duminică, 31 mai 2015

Siria


Forte

  • ro-Iran militias take upper hand after U.S.-backed forces crumble in Anbar
    Washington Post
    Iraqi forces have seized from Islamic State militants a string of hamlets and villages in the dust-choked desert southeast of Ramadi in recent days, closing in on the key city for a counteroffensive. Iraq’s two main allies — Iran and the United States — have vied for influence over Iraq’s battle to retake ground from Islamic State militants in the past year. Read More 

.....

 
Certitudine

Nu mai faci azi nicio scofală,
Să te omori prea mult la şcoală,
Că după cum e mersul pieţii,
---Click pe poză---

sâmbătă, 23 mai 2015

joi, 21 mai 2015

UKIP

Odorica, see how the Conservatives have let you down again on immigration.

Mesaje primite
x

The UK Independence Party prin sendgrid.info 

18:39 (Acum 56 de minute)

către mine
UKIP LOGO
Odorica -- 

The Office for National Statistics today showed that net migration for 2014 hit a record 318,000, an increase of 109,000 on 2013. The ONS reported that 285,000 people came to work in the UK last year. That is a city the size of Nottingham.

The Conservatives have again and again failed on their promise to get immigration down to the "tens of thousands".
Only UKIP has the sustainable and suitable immigration policy that this country needs. But we need your support to help us get our message out to the wider public.

graph_for_tories.png



The UK Independence Party
http://www.ukip.org/
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom 
Thi

Desteptii



“Aşa trăiesc deştepţii la Bucureşti !”


Orice se poate spune despre români doar că nu sunt inventivi nu. Şi ca dovadă o să vă vorbesc astăzi despre oamenii cu ocupaţii insolite din Bucureştiul interbelic. Ocupaţii care se mai regăsesc şi azi prin unele locuri. Aşadar să începem să redescoperim aceste “meserii şi ocupaţii ciudate”, după cum le numea în articolul său din “Realitatea ilustrată” (13 februarie 1935) vechiul nostru prieten, reporterul Alex F. Mihail:
   

“SPITALUL DE URGENŢĂ"

Căruţă parcată la...
"Spitalul de urgenţă"
Prin unele străzi periferice ale Bucureştilor sunt gropi şi hopuri îngrozitoare. Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel.
Am găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meşteşugar rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă". Sunt obligaţi să-l cunoască toate căruţele de pâine, sifoane, oţet, cărămidarii şi căruţaşii de nisip, precum şi birjarii care se încumetă să treacă pe acolo. Unii localnici susţin că  dacă nu se pavează strada Baicului şi cele vecine, ar fi o influenţă ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de urgenţă al căruţelor, din cartierul citat.
Se spune că un cismar, ajuns primar într'o staţiune climaterică, aşternea în fiecare vară câte un strat proaspăt de pietricele colţurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii. Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”.
Nimic nou sub soare, nu-i aşa? Ştim cu toţii vulcanizările de azi aşezate în “locuri strategice”, asemeni “spitalelor de urgenţă” din România interbelică.

“ŞMECHERII  LOCALURILOR”  DE NOAPTE


Deschizător de sticle
de şampanie
Prin localurile de noapte din Bucureşti, în special la cele din centru, veţi vedea indivizi suspecţi, fără meserie, musafiri nelipsiţi de pe la mese. Din ce trăiesc şi cine sunt? Dacă sunt voinici şi sdraveni, atunci să ştiţi că sunt cei cari fac “poliţia" localului; dau afară pe câte un indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumaţia. Atleţii aceştia sunt anume angajaţi de patronul localului, care fără concursul lor n'ar putea să-şi facă afacerile.
Pe lângă gări, sunt localuri suspecte, pe unde se joacă cărţi sau alte jocuri de noroc. Atletul respectiv se amestecă şi el printre jucători, ca şi cum ar fi o persoană străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate sau şmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascaţi.
În localurile de noapte veţi vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii, cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită şampanie. Acesta e un agent plătit de fabrica de şampanie respectivă, care întelege să-şi facă în acest chip reclamă, pentru “marca" ce vrea să o lanseze.
Dinnou e vorba de ocupaţii perpetuate până în epoca noastră - “modernă”. Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele în care se joacă la ruletă, “păcănele” sau la alte asemenea “jocuri de noroc”  colcăie de astfel de specimene.

“POETUL" CARE DEDICĂ VOLUME


Cunosc un “poet" care n'a făcut în viaţa lui o poezie şi câţiva “ziarişti" cari nu-s capabili să scrie o informaţie, dar care totuşi au reputaţia de “băieţi deştepţi". (notă: e vorba de “băieţii deştepţi” şi de “ziariştii” din anul 1935 – nici o legătură cu cei de azi…). “Poetul” dedică volume marilor industriaşi, pe cari apoi îi tapează.
"Clientul de taxi"
în Bucureştiul interbelic
taxiurile  nu aveau voie
 să ajunga în centrul oraşului
decât "ocupate"
-              Va să zică, tot scrie ceva - va obiecta poate cineva.
Eram, într'o zi, în biroul proprietarului unei mari fabrici, când se prezentă “poetul" cu cinci, şase volume frumos legate şi dedicaţia tipărită pe copertă. Atât tipărise: numai coperta! Restul erau nişte volume vechi, cumpărate de pe la anticari. Răsfoind cărţile, am cunoscut imediat că sunt versuri de Carol Scrob, ofiţerul-poet, care şi-a avut succesele sale, prin anii 1880. Dealtfel, în josul unei pagini am şi găsit tipărit numele lui Carol Scrob, cum obişnuesc editorii. “Poetul", în graba lui, neglijase acest amănunt, uitând să scoată afară foile care îl dădeau de gol.
Am citat mai sus pe “ziariştii" care nu ştiu să scrie o informaţie. Aceştia sunt
indivizii care trăiesc, cum se spune, în “marginea presei". Semnează articolele scrise de alţii, bieţi proletari intelectuali, unii foarte talentaţi, dar care n'au simţul practic al vieţii. “Ziaristul" dibăceşte portiţele lui, dosnice, pe unde poate pătrunde pe la diferite gazete. Apoi are o mare îndemânare de-a scoate subvenţii de pe la autorităţile oficiale, de pe la diferite alte instituţii. Din când în când, graţie reputaţiei ce şi-a format, mai scoate câte o revistă (scrisă bineînţeles în întregime de alţii), sau mai dă câte o dibace lovitură cu câte un şantaj. “Aşa trăiesc deştepţii", la Bucureşti! “.

DOMNUL CARE LICITEAZĂ


Tipul acesta şi-a strâns un mic capital iniţial, cine ştie prin ce mijloace, şi citeşte toate rubricile din ziare, unde se anunţă licitaţii. Se prezintă la aceste licitaţii, depune garanţia necesară,  apoi liciteză. De multe ori o licitaţie e un fel de aranjament fictiv între câţiva complici, aranjament de pe urma căruia, iese păgubit statul sau comuna. Dar domnul care “licitează" vine, pe neaşteptate, să strice toate socotelile. Atunci i se dă o “filodormă" şi e convins să se retragă de la licitaţie şi astfel omul nostru iese cu câştig de la toate deşi niciodată nu ia parte la dânsele.
Muncitorul
pe picioroange
Uite că am găsit şi o ocupaţie fără echivalent în zilele noastre. Sau poate mă înşel? Poate că e vorba de bunicii “băieţilor deştepţi” din lumea licitaţiilor moderne – care găsesc mereu mijloace mai mult sau mai puţin igenioase – dar întotdeauna legale, nu-i aşa? – de trucare a licitaţiilor publice...
 O să mă opresc astăzi aici. Nu o să vă mai spun despre cel care ţine loc în tren”, despre “cel care aduce taxiurile în staţie” sau despre “falsul epileptic care îmbrăcat în frac şi joben, gesticulează disperat pe trotuar arătând firma unei prăvălii”. Poate voi face asta într’un articol viitor.



Sursa: articolul “Meserii şi ocupaţii ciudate” – semnat Alex F. Mihail – “Realitatea ilustrată” numărul din 13 februarie 1935 - citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

luni, 18 mai 2015

....



Stiati ca...

Ştiaţi că… asigurările au fost inventate de babilonieni acum 5.000 de ani?



  babilonieni 1Asigurările, un serviciu public pentru preluarea riscului, au existat în diverse forme încă de pe vremea când omul a început să-şi scrie istoria. Primele poliţe de asigurare îmbrăcau forma unor contracte pentru protecţie pe mare şi erau folosite de către negustorii babilonieni în jurul anului 3000 î.Hr. Aceste contracte, adeseori doar verbale, stipulau acordarea de împrumuturi negustorilor cu menţiunea că, dacă un anumit transport de bunuri se pierdea pe mare, împrumutul nu mai trebuia rambursat. Dobânzile acestor împrumuturi variau în funcţie de riscul transportului, la fel şi costul poliţei; ambele au atins cote maxime în perioada în care mările erau bântuite de piraţi. Posibilitatea asigurării mărfurilor a contribuit la evoluţia comerţului internaţional, determinându-i şi pe negustorii mai puţin întreprinzători să-şi trimită mărfurile la distanţe considerate pe atunci mari, în vase destul de rudimentare şi adeseori în condiţii meteorologice riscante.
Asigurările transporturilor marine erau practicate şi de societatea hindusă în jurul anului 600 î.Hr., fiind deja o uzanţă în secolul al IV-lea în imperiul maritim grecesc. De fapt, grecii au fost cei ce au impus contractele scrise, eliminând astfel multe dintre portiţele de scăpare ale poliţelor anterioare, fie ele verbale sau scrise. Practic, toate popoarele ce aveau contacte comerciale cu grecii pe cale maritimă au adoptat aceste contracte de asigurare.
Poliţele de asigurare de toate felurile au evoluat destul de devreme în istorie în forma lor modernă, cu siguranţă înainte de evul mediu. Patru clauze, care în acea vreme erau remarcabile, au rămas şi în prezent de o importanţă covârşitoare în toate tipurile de poliţe: (1) obiectele asigurate trebuie să fie suficient de numeroase şi de similare pentru a permite un calcul realist al frecvenţei şi gravităţii pierderii lor, (2) asigurarea tuturor obiectelor — fie că sunt bunuri comerciale pe un vas sau clădiri dintr-un cartier—nu poate fi realizată de un singur agent; (3) pierderile trebuie să fie accidentale şi probabil în afara controlului părţii păgubite; (4) este necesar să poată stabili faptul că pierderea chiar s-a produs şi cât de mare a fost aceasta.
Secretele lui Lovendal


sâmbătă, 16 mai 2015

Picnic

 
Picnic

Stau la picnic şi gândesc
O friptură să prăjesc.
Carnea-i scumpă şi, văd bine,
---Click pe poză---

vineri, 15 mai 2015

...


Destine

Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe românce de teatru şi film din perioada interbelică. Şi una dintre cele mai frivole femei. Poate că în puţine cazuri epitetul de femeie fatală se potriveşte atât de bine ca şi in cazul ei: cel puţin trei barbaţi s-au sinucis pentru că nu şi-au asigurat dragostea şi fidelitatea frumoasei actriţe.
Ion Iancu Brezeanu (n. 1 decembrie 1869 - d. 17 martie 1940) – sau “Nenea Iancu Brezeanu” cum îl numeau contemporanii - a fost actorul identificat de români cu personajele lui Caragiale : Ipingescu din „O noapte furtunoasă“, Cetăţeanul turmentat din „O scrisoare pierdută“ sau Ion din „Năpasta".
Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, - populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane..
Maria Filotti a fost una dintre cele mai apreciate actriţe ale României din perioada interbelică. A jucat în 167 de piese de teatru. A apărut pe scenă în compania selectă a unor mari actori ai teatrului românesc: C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu si mulţi alţii....
Dacă se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, în cazul lui Constantin Brâncuşi se poate afirma că în spatele geniului său au stat iubirile și muzele sale: Margit Pogany (pictoriţa maghiară), Eillen Lane (o frumoasă americancă de origine irlandeză), prinţesa Maria Bonaparte, sau franţuzoaica Leonie Ricou.
deieri-deazi.blogspot.com

duminică, 10 mai 2015

Comentarii

J'ai appris que certains ''musulmans'' son pour #EIIL. Alors je prirais a tout ceux qui se pensent musulmans et qui crois en ce groupe de terroriste EIIL de quitter ma page et mes groupes.
I learned that some "Muslims" for #EIIL. So I would ask all those who think Muslims and who believe in this group of terrorist EIIL to leave my page and my groups.
 · 
11 comentarii

I am an Arab and a Muslim and the killing will not stop unless the Zionist infection of Palestine came out I'm a moment that you are talking to your children with you right but we also we have the right because the Jews every day are killing our children and war will not stop no matter how I tried states and whatever their strength, because with us the most powerful forces in the world God is with us and thank God and the religion with Allah is Islam, we all love the senders Issa Mohamed Moussa Ibrahim We all love the senders and the prophets, and they have no sin, but the guilt of the Jews and worshipers of the cross because they did not tell you to kill Muslims and this alone Znbugm

Am intrebat pe Jojo Jobran despre Ansarallah pentru ca, am primit un mesaj de la Presstv Iran, ca cere interventia ONU pentru negocieri intre Yemen si Arabia Saudita ?????
Sau am inteles eu gresit pentru ca nu sunt lamurita de situatia din Yemen si fortele ce se infrunta.
 

Masina de dilatare a timpului

O invenţie incredibilă: maşina de dilatare a timpului! Astfel, am putea scăpa de infractorii periculoşi “suspendându-i în timp”…

Sambata 09 Mai 2015 / 150 vizualizari / Fara comentarii

  masina timpului 3Scriam anul trecut un articol despre un fizician care e pe cale să construiască o maşină a timpului cu ajutorul laserului: Nu e SF: un fizician e pe punctul de a construi o maşină a timpului! Călătoria în timp e posibilă cu ajutorul laserului! Fizicianul, pe nume Dr. Ron Mallett, s-a gândit la o maşină a timpului în care există un laser inelar ce ar putea fi folosit pentru a îndoi “spațiul-timpul” într-o buclă prezent-viitor-și înapoi la trecut. Şi asta pentru că, în conformitate cu teoria lui Einstein, lumina afectează gravitaţia, iar gravitaţia influenţează, la rândul ei, timpul.
În acest articol, vă vom prezenta o altă invenţie care produce o dilatare a timpului, realizată de inventatorul Wasfi Alshdaifat. Brevetul a fost depus de acesta în 2013, se intitulează “Maşină de compresie a spaţiului şi de dilatare a timpului” şi poate fi găsit AICI. Citez din brevet:
O metodă pentru a face o maşină pentru compresia spațiului şi dilatarea timpului, în funcție de principiile cunoscute ale contractării spațiului și dilatării timpului, pe baza presupunerii spațiul și timpul sunt unde ondulatorii. Dacă cele 3 dimensiuni ale spaţiului sunt comprimate, cea de-a patra dimensiune a timpului, care este verticală pe spațiu, este dilatată, astfel încât frecvența undelor timpului descreşte.
Şase fețe ale unui con, realizate dintr-o concentraţie foarte mare de straturi de raze gamma, sunt create, emiţând astfel raze printr-un set de lentile convexe, pentru a crea conul respectiv. Razele gamma ce trec prin con sunt reflectate de oglinzi concave, în timp ce întreg conul este comprimat de spațiul curbat, prins între magneți cu poli similari. Astfel timpul se dilată.
Maşina de dilatare a timpului este alcătuită din:
- 6 seturi de raze gamma;
- 6 seturi de lentile convexe;
- 6 seturi de oglinzi concave;
- 6 magneţi;
- un circuit hidraulic;
- 6 baze ajustabile;
- o unitate electronică de control.
Interesant e faptul că inventatorul a găsit câteva aplicaţii ale acestei maşini:
* alimentele pot fi conservate foarte mult timp prin această metodă. De exemplu, un cozonac cald scos din cuptor de 5 minute poate fi menţinut în această stare timp de ani sau zeci de ani, dacă este “suspendat” în timp;
* persoanele rănite grav în accidente – sunt “îngheţate în timp”, pentru ca starea lor de sănătate să nu se agraveze şi să ajungă în timp la spital;
* unii infractori periculoşi pot fi şi ei “îngheţaţi în timp” pentru o bună perioadă de timp, astfel încât societatea se curăţă de asemenea elemente negative.
Secretele lui Lovendal

vineri, 8 mai 2015

Sfaturi



Sfaturi copilei mele (1)


Rochii de zi 
Începutul secolului al XX-lea a reprezentat o perioadă de occidentalizare a societăţii româneşti – care pendula încă între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi elemente proprii modelelor engleze sau italiene. Bineînţeles că această perioadă de căutare şi de modernizare a societăţii românesti a avut ca efect şi schimbarea locului şi a rolului femeii în societate. Un rol important în această “luptă pentru emanciparea femeii” au avut şi primele reviste destinate exclusiv femeilor.
Într-o astfel de revistă care aparea în anul 1903 – “Moda nouă ilustrată” - mi-au atras atenţia câteva scrisori cu sfaturi adresate tinerelor domnişoare. Vă recomand să citiţi acum una dintre ele. E cred o oglindă a unora dintre “convenienţele sociale” - conservatoare încă dar totuşi în schimbare - ale epocii. Iar unele dintre sfaturi – deşi pare destul de greu de crezut – pot fi la fel de bine date tinerelor din zilele noastre:


Draga mea,

Costum de oraş
Ai atins vârsta la care după obiceiurile societăţei noastre ai îndeplinit un fel de majorat. Poţi merge la serate, vizita teatrul, face promenade în rochie lungă şi în iarna aceasta vei vizita primul bal.
Mama ţi-a permis în sfârşit să citeşti un roman, adică să-l citeşti aşa, în vederea tuturora, să discuţi dacă El sau Ea are dreptate, fără teamă de a comite ceva necuviincios. Ştiu că ai citit romane şi mai înainte, în taină, ca să nu te vază, să nu te surprindă nimeni, parcă cine ştie ce păcat ai fi comis. Eu nu te-aş fi împiedicat draga mea niciodată să citeşti ceia ce e literar şi artistic, dar mumă-ta şi convenienţele sociale vor altfel şi ele sunt mai puternice decât mine copila mea!
La aceasta să te gândeşti când faci primul pas în lume: la convenienţa socială. Învaţă-te a nu face ceia-ce nu este absolut indispensabil pentru tine sau aproapele tău, dacă prin aceasta ai jigni convenieţele sociale. Dar află că nici o dată nu trebuie să fi prizoniera acesteia până într-atâta încât să nu faci o faptă bună fiind-că judecata strâmbă a oamenilor sau prejudecata lor găsesc că aceasta nu e convenabilă cum se zice, nu e frumos de ochii lumei.
Rochie de seară
Oh! Draga mea, capitolul acesta al convenienţei sociale îţi va face de multe ori în viaţa ta zile grele, nu te lăsa însă prea mult sub stăpânirea lor, căci ele adesea au dus la cele mai mari greşeli şi păcate.
 Chiar dacă la five-o-clockul la care vei merge astăzi vei auzi că cucoanele se vor întreţine între ele despre cusururile şi relele cutărei sau cutărei cunoscute. Nu vor întârzia să o salute în modul cel mai cordial şi s’o trateze în amică îndată ce va veni şi ea. Vorba se va întinde apoi asupra altei persoane absente. Tu să nu faci această concesiune convenienţelor sociale. Când cineva ţi se va părea rău, mărgineşte-te a’l saluta rece şi a te feri cât posibil de dânsul. Nu’l vorbi de rău ci ţine minte părerea ce o ai despre el, pentru tine.
Nu te lăsa încântata de vorbele frumoase ce ţi le va şopti cutare sau cutare tânăr. Sunt, de nu fraze banale prescrise de convenienţa socială, fraze spuse pentru a te nenoroci poate. Cineva nu poate sincer să’ţi găsească toate calităţile ce ai, de la prima vedere. Pentru aceasta ar trebui să te urmărească timp îndelungat mai de aproape. În schimb îţi poate inventa tot felul de calităţi.
Fii deci cu băgare de seamă !
La vârsta ta inima bate cu mult mai repede şi mult mai lesne se aprinde focul acela sacru al dragostei cu care tinerii de astăzi, din nefericire prea de multe ştiitori, se joacă atât de condamnabil.
În schimb, fata mea, nu te lua după convenienţele sociale care fac din fată o parazită. Caută să citeşti cărţi serioase, caută de învaţă înainte de toate o meserie care să’ţi permit să fi independentă.
Vei  întreba: cam ce meserie?
În viitoarea mea scrisoare îţi voi arăta aceasta.
Pater
Va urma...



Sursa: numărul din 26 septembrie 1903 al revistei “Moda nouă ilustrată” – citită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştiului
 
deieri-deazi.blogspot.com

.....


:)))


marți, 5 mai 2015

Petrache Lupu (1907-1994)

 

1935: Ziua Crucii… la Maglavit


Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Ziua Crucii la Maglavit
fotografie de pe prima pagină
a "Realității ilustrate"
Astăzi voi deschide o altă temă din cele pe care le-am evitat până acum, din aceleași  motive pe care pentru care am amânat să scriu despre bătrâna stradă Lipscani. Nu o să le repet aici, așa că voi intra direct în subiect, rugându-vă să nu vă grăbiți să trageți concluzii încă de la primele rânduri:

Cine este Petrache Lupu şi în ce constă celebritatea lui care vrăjeşte atâta lume urnindu-o pe anevoiosul drum al Maglavitului şi al pocăintii ?  Petrache Lupu e un cioban. La şcoală n'a umblat şi nu ştie deci carte. Rămas orfan de copil, zestrea lui a fost singurătatea şi năcazul.

Suferinţele nu şi le-a spus nimănui. Nici n'o putea face, fiindu-i legat graiul. Cuvânt de mângăere n'a prea auzit dela oameni, fiindcă chiar dacă I s'ar fi rostit, nu l-ar fi înţeles, fiindu-i legat auzul.

Ciobănia în care l-a aşezat destinul l-a despărţit de oameni şi de lume dar i-a dat putinţa să trăiască în mijlocul naturii şi să stea de vorbă cu florile şi iarba câmpului, cu stelele boltii cereşti şi cu turma sa blândă de oi.
Departe de freamătul lumii şi de ispitele ei, el a crescut doar sub pavăza lui Dumnezeu, păstrându-şi inima curată ca roua unei dimineţi de vară sau ca zăpada în care-şi învăleşte iarna pământul. Băutură beţivă n'a beut, nici cu tutun nu şi-a afumat gura sa; buzele lui n'au rostit cuvânt de ocară şi inima lui n'a aprins-o lăcomia după averea altuia. “ (“Viața ilustrată” – septembrie 1935).
  
Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Petrache Lupu
 vorbind mulțimii de Ziua Crucii
 Același reporter, Nicolae Colan, ne povestește despre cele trei întâlniri cu Dumnezeu invocate de ciobanul Petrache Lupu, întâlniri care ar fi avut loc în trei zile de consecutive de vineri ale anului 1935 (31 mai, 7 şi 14 iunie):

Într'o zi în care, ca atâtea ori, sta de vorbă cu sine învăluindu-şi turma cu privirea lui blândă, i s'a arătat „Moşul" într'un nor de lumină şi i-a spus: „Petrache, du-te de spune oamenilor să se întoarcă la căile mele, să se lase de fărădelegi şi să se pocăiască".

Petrache n'a ascultat de porunca „Moşului". Vedenia şi-a păstrat-o pentru sine, n'a descoperit-o nimănui. Nici graiurile auzite nu le-a vădit lumii. „Moşul" i s'a arătat a doua oară, peste câteva zile. Cu aceeaşi solie. Petrache tot mut a rămas. La cea de a treia arătare „Moşul" l-a certat şi i-a poruncit aspru să cheme lumea la pocăinţă. De atunci Petrache Lupu propovădueşte ce a auzit şi ce a văzut. De atunci auzul i s'a deschis şi graiul i s'a slobozit.

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Pelerini ascultând
 în genunchi slujba religioasă
 Lumea aleargă din toate părtile tării şi chiar din străinătate, să-l vadă şi să-i asculte chemările. Medici, advocaţi, ofiţeri, meseriaşi, neguţători, profesori, gazetari, preoji, învăţători şi ţărani — pelerini de toate stările aleargă cu zecile de mii să asculte solia trimisă de Dumnezeu prin smeritul apostol care este Petrache Lupu.

Desigur, în gloata acestor pelerini se găsesc şi necredincioşi sau sceptici, cari nu pleacă la Maglavit decât din simplă curiozitate. De întors însă — după propria lor mărturisire — se întorc, dacă nu convertiţi cel pufin cutremuraţi sufleteşte.

Fiindcă cei ce au plecat cu prejudecata de a identifica în Petrache Lupu pe un şmecher sau şarlatan gata să facă un rentabil negoţ cu presumptiva sa viziune şi îmbogătindu-se din daniile „prostimii superstiţioase" să la drumul unei vieti în stil mare, ca un al doilea Krişnamurti, au fost victimele unei reconfortante desiluzii: Petrache Lupu a rămas cu oile sale şi cu viata sa de până acuma, nerevendicându-şi nici un ban din orfandele marilor mulţimi care-l înconjoară zilnic. Căci ofrande sunt: şi încă probabil destul de bogate.
Dar ele toate sunt destinate pentru durarea sfântului locaş de închinare ce se va ridica pe locul arătării dela Maglavit. Din aceasta pricină vor rămânea probabil goale alte lăzi, expuse — după cum spun unii — de autorităţile administrative, pentru adunarea sumelor necesare ofensivii de refacere a drumului călcat zilnic de miile de pelerini...

Petrache Lupu este deci un om curat. El e sincer, fără vicleşug.

În această  curăţenie a inimii lui trebuie căutat şi temeiul credinţei cu care aleargă lumea la Maglavit. Căci, după vorba Evangheliei, numai cei curați cu inima pot vedea pe Dumnezeu.”  (“Viața ilustrată” – septembrie 1935)

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
În căutarea tămăduirii
 la Maglavit
Nu mă voi lansa în speculații inteligente. Și nici nu îmi doresc să stârnesc polemici, pentru că ele nu vor duce la nici un rezultat. Cum nu au dus nici în anul 1935 și nici mai târziu. Voi adăuga doar că fenomenul Maglavit a fost unul într-adevăr de masă – poate cel mai important din România interbelică.  Poate că fotografiile făcute în 14 septembrie 1935, de Ziua Crucii, la Maglavit spun tot ce ar putea fi de spus despre pelerinajul din acele zile. Voi da totuși cuvântul unui alt reporter intrebelic, de data aceasta lui Constantin B. Isvoreanu (“Realitatea ilustrată”) – martor al evenimentului, pentru a da un plus de culoare imaginilor:

“ MAGLAVITUL a marcat Sâmbăta trecută începutul unei noi faze. Biserica printr'unul dintre prelaţii ei, i-a conferit o calitate oficială. Episcopul Vartolomeu al Râmnicului întovărăşit de un sobor de preoţi a oficiat la târla din pădurea satului o slujbă divină la care, în chip de trimis laic al divinităţii, umil şi inspirat, a asistat şi Petrache ciobanul.
In ziua aceea, şi cu două zile mai înainte toate drumurile au revărsat în poiana dela stână, mii şi zeci de mii de oameni. S'a vorbit de cifre fantastice. Unii au apreciat numărul pelerinilor adunaţi acolo la 100.000Poata să fi fost mai puţini, poate mai mulţi. Impresia însă pe care o făcea imensa broderie de capete, văzută de pe estrada din mijloc, depăşea ideea de număr. Era un corp formidabil, încremenit într'o reculegere liniştită ca fundul mărilor. Petrache şi preoţii însemnau prea puţin pentru toată valea aceea în mocnîre mistică.

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Femei la copacul
de lângă care
 Petrache Lupu
a vorbit cu... "Moșul"
Aci era minunea. Oamenii veniţi pe jos dela sute de kilometri, oamenii aduşi clae peste grămadă în trenuri aşa numite speciale, istoviţi de nesomn şi osteneală, găseau încă puterea să se mişte într'o disciplină de schit, să asculte şi să se roage, la singurul semn al degetului aspru ridicat de un păstor fără ştiinţă în vorbă şi fără pricepere în gânduri.

„Moşul" a spus să nu mai fiţi răi... Moşul era supărat pe voi... Toţi oamenii sunt fraţi.

Şi ei ascultau sorbind cuvântul. Unde e omul care ar mai fi putut face cu atât de puţine vorbe şi cu mijloace atât de reduse, ceea ce face Petrache?

De trei luni auzeam vorbindu-se mereu de el. Şi într'o zi în trecere prin Calafat am fost să-l văd. S'a întâmplat să călătoresc tocmai într'o Vineri, în preajma Sfintei Cruci când la Maglavit urma să se ţină mare slujbă.
De la Bucureşti se formase un tren special pentru Maglavit. Un tren care aducea călători din toate părţile Moldovei, din Bucovina şi Dobrogea. Basarabeni erau foarte puţini, patru sau cinci inşi, după cum mi se spusese. Garnitura aceasta compusă din 16 vagoane, plecase de cu seara, cu o oră şi jumătate înaintea trenului de personae care porneşte la ora 10 din Gara de Nord în spre Craiova. Am ajuns-o totuşi în Slatina pe la cinci dimineaţa. La ora 6, la Craiova, personalul obicinuit are o legătură cu Calafatul.
În ziua aceea, pe peronul gării olteneşti nu mai era loc să strecori o umbrelă. Toate trenurile, din spre Sibiu, Timişoara şî Bucureşti, descărcaseră câteva mii de călători. Toţi aşteptau legătura cu Maglavitul. Cum ne-am putut urca toţi în personalul de Calafat este o minune pe care numai Petrache ar fi putut-o lămuri. Am călătorit de altfel, după moda de mult uitată, a răsboiului: pe tampoane, pe acoperiş, pe scări. Indicaţiunea de pe bilet nu mai avea nici o valoare. Călătorii de clasa întâi se amestecau la un loc cu cei din celelalte clase şi niciun controlor nu cuteza să se avânte prin culoare.
 E atât de încărcat trenul acesta încât pe drum, din cauza greutăţii, trei vagoane se aprind şi trebuesc scoase de pe linie la prima haltă. Nici orarul nu mai poate fi respectat. Ajungem la destinaţie cu o oră şi jumătate întârziere. Cu toată înghesuiala şi chinul la care sunt supuşi, niciunul dintre călători nu cârteşte. Maglavitul pare că are acest dar de anticipată cuminţire a pelerinilor: se simt înfrăţiţi numai prin faptul că toţi merg în acelaşi loc, pentru a vedea pe acelaşi om.

Încă o minune deci.

 Maglavit - 1935
Petrache Lupu
 vorbind unei mulțimi
 impresionante de pelerini
In halta neînsemnată până ieri aşteaptă 60—70 de căruţe cari în trei şi patru reprise ridică încărcătura trenurilor. 20 de lei de călător. Din haltă până la târla lui Petrache sunt şase chilometri, până în sat mai sunt încă doi. E preferabil să mergem până la Calafat. De acolo distanţa e ceva mai mare: 10 kilometri pe noul drum din marginea Dunării sau, 14 kilometri prin satul Maglavit, dar la Calafat se poate tocmi o trăsură sau un automobil care îşi ia angajamentul să te şi aducă înapoi. Cei mai mulţi însă preferă în chip de umilinţă duhovnicească, să facă drumul pe picioare. Aşa se face, că la un loc cu cămăşile cu râuri, cucoanele cari s'au dat jos din cl. I şi a II-a, completează pitorescul potecilor, cu voaluri şi corsajii imprimate.

Maglavitul nu cunoaşte ierarhii. Petrache însuşi nu mai face azi nici o deosebire între orăşean, oaie şi cioban. Pentru el toţi sunt, deavalma, ăia pe care s'a supărat „Moşul". Pe toţi îi tratează la fel. Pentru toţi n'are decât un pronume : voi şi biblicul vouă.

Când am ajuns, in seara de Vineri în luminişul pădurei Madona pe locurile unde ciobanul arată că a vorbit cu Dumnezeu, focuri mari din ceară de lumânări jucau umbre pe feţele a 10—-15 mii de oameni.
Douăsprezece cruci imense înălţate proaspăt tremurau în negura pădurii. Şi toată câmpia din mijloc, pe o întindere de doi kilometri pătraţi părea o vastă scenă de practică misterioasă.
Oamenii inventaseră un joc nou : ardeau în careuri mari luminiţe de ceară aruncate pe pământ şi se rugau îngenunchiaţi pe margini. In mijlocul careurilor ardea un foc mare alimentat într‘una de buchete de lumânări aruncate de la distanţă. În jurul crucilor alte focuri din candele şi ceară.
Petrache apăruse pe la ora 4 şi nu mai urma să vină decât a doua zi la opt, odată cu episcopul Râmniculu'. Cei mai mulţi pelerini sosiţi pe seara, nu-l putuseră vedea şi nici nu încercau să-l viziteze în sat.
Casa ciobanului, aşezată în marginea satului pe drumul care duce la târlă era asaltată de sute de oameni, orăşeni şi ţărani. Nimeni nu îndrăsnea însă să-i calce pragul până dădea el semn că îngădue. Şi în seara aceea era prea frânt de osteneală ca să mai deschidă uşa.
Un preot din capitala Olteniei fusese ultimul cu care stătuse de vorbă, îi luase un lung interview, îl pusese să repete vorbele moşului, apoi să cânte din fluer şi la urmă să spună în detaliu tot ce simte el când pune mâna pe un bolnav, când vorbeşte oamenilor când rămâne singur, când se roagă... Petrache răspunsese la toate şi acum era sfârşit.După preot mai încercase un şofer să-i vorbească. Petrache i-a tăiat vorba înciudat:

 Maglavit - 1935
Petrache Lupu la stână
-      - Lăsaţi-mă ! Voi toţi câştigaţi de pe urma mea şi în loc de mulţumire nici să dorm nu mă lăsaţi...

Făcea aluzie la şofeurii cari cer preţuri exagerate celor pe cari îi aduc dela Calafat ia Maglavit.Omul a devenit nervos şi e vecinic agitat. De aceea, după ce a închis uşa, nimeni nu cutează să-i mai bată în geam. Credincioşii se mulţumesc să-i calce bătătura curţii, şi să-i atingă uşa.

În primele săptămâni ale revelaţiilor lui, din cei 4000 de locuitori ai Maglavitului nici 20 nu credeau în el. Azi nu e nici unul singur care să nu povestească cu evlavie câte un amănunt din viaţa ciobanului şi toţi nu-l mai numesc decât „Sfântul".

Când iese pe drum, oamenii i se apleacă în temenele până la pământ şi îi cer favoarea să-i atingă mâna.

În procesiunea care a avut loc Vineri, 100.000 de inşi au stat îngenunchiaţi în faţa estradei de pe care vorbea el jurându-î că se vor cuminţi. Acest jurământ e singura minune pe care a făcut-o până acum Petrache, şi o face mereu. Ba mai e una : cei mai mulţi se ţin de jurământ.(„Realitatea ilustrată“ – septembrie 1935).

Cam atât despre Ziua Crucii din Maglavitul anului 1935. Ce aș mai putea adăuga eu,  cel de astăzi? Poate doar că Petrache Lupu a fost un om care a  chemat lumea la pocăinţă, la mai multă credinţă în Dumnezeu şi la mai multă dragoste de oameni...

Surse:

-      -  Articolul “Fericiți cei curați cu inima – Minunea de la Maglavit” – semnat Nicolae Colan – “Viața ilustrată” - numărul august-septembrie 1935
-     -   Articolul “Ziua Crucii la Maglavit” – semnat Constantin B. Isvoreanu – “Realitatea ilustrată” numărul din 25 septembrie 1935
deieri-deazi.blogspot.com