sâmbătă, 23 august 2014

Constantin Tanase (1880-1945)



Despre… “Visul lui Tănase”


Visul lui Tanase

Constantin Tănase în...
 "Visul lui Tănase"
Constantin Tanăse, regele revistei româneşti, marele decoperitor şi creator de vedete, impresarul impetuos care a adus cel mai  mare star al vremii la Bucureşti (pe Josephine Baker în anul 1928) a fost şi... actor de film. A jucat în trei fime: “Peripeţiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la Bucureşti” (1924), “Visul lui Tănase” (1932) şi “Răbdare, Tănase” (1943). Din păcate peliculele din anii 1924 si 1943 s-au pierdut. S-au păstrat doar câteva secvenţe din coproducţia româno-germană din anul 1932 - “Visul lui Tănase”.





Interpretând în film cupletul "C'est la vie în travesti"

Interpretând în film cupletul
"C'est la vie în travesti"



Scenele exterioare din acest film au fost filmate în Bucureşti iar scenele din interior au fost transpuse pe celuloid în studiourile Tobis-Melofilm din Berlin, studiouri în care s-a făcut deasemenea montajul şi sonorizarea peliculei. Premiera filmului a avut loc în 11 aprilie 1932 la Cinematograful Regal din Bucureşti. Cu câteva zile înante de premieră Constatin Tănase a acordat un interviu săptămânalului “Ilustraţiunea Română” în care dezvăluie reporterului câte ceva din povestea realizării filmului:



Tănase, inepuisabilul Tănase, a turnat la Berlin. 0 veste senzaţională pentru numeroşii admiratori ai minunatului comic, deprinşi să-l vadă descreţind frunţile cu un singur gest, stârnind, cu o singură vorbă, furtuna de râs şi de aplauze !
Visul lui TanaseTănase pe ecran !
La început am crezut că este o glumă sau - în cel mai bun caz - un simplu proiect, pe cât de laudabil pe atât de interesant; dar întâmplarea a făcut ca însuşi Tănase să-mi confirme faptul drept o realitate.
-  Da, am turnat, Mitică. Şi încă cum…
-  La Berlin ?
-  Da, la Berlin. Un film cum îmi place... Un film cu frumoasa Lidia Alexander şi cu minunatul Trantmann, în regia cunoscutului Aldor... Visul lui Tănase! N'ai citit prin gazete ?
-  Am citit numai de voiajul lui Tănase la Berlin. Credeam că-i vorba de un vis...
-  Ai să vezi! Un vis care te va amuza, cât un cuplet de ale mele - Schlagărele revistelor de succes... Râzi cu poftă şi din belşug: e singurul remediu pe care l-am găsit contra necazurilor. Şi care om n'are astăzi necazuri…
*
*   *
Visul lui TanaseTănase, în bună dispoziţie ca'ntotdeauna, mi-a povestit, aşa cum numai el ştie să povestească, impresii din Berlin:
-  M'a impresionat studio-ul casei Tobis Melofilm unde am turnat. Oameni de isprava - tehnicp neîntrecută. Dacă ar şti spectatorii cât se munceşte într’un studio, cum se lucrează şi ce minuni realizează cinematograful modern, ar iubi şi mai mult ecranul.
 Am avut un larg şi preţios concurs din partea tuturor. Am avut şi o surpriză plăcută. Studenţii români actori la Berlin mi-au făcut o entuaziastă primire; m'au îmbrăţişat cu căldura lor tinerească; ba, ceva mai mult, m'au ajutat la filmare, scutindu-mi cheltuiala. În mijlocul lor am petrecut clipe neuitate, retrăind departe de ţară, sufletul studenţimii noastre, pe care îl lubesc atât de mult...
-  Ai avut şi dificultăţi ?
-  Mai mult sau mai puţin. Pe străzi sau în localuri trebuia să folosim trucuri, pentru că mulţimea curioasă năvălea şi îmi strica scenele. Când vei vedea filmul, îţi vei putea face o idee cam pe unde am umblat în Berlinul atât de impozant şi de fermecător.


Visul lui Tanase  Cu tot debutul meu, am regizat şi eu unele scene care au plăcut “maeştrilor"... Îmi reamintesc una care m'a făcut şi pe mine să râd… Trebuia să înscenăm o bătaie. M'am oferit s'o regizez aşa cum ştiu eu... româneşte. Nu le-am putut traduce ce'nseamnă un toc de bătaie; dar le-am arătat... Când mi-am înfipt mâinile în părul bucălat al artistelor, când am început să trântesc şi să lovesc, să fac urât, ca la o bătaie veritabilă, s'au produs momente de panică cum nu cred să se fi produs cândva în vre-un studio. Cum, dintr'o eroare, o replica a fost dată greşit, operatorul ne-a invitat să repetăm scena. Întelegi capul bieţilor artişti... Îngroziţi, au cerut ca Herr Tănase să facă bătaie de studio nu bătaie autentică cum făcusem. Am râs cu poftă, făgăduind că voi fi... ceva mai blând...
-  Dar ceva din subiectul visului mi-ai putea spune?
-  Imposibil. Surpriză chiar pentru d-ta care te interesezi atât de amabil de debutul meu în film. Pot să te asigur numai că-i extrem de interesant, palpitant, amuzant; de aceea te invit la premiera care va avea loc în curând.
Visul lui Tanase

Constantin Tănase nu a divulgat reporterului subiectul filmului păstrând “surpriza” pentru premiera care urma să aibă loc peste doar câteva zile, aşa că o să vi-l dezvălui eu: filmul este un scheci despre  peripeţiile din Berlin ale  lui Constantin Tănase, unde este invitat pentru a juca într-un film. Povestea filmului spune că actorul devine un mare star dar că, în toiul aplauzelor de la final, artistul se trezeşte și realizează că totul a fost doar... un vis!
După premiera de la Cinematograful Regal a urmat un lung turneu de prezentare a filmului în toată ţara. În timpul acestui turneu, la finalul filmului, Constantin Tănase apărea “în carne şi oase” pe scenă şi dialoga cu imaginea sa de pe ecran.

Sursa: articolul “Visul lui Tănase” – publicat în “Ilustraţiunea română” – numărul din 30 martie 1932 – răsfoit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu