duminică, 30 aprilie 2017

Prostitutia in Romania

SCURTĂ ISTORIE A PROSTITUŢIEI ÎN ROMÂNIA . „Femeile publice” din Constanţa

Primul Regulament pentru Administratiunea interioara a Comunei urbane Kistenge a fost votat de catre Consiliul Comunal, la 17 aprilie 1879, acesta continând 15 capitole care au asezat baza evolutiei ulterioare a vietii constantene. Dintre aceste 15 capitole, doua, si anume capitolele XI, XII au vizat nemijlocit reglementarea prostitutiei în oras.


Cum se putea deschide o casa de toleranta
Faptul ca în actul administrativ fundamental al orasului românesc de la Marea Neagra autoritatile locale au gasit de cuviinta sa mentioneze o astfel de problema arata clar ca, într-adevar, „cea mai veche meserie” devenise o problema.
Potrivit Regulamentului, cele care puteau deschide „case de prostitutiune” erau femeile, dupa ce, în prealabil, au înaintat o cerere comisarului si medicului orasului si aratase „lamurit” localul „unde voesce a le instala”. Acelasi act al administratiei locale prevedea ca un astfel de local „nu se deschidea în vecinatatea bisericilor si a scoalelor, în vecinatatea imediata a gradinilor publice, în hoteluri (pentru calatori), birturi, cârciumi”.
De „vizitatia medicului” trebuie a se îngriji chiar si patroanele unor astfel de stabilimente, doar daca „nu sunt maritate sau care fiind maritate nu traiesc cu sotul lor”, si daca nu erau „trecute” de vârsta de 45 ani. În fapt, toate „femeile publice” erau supuse verificarii medicale o data pe saptamâna. Cele care primeau „bilet de bolnava” urma a se prezenta la spital în termen de 48 de ore. De asemenea, era „poprit femeilor prostituate de a sedea la ferestrele deschise; perdelele ferestrelor din casele unde locuiesc femeile publice vor fi lasate în jos totdeauna”, „poprit” fiind si „de a se preumbla pe strade îmbracate într-un mod indecent sau a face zgomot prin casele lor cu barbatii ce frecventeza asemenea localuri”.


Prostituatele nu au voie sa stea în fata casei
Cel care putea închide „casele de prostitutie” era primarul comunei, orice nerespectare a Regulamentului ducând la amenda sau chiar la închisoare, de la 24 de ore pâna la cinci zile, conform articolului 77, din Legea Comunelor si articolelor 393 si 394, din Codul Penal.
De mentionat este faptul ca între Regulamentul constantean al prostitutiei si cel pentru Bucuresti din anul 1895, au existau multe asemanari, paragrafe întregi fiind preluate de acesta din urma:
„art. 94 Casele de prostitutiune si locuintele femeilor prostituate izolate – femeile de clasa I si III – nu sunt tolerate: în vecinatatea bisericilor, scolilor si internatelor de educatiune; în vecinatatea imediata a gradinilor publice; în hoteluri, birturi, cârciumi, cafenele, gradini si restaurante;
art. 95 Este oprit femeilor prostituate de a sedea la ferestre deschise. Perdelele ferestrelor din casele de unde locuiesc femeile publice vor fi lasate jos totdeauna;
art. 96 Este oprit femeilor prostituate de a sedea înaintea locuintelor lor;
art. 97 Este oprit femeilor prostituate de a se preumbla pe strade îmbracate într-un mod indecent” .

Flirturile se comit în frantuzeste
În epoca, era încetatenit faptul ca plecarile „la bai, la mare” reprezentau, în fapt, un mod de a te lasa total în voia liberului amor, ziarele bucurestene, în numerele de vara, prezentând cronici mondene despre ce se petrecea la Constanta. Nota comuna a articolelor era data de prezenta „flirtritei acute”, dupa cum se exprima un jurnalist bucurestean, scopul celor veniti la baile de soare si aer.
„S-au vazut cazuri de dame – scria Furnica anului 1908 – care au ramas sterile dupa cinci sau 10 ani de casnicie, si care dupa numai doua luni petrecute pe plaja la Mamaia au putut sa anunte la întoarcerea acasa sotilor lor ca sunt pe cale de a le darui un mostenitor”.
Acelasi articol nota ca „toate flirturile se comit în frantuzeste; sezonistii si sezonistele nu vorbesc decât frantuzeste. În Constanta, tot cursul anului se vorbeste turceste, greceste si bulgareste, vara nu se converseaza decât în frantuzeste”.
O alta modalitate de satirizare a mascatelor escapade conjugale a fost reprezentata de numeroasele caricaturi estivale. Astfel, o caricatura din Furnica acelorasi timpuri, intitulata Rezultatul curei, prezenta în culori atragatoare dormitorul unei tinere june întoarsa de la Constanta, aflata în bratele sotului care îsi amintea de multimea amantilor de pe plaja, de la balurile mondene sau de la Cazinou.


Sifilisul sporeste vara
Dimensiunea definitorie a orasului Constanta – portul, a fost cea care si datorita numeroaselor societati de navigatie straine, dar si a liniilor deservite de navele Serviciului Maritim Român, a facilitat patrunderea în oras a diferitelor boli, cu un grad ridicat de periculozitate, cum ar fi: holera, sifilisul, febra tifoida sau anghina difterica. De remarcat a fost faptul ca numarul bolnavilor de sifilis (foarte multe cazuri erau înregistrate în oras), crestea în timpul verii. Astfel, în sezon, existau medici veniti din Bucuresti care îsi deschideau cabinete la Constanta, cum a fost cazul doctorului Paulman, din strada Ovidiu, nr. 1, „specialist în boli de femei, de nervi, boli de piele si sifilitice”.
În acest context, Consiliul de Igiena Publica si Salubritate a decis ca „femeile prostituate, individele vagaboande de ambe sexe, afectate de boli venerice au fost internate pâna la vindecare”. Mai mult decât atât, Ordonanta Prefecturii Constanta din anul 1912, a interzis „artistelor” a umbla prin sala în costume indecente.

Cinci case de toleranta
În anul 1923, „Marea Noastra”, un ziar local, nota ca din 1919, s-au înscris la Serviciul Moravuri al Constantei, peste 600 prostituate, dar si „artiste de cabaret”, în oras gasindu-se aproximativ 50 de „fete” în casele de toleranta, la care se adaugau artistele de cabaret, alte 40 de „fete” lucratoare pe cont propriu si, în jur de 80 – clandestine, cunoscut fiind faptul ca atât în marile orase sau în orasele – porturi, se practica pe scara larga „prostitutia clandestina”.
În anul 1924 existau la Constanta cinci case de toleranta, practicantele fiind examinate medical de doua ori pe saptamâna la Serviciul Sanitar. Cele deja bolnave de sifilis (în acelasi an au fost tratate 217 persoane) erau izolate în spital, prostituatele clandestine fiind consultate o data pe saptamâna atunci cand erau prinse de Politie.
Înca din ianuarie 1924, Politia orasului sublinia ca multi indivizi „cer autorizatiuni Primariei pentru baluri mascate si nemascate, încasând bani, profitând de naivitatea tinerilor de ambe sexe (…) si încurajând desfrâul”.
În zile de sarbatoare, la periferia orasului erau organizate asa-numitele „jocuri taranesti”. Astfel, în cartierul I.C. Bratianu, din Constanta, Stan Raceala, proprietar si cârciumar, cerea în 1927 autorizatie pentru „a se face hora cu jocuri nationale” în salonul sau, în seara zilelor de duminica si de sarbatori, stiut fiind faptul ca acestea erau scutite de taxe, atragându-si totodata clienti pentru consumatie, dar pastrând linistea si ordinea în zona.
În acelasi spatiu al mahalalelor constantene, des întâlnite în perioada interbelica, erau jocurile de tombola din cafenelele musulmane din timpul Ramazanului (cunoscuta sarbatoare musulmana), dar si scandalurile legate de prostitutie care devenea un fenomen tot mai greu de controlat, majoritatea practicantelor fiind bolnave. Pe lânga „fetele” care practicau legal sau nu celebra meserie, în 1926 Biroul de Triaj Constanta a mai înregistrat si un numar de 93 de „vagabonzi si vagaboande”.


„Fetele” Evei Litman tulbura centrul orasului
În anul 1928, o alta problema sociala a constantenilor, mai precis a locuitorilor strazilor Cuza Voda, Tache Ionescu si Bulevardul Ferdinand era conturat de „deranjul” provocat de prezenta caselor de toleranta în centrul orasului. Vizata a fost zgomotoasa casa de pe strada Tache Ionescu, apartinând unei evreice unguroaice pe nume Eva Litman, ale carei „fete” erau prezente „toata ziua si noaptea la usa si invita pe toti trecatorii înauntru la ele; noi (locuitorii strazii respective – n.a.) avem fete mari la Scoala Profesionala si chiar sotiilor noastre le este imposibil sa iasa afara din casa fara a se expune sa fie acostate de indivizi care misuna pe acea strada”. Prin urmare, Eva Litman, împreuna cu toate casele de toleranta din urbe, conform hotarârii administratiei comunale, au fost mutate pe strazile periferice ale orasului: Ardealului si Industriei.
În conditiile în care problema prostitutiei în orasul Constanta capatase dimensiuni alarmane si era tot mai greu de controlat, Consiliul de Igiena si Salubritate Publica, în sedinta din 26 martie 1930, a elaborat Proiectul de Regulament pentru supravegherea prostitutiei în municipiul Constanta. Potrivit acestuia, nimeni nu putea profesa meseria de „artist sau artista de varieteu”, fara a poseda carnet de la o societate artistica, recunoscuta. De asemenea, nici o artista nu putea debuta pe scena vreunui spectacol de varieteu daca nu era înscrisa la Serviciul Moravuri, având si vizita medicala.

Definitia prostituatei conform noului regulament
Erau considerate prostituate de strada femeile care aveau deja o cerere la Serviciul de Moravuri, însotita de certificatul de nastere, buletinul populatiei si carnetul de prostituata cu fotografia. Acestea nu puteau stationa pe strazile principale si nici în vecinatatea bisericilor si institutiilor culturale. Puteau „patrula” noaptea, între orele 8 si 11, individual, „având purtarea cuviincioasa si fara a scoate lumea pe strada. Nu se vor deda la scandaluri în localuri publice, pe strazi si nici în casele lor. Nu pot purta uniforme scolare” (…) „Femeile ce nu sunt apte pentru prostitutie, fie ca au defecte organice în urma bolilor venerice ori tuberculoza, fie ca sunt purtatoare cronice de genococi, ori au diferite vicii ca: alcolismul, cocainomania, morfinomania, eteromania si nu se lasa de prostitutie, vor fi trimise la casele de corectie”. Prostituatele cu sifilis necontagios aveau o carte rosie, iar cele fara sifilis un carnet alb.
Oficial, Legea sanitara din anul 1930 a interzis casele de prostitutie si orice stabilimente sau bordeluri unde se practica prostitutia. Legea a permis femeilor sa se prostitueze pe cont propriu, cu conditia sa fie sanatoase si sa aiba o fisa de sanatate eliberata de autoritatile sanitare.
Un raport al Chesturii Politiei Constanta din 11 iunie 1930, specifica faptul ca pe toate strazile orasului locuiau „femei prostituate, unele având închiriate camere mobilate, altele camere goale”. Fenomenul capatase astfel o amploare nemaiîntâlnita pâna atunci.

Se interzice circulatia prostituatelor pe strazi
Printre masurile Politiei locale s-a numarat si interzicerea „circulatiei” prostituatelor pe strazi, fortându-le în acest fel sa paraseasca localitatea. În consecinta, un numar de 40 de astfel de femei sa paraseasca orasul, fapt cu totul nesemnificativ, deoarece, zilnic soseau în oras mult mai multe „fete” cu preocupari în domeniu.
O alta problema a Constantei perioadei interbelice a fost conturata de ,,bolile sociale” cum erau definite în documentele vremii sifilisul sau blenoragia. În perioada analizata, numarul bolnavilor de sifilis a crescut simtitor, numai în anul 1935 înregistrându-se 170 de bolnavi (adaugati la cei existenti deja) si un numar de 223 cu blenoragie. Este de retinut faptul ca numarul crestea îndeosebi în lunile de vara (în sezon). Daca în luna ianuarie au fost înregistrati doar doi bolnavi cu sifilis, în luna august a anului 1935, numarul lor a fost de 18. Cel mai mare numar al bolnavilor cu astfel de boli proveneau din rându românilor ortodocsi, cu vârsta cuprinsa între 20 – 50 ani, cu profesii modeste: muncitori (mecanici, servitori, lacatusi, pescari), dar si functionari publici. Evident, nu trebuie sa uitam cazurile când cei veniti la mare contactau una din „bo-lile sociale” sau „de sezon” însa „se înregistrau” la dispensarele de acasa.
Principala cauza a „bolilor sociale” constantene a fost considerata numarul mare al vizitatorilor si al muncitorilor zilieri din timpul verii veniti la mare, la „flirturile de sezon” sau la munca în port.
Acest fapt a fost însa cel care a încurajat atâtea „fete” din toate colturile tarii, si nu numai, sa vina la Constanta, ca de altfel si în celelalte porturi ale României, pentru cresterea veniturilor proprii sau, poate, din placere, sa profeseze „cea mai veche meserie din lume”.
Sursa: Historia.ro
Autor: Lect. univ. drd. Mariana COJOC
Titlul original: „Prostituatele din Constanţa, o moştenire scandaloasă primită de România”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu