Tot marele dramaturg Zaharia Barsan evocă : “ A fost cea mai frumoasă înmormântare care s’a pomenit în Bucureşti. Lume din toate păturile sociale şi de toate vârstele l’a însoţit la locuinţa din urmă. A fost o durere sinceră, au fost lacrimi adevărate pornite din adânc de suflet, a fost o jale care a isbucnit cu o putere nemaivăzută… Petre Liciu a fost cel mai iubit dintre artistii romani, a fost cel mai bun om care a trăit între culisele teatrului, a fost cel mai entuziast şi cel mai mare român suflet de artist pe care l’am cunoscut.

Sursa citatelor, a informaţiilor şi ale fotografiilor: << Calendarul Minervei - 1913>> - articolul “Petre Liciu” – semnat Z. Bârsan

UDMR

Desfiintarea UDMR dupa modelul interzicerii Partidului Comunist Roman

autor: FrontPress 28.04.2014
UDMRUDMR trebuie desființat pe modelul Partidului Comunist Român pentru că, de 20 de ani de când se joacă de-a puterea, UDMR chiar a devenit un fel de Partid Comunist Maghiar. Iată și asemănările de bază: naționalizarea, prin trecerea avutului românesc în mâini maghiare, fanatizarea, pe bază de ideologie sectară extremistă, plus cultul repetitiv al grandiosului, un fel de Cântarea Ungariei sau Secuilor, cu defilări, marșuri, imnuri și steaguri.
Prima asemănare: naționalizarea. UDMR duce o luptă acerbă pentru a ”naționaliza” sau a maghiariza bunurile României în contul unor așa zis reprezentanți ai comunității maghiare. Păduri, conace, terenuri, trec cu duiumul în proprietatea maghiarilor deși fie au fost răscumpărate deja de statul român în preajma Marii Uniri, fie nu au fost niciodată în proprietate maghiară, precum școlile revendicate de bisericile maghiare, sau, mai rău, au fost luate cu japca de slujbașii lui Horthy pentru ca acum România să le cedeze ca și cum ar fi aparținut în mod real unor criminali de război împroprietăriți cu forța armelor pe bază de tâlhărire.
A doua asemănare: fanatismul. UDMR nu este o organizație politică, este o ideologie fanatică și agresivă, capabilă de orice pentru a-i impune unei țări întregi unitatea ei de măsură: maghiarismul, falsificând istoria, trecutul și normalitatea. Politica nu este menită să acapareze, ca o credință sectară, întreaga viață a unui om și a unei societăți, fiind doar una din preocupările sale. Udemerismul, devenit comunism maghiar, vrea însă să creeze omul nou, maghiarul absolut, la care să se închine toată suflarea românească. Maghiarul absolut nu e un simplu cetățean, el e supraom, el defilează prin România călare, scuipă pe drepturile românilor în țara lor, își bate joc de Constituție deși profită de prevederile sale extrem de generoase în privința minorității maghiare, suge de la bugetul de stat în exact același timp în care distruge statul pe care îl parazitează. În plus, maghiarul de tip UDMR venerează și celebrează public criminalii de război și toți trepădușii culturnici și slugarnici ai diferitelor regimuri dictatoriale doar pentru că vorbeau limba maghiară, așa cum comuniștii schimbau ierarhiile culturale ca să ajungă în față slujitorii regimului.
A treia asemănare: manifestările grandioase închinate ideologiei. România e plină, mai nou, de Cântarea Ungariei, de festivismele zilelor maghiare în orașe unde abia dacă se mai află câțiva reprezentanți ai acestei comunități. Monumente maghiare sunt ridicate peste tot, porți, steaguri, o frenezie de simboluri autonomiste și etnice pe baza cărora afirmarea Partidului Comunist Maghiar intitulat UDMR să se erijeze într-o mare forță. În București, UDMR are sediu chiar în Centru Vechi, pe Lipscani. Pe cine reprezintă UDMR în Centrul Vechi al Bucureștiului? Dar așa cum au avut prefect în Moldova, de ce nu ar avea sedii și în Centrul Capitalei și de ce nu am învăța toți ungurește, așa cum și-au exprimat dorința în numeroase ocazii liderii acestei organizații. Apoi, are și UDMR un 23 august al său, pe 15 Martie, când Internaționala maghiarilor se agită prin toate colțurile Europei să ne demonstreze superioritatea, iar la noi acasă să ne ceară ruperea României.
UDMR, ca și Viktor Orban în Ungaria, se dau de ceasul morții că au luptat împotriva comunismului doar ca să inaugureze în prezent o nouă formulă fanatică, bazată nu pe materialismul dialectico-științific, ci pe etnicismul tribalo-european. Toată Europa să fie naționalizată, raționalizată și enclavizată pentru minorități, aceasta este ideologia omului nou UDMR. Iar șefi de tribi desigur vor fi politicienii maghiari, de la noi și de aiurea, că doar ei au inventat întoarcerea la Evul Mediu timpuriu, când cine călărea mai repede și trăgea mai bine cu arcul putea fi stăpânul Europei. De Bogdan Diaconu


duminică, 27 aprilie 2014

Rusia un dus rece, sau scotian ????


Foto: lupte la Stalingrad unde s-a practicat canibalismul.

Repozitionarea statelor est europene.
Romania va profita cu acesti bezmetici care ne conduc ?Cred ca putem cu inteligenta previzionara sa  profitam de aceasta situatie  si sa facem o bresa in conglomeratul de state debusolate si luate pe nepregatite.
Romania a fost mereu luata pe nepregatite si acum acest ragaz  ne poate fi in avantaj. Dar sa eliminam circul ieftin de la tv. cu politicienii care au interesele lor, care nu coincid cu interesele noastre. Pe ei ii intereseaza puterea si malaiul si pe noi de interesele lor nu ne doare nici in cot.Vrem legea talionului !!!
Acum putem sa scapam de ei si sa  formam un nou guvern patriot nationalist si gata sa-si dea  sangele pentru binele si progresul Romaniei. Si conform previziunilor marilor vizionari in timp, incepand cu Nostradamus si terminand cu Vanda,  ni se prevede un viitor stralucit fara matrafoxatii care  isi inchipuie ca imparatesc pamantul. Numai pamantul de la 2 m dedesupt  il mai pot imparati. VIITORUL ESTE AL NOSTRU, AL CELOR CARE  AVEM INTELIGENTA DE A GANDI IN VIITORUL IMEDIAT SI DE A PROFITA DE SITUATIA CONJUNCTURALA. Asa a fost dintotdeauna  la orice  nivel, unii profita si altii pierd. Asa a fost pana acum si cu noi, vedeti exemplul sfarsitului celui de al 2-lea razb. mondial cand, soldatii nostrii  au avut pierderi de peste 700.000 de morti si 1 milion de mutilati si mari mutilati. Dar cu toate aceste mari sacrificii facute de luptatorii romani care au mers din Romania la Odesa, Cotul Donului, Stalingrad si inapoi la Budapesta pana in muntii Tratra si la Berlin, presarand tot drumul de mii de km. cu sange si morti, in mod miselesc  puterile lumii au declarat Romania tara invinsa si am platit despagubiri de razboi uriase rusilor.
Avem ocazia sa facem schimbari majore acum cand rusii toarna apa rece sau poate dus scotian apa rece ca gheata,  alternata cu apa fierbinte pe  papionatii occidentului, pentru a MAI TREZI UE CARE DOARME  IN CUR PE 2 RANDURI :))).

:)))


Elena Vacarescu


Mi-am pus iubirea


În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus :
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus ;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă,
Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu ;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

Ca sa ne fie bine....

Ca sa ne fie bine trebuie mai intai sa ne fie rau

Foto: Iar vrem sa mai traim acele vremuri, pe care le-am crezut definitiv apuse ?????

Da acesta era sloganul dupa 1989 pana  mai acum cativa ani.
Era un slogan pentru a ne amorti simturile si vigilenta, pentru a fi lasati hotii sa fure toata Romania.
Bine a ticluit propaganda comunista, pentru a pune mana pe toate bunurile tarii pe nesimtite, prostind pe romani.
Romanii dupa anul 1989, datorat si faptului ca intelectualii implicati in prima conducere a FSN, au spus nonsalant si inconstient, ca se retrag pentru a lasa "politicienii" sa se ocupe de politica tarii dand frau liber celor  care nu erau politicieni, ci niste banditi verosi care  s-au apucat imediat sa  rupa halci din  industria tarii, punand-o la pamant(imbogatind tiganii care au facut comert cu fier vechi)  in cel mai scurt timp, apoi trecand la alte distrugeri care nu s-au oprit nici pana astazi. Infratiti cu hotii din strainatate,  au pus Romania pe butuci.
CRED CA ACEST SLOGAN  COLPORTAT IN TOATE MEDIILE SI PE TOATE TELEVIVIUNILE, a fost inceputul distrugerii Romaniei adormind vigilenta romanilor  si redresarea fiind irecuperabila.
Ma intreb acum cand distrugerea tarii si a romanilor este aproape totala, cand am ajuns la fundul haznalei cu cacat si acum urmeaza sa incepem sa urcam in sus, spre a ne fi bine ? Cat de bine trebuie sa ne fie, dupa acesti zeci de ani de suferinta cumplita si spulberarea tuturor sperantelor? Ce mai poate aduce  lumina pe fetele romanilor, o incercare si mai grea, iesirea dintr-un razboi inutil, asa cum se prevesteste, fara nici o noima si pentru o Romania primitiva,  dezarmata si in concluzie nepregatita.
Iar Romania  cu  romanii ei  trebuie  facuta carne de tun, ca de fiecare data in istoria noastra din ultimii 200 de ani, sa fie un fel de tap ispasitor pentru toti nemernicii lumii, datorita acestor maimutoi care se fataie la tv.,  intr-un circ desantat rupt de realitate.
Realitatea cruda a unui intreg popor saracit, umilit, jefuit, este ca este dispretuit.
In contrapartida vedem lumea lor, a politicienilor, plina de  viata fara griji si imbogatita din munca noastra.
Cand vom intelege ca neactiunea duce la formele cele mai malformate, ale celor care se cred cei mai cei ? Sunt nste vagabonzi fricosi si care daca vom pune muschii si mintea la treaba ii vom spulbera incat, nici nu se va mai stii de ei o mie de ani si vor fi invatatura de minte pentru urmatorii vagabonzi pusi pe imbogatire fara munca.
Referitor la aceste cuvinte  securisto-comunuiste( ca inainte de a ne fi bine, trebuie sa ne fie rau), sunt valabile si pentru instaurarea  disciplinei in  tara. Pentru a ne fi mai bine in viitor,  trebuie acum sa fie rau, pentru plaga asta mafiota care a desfiintat Romania de pe harta lumii. Cine ne reprezinta ? O patura de lipitori fricosi care nu fac decat sa ne suga:)))). Ce este acum urgent de facut ? SA DORMIM IN OPINCI ?
Totul ar fi pregatit pentru dezmembrarea tarii, hienele stand la panda si furand la propriu, cate o halca din Romania pentru care,  milioane de soldati si-au dat viata sa ne fie noua bine si sa nu mai facem sacrificii de sange. Si noi ce facem ? Ne batem joc de jertfa lor !!!! Vom fi si noi blestemati daca stam cu mainile in san, uitandu-ne duios la acesti clovni de circ pe banii nostrii.
Dovleac sec, spune ca vrea sa ne faca hatarul si sa ne fie presedinte !!!
Altul mai prost nu se gaseste ?????

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Bacsis

A lasat bacsis preste 2.000 de lire - Vezi ce artist renumit a facut asta! 

Publicat la 24 aprilie 2014
AUTOR: Diana Stilpeanu
Un cantaret celebru a petrecut pana in zori intr-un club din orasul Koln, Germania, si a rasplatit ospataritele cu un bacsis de 2.450 de lire!
  • stirile zilei feminis.ro
Justin Timberlake este generosul artist care a facut o fapta ce a lasat ospataritele mute de uimire. El a lasat bacsis in valoare de 2.450 de lire celor care l-au servit in clubul Crystal Cologne din orasul german.

Artistul a cantat aici sambata si marti, in cadrul turneului sau mondial 20/20 Experience World Tour. Dupa prestatia sa de pe scena, acesta a fost invitat de catre angajatii localului sa petreaca. Mai mult decat atat, ospataritele aduceau incontinuu bauturi din partea casei pentru Justin si gasca sa de 25 de prieteni. Cantaretul s-a simtit bine in club, unde a petrecut pana la 5 dimineata.

Intrucat a simtit nevoia sa se revanseze, Justin a lasat un bacsis colosal ospataritelor, care au marturisit ca sunt inca socate.


sursa: www.dailymail.co.uk


:):):)


joi, 24 aprilie 2014

Nationalistii italieni

Nationalistii italieni impiedicati sa participe la alegeri de abuzurile autoritatilor

autor: FrontPress 24.04.2014
forza nuovaNaţionaliştii italieni de la partidul Forţa Nouă (FN) nu vor putea participa la alegerile europarlamentare din luna mai din cauza faptului că nu au depus la timp cele 300.000 de semnături necesare. Reprezentanţii formaţiunii dau vina pe abuzurile autorităţilor, care au mers de la refuzul eliberării unor formulare de depunere a listelor cu semnături şi până la acţiuni de intimidare şi reţinere ilegală de către poliţie a unor militanţi.
Conducerea FN a precizat că în ultimele săptămâni a denunţat mai multe cazuri de abuz din partea funcţionarilor publici, care au întârziat în mod voit de mai multe ori să înmâneze formularele oficiale pentru colectarea de semnături în vederea înregistrării candidaturilor pentru alegerile europarlamentare. Astfel, în opinia naţionaliştilor, s-a piedut timp preţios pentru colectarea numărului minim impus de legea electorală.
Mai mult, au existat şi cazuri extreme, precum cele semnalate în Perugia, unde activiştii FN au fost reţinuţi în birourile primăriei până la expirarea termenului de depunere a listelor cu semnături.
Şi în regiunile Toscana şi Veneto membrii FN care colectau semnături pentru partid au fost reţinuţi de forţele de ordine şi duşi la secţiile de poliţie pentru interogatorii, deşi nicio lege nu fusese încălcată. În toate cazurile, tinerii au fost eliberaţi fără nicio punere sub acuzare, dar după depăşirea termenelor de depunere a dosarelor cu semnături.
Abuzuri au fost denunţate şi în Treviso, unde poliţia a bătut la uşile simpatizanţilor FN în miez de noapte, cu scopul intimidării acestora în vederea susţinerii că semnăturile lor ar fi fost falsificate pe listele depuse de partidul naţionalist.
“Aceste abuzuri nu ne vor opri. În loc să revenim în Parlamentul European, ne vom concentra pe protestele de stradă. Forţa Nouă nu a fost niciodată un partid electoralist. Suntem structuraţi pe un cadru militant”, a declarat liderul FN, fostul europarlamentar Roberto Fiore, care a mai precizat că va semnala în instanţă toate ilegalităţile comise de autorităţi împotriva partidului pe care îl conduce. Sursa: FrontPress.ro

marți, 22 aprilie 2014

Martha Bibescu (1889-1973)



Să-i mulţumim veşnic Marthei Bibescu! Dacă nu ar fi fost patrioată, Arad, Oradea sau Satu Mare erau acum oraşe ungureşti! SUA dorea să ne trădeze, apărând interesele maghiarilor!

Românii ar trebui să îi fie recunoscători pe vecie Marthei Bibescu, o adevărată patrioată, cum rar mai întâlneşti în ziua de astăzi. Romancieră, scriitoare, dar şi implicată în politică, Martha Bibescu, folosindu-se de inteligenţa personală, a devenit iubita Lordului Thompson, reprezentantul Marii Britanii în Consiliul Superior de la Versailles, creat la sfârşitul primului război mondial. Lordul Thompson a acţionat pe toată durata negocierilor ca un veritabil agent de influenţă al României; Martha Bibescu s-a deplasat la Paris, unde a stat pe toată durata negocierilor de pace, ţinând o strânsă legătură cu Lordul Thompson. În iunie 1920 s-a semnat tratatul de la Trianon, care consfinţea graniţele definitive dintre Ungaria şi România. La Trianon au fost discutate mai multe variante ale traseului frontierei dintre România Mare şi Ungaria. Varianta cea mai favorabilă României a fost sustinută de către delegaţia Marii Britanii, din care făcea parte şi Lordul Thompson. Foarte nefavorabil era proiectul de frontieră susţinut de către delegaţia S.U.A. Dacă acesta ar fi fost adoptat, atunci oraşele Arad, Salonta, Oradea, Carei şi Satu Mare ar fi revenit Ungariei. Interesant este faptul că, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1947, Budapesta a insistat ca frontiera dintre Ungaria şi România să fie exact cea propusă de către S.U.A la Trianon. Washingtonul era de aceeaşi părere.
A nu se uita că Martha Bibescu avea o părere foarte proastă despre SUA, aşa cum spuneam şi eu în articolul acesta (Martha Bibescu credea despre SUA că este “o aşa-zisă democraţie”). Ea a petrecut o perioadă în America, afirmând că “Şederea mea la Washington mi-a mărit îndoielile în ceea ce priveşte aşa-zisa mare democraţie americană”. Noi atunci de ce mai privim cu atât de multă admiraţie către Statele Unite?

:)))



Sectorul de Dreapta

Sectorul de Dreapta din Ucraina. Intre civism si terorism

autor: FrontPress 22.04.2014
sectorul de dreaptaÎn toamna lui 2013, în acele zile tumultuoase, încărcate de imagini şocante din capitala vecină, un grup de tineri ocupa clădirea unui oficiu poştal. De atunci şi până acum câteva zile, când a fost acuzat de provocarea unui război civil, Sectorul de Dreapta a străbătut un drum sinuos şi, adeseori, violent.
În ultimele 48 de ore Ucraina a fost în centrul atenţiei internaţionale. Mai mult decât acum câteva luni, când Rusia a anexat Crimeea şi chiar decât iarna trecută, când evenimentele de la Kiev ţineau prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
189273766Motivul: un atac în ziua de Paşte asupra unui filtru militar, la câţiva kilometri de Slaviansk, un orăşel din estul Ucrainei, controlat de forţele separatiste. Atacul în sine, ţinta controverselor şi chiar a ironiilor pe reţele sociale, riscă să provoace un conflict cu implicaţii serioase asupra securităţii şi suveranităţii Ucrainei.
Sectorul de Dreapta sau Pravîi Sektor - aşa cum este numit el aici – este în realitate o alianţă de grupări extremiste de dreapta. Cu origini asumate din istoria partizanilor ucraineni, în special a Armatei Insurecţionale Ucrainene, această grupare a devenit extrem de vizibilă în lunile anului trecut, când protestele Euromaidanului au devenit violente, soldându-se cu pierderea a numeroase vieţi şi un număr considerabil de răniţi.
Numeroşi observatori ai evenimentelor recente din Ucraina atribuie demisia fostului preşedinte Ianukovici acestei grupări şi actelor sale de violenţă.
Ideologia Sectorului de Dreapta, aşa cum este ea prezentată pe pagina de Vkontakte a grupării, este una de„apărători ai identităţii naţionale ucrainene, împotriva multiculturalismului, a influenţei Rusiei sau oricărei alte influenţe străine.”
Până aici nimic deosebit cu privire la modul de operare sau al discursului acestei grupări în comparaţie cu alte formaţiuni extremiste, cum ar fi SISL în Siria sau Zorii Aurii în Grecia, apărute în timpuri de restrişte şi criză politică.
Elementele ce fac din această grupare una extrem de eficientă şi populară în rândul multor ucraineni, tolerată de puterile occidentale, constau chiar în autoritatea şi carsima conducătorului ei, a abilităţii de a forma alianţe cu puterea interimară de la Kiev şi, surpinzător, chiar cu diplomaţii israelieni prezenţi în capitala Ucrainei.
iarosDimtri Iarosh, liderul de 43 de ani al acestei grupări, este unul dintre cei mai carismatici liderii ai Maidanului. Fiul unor muncitori din estul Ucrainei, Iarosh, tatăl a trei copii, a început să fie activ în mişcările naţionaliste la începutul anilor ’80. Când majoritatea statelor din fosta URSS îşi cereau independenţa şi promovau naţionalismul, tânărul Iarosh s-a alăturat mişcărilor naţionaliste din Ucraina, ce deveneau din ce în ce mai populare şi numeroase.
Planurile sale au fost întrerupte de înrolarea în armata sovietică, o formă de pedeapsă destul de frecventă pentru activiştii vremii, revenind în ţara natală abia spre mijlocul anilor ’90. Într-o Ucraină independentă dar cu grave probleme economice – ca tot spaţiul ex-sovietic de altfel – Iarosh se înrolează în gruparea de dreapta Trident, grupare ce constituie nucleul Sectorului de Dreapta. Acesta se erijează destul de rapid în liderul mişcării pe care o conduce, cu mână de fier, până în 2005.
Capacitatea lui Iarosh de a comunica un mesaj naţionalist extrem, fără conotaţii anti-semitice, l-a propulsat, într-un timp relativ scurt, pe agenda liderilor protestelor din capitala ucraineană.
Într-un moment în care guvernul lui Ianukovici a decis să folosească forţele Berkut împotriva protestatarilor, relativ paşnici până în acel moment, Pravîi Sektor a devenit braţul armat al revoluţiei, singura opţiune viabilă de rezistenţă şi o îmbinare oportună de acţiune militară şi ideologie politică. În acele clipe de tensiune şi momente confuze, Iarosh s-a erijat în liderul protestelor, radicalizând mişcarea cu origini civice într-una politco-militară.
Astfel, într-un mod oarecum surpinzător, nu Euromaidanul a creat extremismul de dreapta, ci autorităţile de la Kiev care au decis să escaladeze conflictul şi să folosească forţa. Acest moment decisiv în desfăşurarea protestelor a marcat trecerea de la Euromaidan la Maidan, o mişcare cu puternice conotaţii naţionaliste şi, uneori, cu incidente violente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
13Al doilea aspect important al succesului şi popularităţii acestei mişcări a constat în delimitarea clară de elementele şi discursurile anti-semitice, atât de populare în rândul multor mişcări extremiste. Prin această delimitare, Sectorul de Dreapta nu numai că şi-a câştigat un număr considerabil de simpatizanţi în rândul populaţiei cu viziuni politice moderate, dar a şi obţinut sprijinul tacit al Occidentului şi funcţii în noua administraţie. Fără însă a renunţa la simbolurile naziste, dar cu un discurs ferit de declaraţii tendeţioase la adresa evreilor, nu este clar cât de oneste sunt aceste intenţii sau dacă ele vor persista odată cu consolidarea puterii acestei grupări.
Momentan, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, în special în Odessa, colaborează destul de strâns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semitice ale multor participanţi la proteste, inclusiv cele ale popularului sportiv şi, mai nou, politician, Vitali Klitschko.
Acum câteva săptămâni, într-o piaţă atăt de greu încercată de evenimentele sângeroase ale ultimelor luni, Sectorul de Dreapta şi-a anunţat intenţia de a deveni partid politic şi de a candida la alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Cu o popularitate politică relativ modestă în urmă cu câteva luni – sub 2%- evenimentele recente au potenţialul de a spori şansele acestei grupări de a participa la deciziile politice importante ale Ucrainei şi de a oferi o platformă discursurilor politice extremiste. De Mircea Barbu – Adevarul
646x404

duminică, 20 aprilie 2014

Adolf Hitler




125 de ani de la naşterea lui ADOLF HITLER: Lucruri pe care probabil nu le ştiai despre viaţa liderului nazist


Adolf Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 şi a fost cancelarul Germaniei între 1933 şi 1945, dictatorul Germaniei Naziste între 1934 şi 1945 şi figură centrală a celui de-al doilea Război Mondial şi a Holocaustului. La 125 de ani de la naşterea sa, Hitler continuă să fie un subiect de mare interes pentru pasionaţii de istorie, aceştia descoperind şi astăzi lucruri şi teorii inedite despre viaţa sa.
Hitler
Adolf Hitler în 1937
Hitler era un mare fan al dulciurilor şi se ştia că mânca şi până la două kilograme de ciocolată pe zi. Se spune că adăuga şi zahăr la vinul roşu înainte să-l bea, precum şi că ceaiul îl bea cu până la cinci linguriţe de zahăr.
În tinereţe, Hitler visa să devină artist. A încercat să urmeze o educaţie în arte şi a aplicat la Academia de Arte Fine din Viena, dar a fost respins de două ori în 1907 şi din nou în 1908, motivul fiind că era “nepotrivit pentru pictură”. A ales să rămână în capitala Austriei şi a continuat să picteze. Operele proprii le vindea dealerilor de artă, dintre care cei mai mulţi erau evrei.
Hitler a fost arestat pe 11 noiembrie 1923, în urma unor evenimente întâmplate la Beer Hall Putsch care au dus la condamnare pentru înaltă trădare. A fost condamnat la cinci ani de prizonierat la închisoarea Landsberg, dar a primit în final tratament special din partea personalului instituţiei. I s-a permis să primească vizite de la binefăcători înstăriţi şi membri ai partidului, precum şi livrări prin poştă. A primit graţiere de la Curtea Supremă din Bavaria, fiind ulterior eliberat din închisoare pe 20 decembrie 1924.
Hitler avea un scris de mână feminin. Observaţia aceasta a fost făcută de psihologul Carl Jung. Rugat să comenteze asupra unei mostre din scrisul de mână al liderului nazist, Jung l-a descris ca fiind “specific feminin”.
Pentru că suferea de insomnie, Hitler lucra cel mai mult în timpul nopţii şi adormea aproximativ la 4-5 dimineaţa, trezindu-se în jurul orei 11 dimineaţa. Se spunea şi că se temea de întuneric şi avea mereu pe cineva care să îi cânte la un instrument sau care să urmărească filme alături de el şi să îi vorbească până la răsăritul soarelui. În plus, o servitoare îi verifica mereu patul înainte să meargă la culcare.
Hitler se temea de moarte de lame şi obiecte contondente folosite de alte persoane. Nu lăsa niciodată pe nimeni să îl bărbierească, preferând să se îngrijească de unul singur. Obşnuia să ţipe în timp ce era tuns şi era paranoic în privinţa faptului că frizerul putea să îl omoare în timpul acestui proces.
Conceptul de păpuşă gonflabilă a fost creat de Adolf Hitler pentru a preveni posibilitatea ca proprii soldaţi să ia sifilis în urma întâlnirilor cu prostituate. Această invenţie a fost o misiune top secretă în timpul războiului. O păpuşă era destul de mică pentru a încăpea în rucsacul unui soldat şi pentru a fi astfel transportată oriunde. Fabricile care produceau păpuşile au fost distruse în timpul bombardamentului asupra oraşului Dresden, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Continuarea articolului o puteți citi pe Mediafax
redescoperaistoria.ro

Aducere aminte

Foto : steag URSS.

 Cand eram eleva  in anii 1950 -60, la scoala, de 7 noiembrie eram sculati in picioare pentru imnul URSS si pentru a pastra un moment de reculegere, pentru soldatii rusi cazuti in lupte si pentru revolutia lor de cacat( a noastra a fost si mai de cacat). De ce ? Nu stiu nici acum !
La Moscova la defilarile de 7 nov. ningea de fiecare data ! Vedeti ca nu s-a inventat acum ninsoarea artificiala ???? 
Aseara auzeam la tv . un domn care spunea ca  de un 7 nov. probabil in anii stalinismului 1950,caci stalinismul nu s-a terminat odata cu moartea lui Stalin, ci a mai durat cca. 10 ani, in timpul cand era armata rusa pe teritoriul Romaniei, la defilare, un nationalist roman a iesit  din grupul lui de studenti la medicina, cu un steag romanesc in mana fluturandu-l si atunci a fost insfacat de  KGB-isti si  nu s-a mai stiut de el nimic nici pana acum. Sub ocupatie sovietica si totusi eram invatati sa ne iubim tara, sa fim patrioti.
Dar  drapelele secuilor ? Ce este cu ele ?
Asa se pastreaza spiritul devorator, unui stat hraparet, in alt stat.
Noi nici acum nu avem coloana vertebrala si demnitate sa le dam macar acestor  imbecili, fara nici un drept, un sut in cur.:)))

Ana Pauker




Foto:Casa Anei Pauker

Inculpaþii (Călăii)

Ana Pauker (Hannah Rabinsohn)
nume real: Hannah Rabinsohn, evreica (1/12/1893, Codaesti, Vaslui - 3/06/1960, Bucuresti)

Supranumita "Doamna rosie" a blocului sovietic, liderul neoficial al Partidului Comunist Roman imediat dupa razboi, conducătoarea din umbră a tării pe care o ura din tot sufletul, agenta nr. 1 a Moscovei la Bucuresti, a contribuit din plin la genocidul comunist si la distrugerea României sub bagheta lui Stalin. "A fost o terorista de anvergura internationala, cu nimic mai prejos decat un alt produs mai tardiv al Moscovei, Carlos Ilici Ramirez. Daca in cruzime ea l-a egalat pe Carlos, in schimb l-a depasit categoric in privinta vicleniei si machiavelismului" (Liviu Vălenas, "Memorialul stalinismului").

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Document istoric

Document istoric: De ce sunt INTELECTUALII lasi ?

autor: FrontPress 19.04.2014
1maiAți văzut vreodată un “intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaționale? Nu numai că e uluit și neiformat, asta încă n’ar fi o rușine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică.Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi.
Numai atunci își dă el seama ce puțin s’a “interesat” de viața socială din jurul său. Și caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea și un sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav – o revoluție, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esențială a ordinei sociale – bietul “intelectual” român își pierde mințile.
(Firește, vorbesc numai de “intelectualul” pur, de cel fără aderențe cu partidele sau grupările poltice). Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit, fără nici o eficacitate.
Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politce, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecției comuniste de la Atelierele Grivița, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s’au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut chiar în zilele acelea, ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție socială și antiburgheză. Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s’a grabit să-și caute puncte de contact cu o mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui, dacă are sorți de izbândă și de eficacitate, etc. Nu știa nimic. Scos din preocupările lui “intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa le-a fost frică tuturor intelectualilor creștini de succesele “Gărzii de fier” și au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul “Gărzii”, ci pentru că se temeau să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei.
Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei, îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici, care își descopăr deodată aderențe cu o mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n’au nimic de câștigat ca “intelectuali” dintr’o asemenea mișcare. O fac pur și simplu din frică, din lașitate. Frica ce își are rădăcina în lipsa de conștiință “funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că ei ,”intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violențe și a oricărei prostii politice – singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, și mai ales pe cine reprezinta el – puțin i’ar păsa atunci de orice revoluție, de orice război, de orice criză politică.
Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine, fără ca o națiune să piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei – n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către “intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că nu au existat acolo creiere care să domine masa amorfă și efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură.
Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceiași experiență periferică, semi-istorică, așteptând ca timpul să le înghită actuala lor viață „politică”. Deci, asta reprezintă intelectualii: lupta contra neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de creație a unei națiuni. Și ca atare n’au de ce să se teamă, să intre în panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai întâi pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de guverne, nici de legislații abstracte; ci de revoluții, reforme și reacțiuni concrete, istorice).
Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și nici un act politic nu privește direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui). În ceasul în care ceva se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care sa muște din eternitate, sau să facă ceva care numai dupa mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică. În ceasul unei revoluții sau a unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.
Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din fire și să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți primejduiești situația materială? Asta privește familia ta, nu pe tine. Îți riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți, nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunță la “intelectualitate” și fă-te om politic. De Mircea Eliade – “Criterion”, Nr. 2, București, 1934